Ella Vișan a dezvăluit momentul de la Insula Iubirii pe care nu a putut să îl privească: „Nu am curajul”
De Oana Vacarusi.
Publicat pe 06.08.2026 la 12:31
Actualizat pe 06.08.2026 la 12:31
Ella Vișan a făcut noi dezvăluiri despre experiența trăită la Insula Iubirii. Invitată în platoul Știrilor Antena Stars, fosta concurentă a vorbit despre momentele care au marcat-o și a recunoscut că există o secvență din emisiune pe care nu a reușit să o urmărească nici până în prezent.
Ella Vișan a dezvăluit momentul de la Insula Iubirii pe care nu a putut să îl privească
instagram.com
- Momentul de la Insula Iubirii pe care Ella nu a avut curajul să îl vadă
- Ce declarații a făcut fosta concurentă
Ella Vișan a devenit cunoscută publicului larg după participarea la emisiunea Insula Iubirii. Povestea ei a atras atenția telespectatorilor, mai ales după momentele controversate trăite în cadrul show-ului.
Ella Vișan a dezvăluit momentul de la Insula Iubirii pe care nu a putut să îl privească: „Nu am curajul”
Ella Vișan a vorbit deschis despre experiența trăită la Insula Iubirii și despre momentele care au marcat-o. Invitată în platoul Știrilor Antena Stars, fosta concurentă a făcut mai multe dezvăluiri despre perioada petrecută în emisiune, dar și despre secvența pe care nu a reușit să o urmărească nici până acum.
„M-am uitat la Insula Iubirii, există un singur moment în care nu m-am uitat, încă nu am curajul. Când eram eu vulnerabilă la masă. Consider că nu mă pune într-o lumină bună, că eu, neconsumând alcool foarte des, consider că acolo nu arătam chiar ok și îmi era rușine de mama, sincer. Nu am urmărit acest episod nici acum”, a spus Ella Vișan.
Fosta concurentă a vorbit și despre viața sa după Insula Iubirii. Ella a mărturisit că preferă să păstreze anumite lucruri departe de ochii publicului, deoarece a observat că expunerea poate aduce și multe comentarii negative.
„Prefer să îmi țin viața privată departe de ochii lumii. Oamenii sunt răi și am observat că nu își doresc să te vadă bine și pot strica anumite lucruri. Acum nu sunt fericită în totalitate, am lipsuri. Aș fi complet fericită dacă tata și bunica mea ar mai fi în viață”, a declarat ea.
Ce a avut de spus Ella Vișan despre ispita Teo de la Insula Iubirii
Ella a vorbit și despre relația cu ispita Teo, alături de care a trăit momente importante în timpul emisiunii.
„Este omul care m-a susținut, care m-a ajutat, care a contribuit la ceea ce sunt astăzi”, a mai spus Ella.
În ceea ce privește reacțiile oamenilor și comentariile negative primite după apariția în emisiune, Ella spune că a ales să le privească drept lecții.
„Nu m-au afectat, spun asta mereu. Până la urmă, oamenii au dreptul să își spună opinia, eu știu cine sunt. Așa este, am făcut greșeli și înainte de Insulă, și după Insulă, și consider că greșelile sunt cele mai bune lecții de înțelepciune”, a precizat ea.
Ella Vișan a mărturisit că experiența de la Insula Iubirii a ajutat-o să se descopere și să devină mai sigură pe ea. Deși a trecut prin momente dificile, fosta concurentă spune că nu ar schimba nimic din ceea ce a trăit.
„Nu m-am simțit rănită. Am părăsit Insula mult mai sigură pe mine și mult mai puternică. Aș mai repeta experiența, fără să schimb nimic. Am învățat să mă iubesc. Puneam oamenii și situațiile pe primul loc și dacă acele lucruri erau ok, eram și eu ok. Am învățat să mă prioritizez, pentru că nu poți iubi pe cineva dacă tu nu te iubești”, a concluzionat Ella.
Citește și: Ella Vișan și Teo Costache de la Insula Iubirii, în același loc! Cum s-au dat de gol


