Emi de la Noaptea Târziu a fost acuzat că fură din banii trupei: ”M-a durut”
De Ilinca Lunca.
Publicat pe 26.10.2026 la 20:04
Actualizat pe 26.10.2026 la 20:04
Emi de la Noaptea Târziu a vorbit despre momentele tensionate cu care s-a confruntat în trupă. La un moment dat, ceilalți colegi l-au suspectat că ar fi furat din banii pe care i-au câștigat împreună.
Emi a făcut confesiuni în premieră.
Antena 1
- Emi de la Noaptea Târziu a recunoscut că au existat certuri între el și colegii de trupă
- Cum a ajuns să fie acuzat că fură din bani
Emi a devenit cunoscut în perioada studenției, după ce a făcut parte din trupa ”Noaptea Târziu”, alături de Cucu și Cuza. Deși băieții au în continuare o relație apropiată și au cucerit publicul cu carisma lor, și între ei au existat perioade tensionate și certuri.
Emi a fost suspectat că a furat din banii trupei
Prezentatorul TV a dezvăluit în cadrul emisiunii ”Furnicuțele” că au existat probleme între el și colegii de trupă, iar la un moment dat a fost acuzat că ar fi furat din banii de la evenimente. Acesta a precizat că se ocupa de partea financiară și avea grijă ca banii să fie cheltuiți corect.
Deși atunci lucrurile au fost destul de tensionate, Emi de la Noaptea Târziu a mărturisit că lucrurile s-au remediat, iar relația dintre el și colegii de trupă a devenit din nou apropiată. Prezentatorul consideră că astfel de situații sunt firești într-o relație de colaborare și nu a fost deranjat.
”La un moment dat aveau dubii, cumva Cuza și Cucu, că aș sustrage din bani. Asta chiar m-a durut în punctul acela, dar și-au dat seama că mâncau ce nu trebuie. Nu gândeau bine, nu calculau bine. M-a durut pentru că eu am fost omul care a ținut de bani, am vrut să fie totul echitabil, totul la virgulă”, a declarat Emi la Furnicuțele.
Trupa a avut probleme financiare
Emi de la Noaptea Târziu a precizat că au existat perioade în care trupa din care face parte a trecut printr-o perioadă financiară grea, în care artiștii nu au avut suficienți bani. Acesta a dezvăluit că lipsurile financiare au existat, chiar dacă el și colegii lui de trupă erau pe culmile celebrității.
Parodiile celebre, care au răsunat în toată țara o lungă perioadă, nu puteau să fie monetizate pe Youtube, pentru că erau melodii preluate.
”Au fost foarte multe momente în care proiectul nu producea foarte mulți bani. Noi chiar am fost pionierii youtube-ului și am avut și un content care ne-a viralizat, dar nu ne-a adus bani, pentru că erau niște parodii, piese împrumutate, care nu se monetizau și noi eram celebri, dar ne cam chițăia stomacul”, a declarat Emi.
Citește și: Emi de la Noaptea Târziu a vorbit despre problemele mamei sale: ”Am crezut că o să o pierd”


