Homepage » Monden » Emisiuni TV » Fișele complete ale tuturor concurenților de la Mireasa, sezonul 14. Cine sunt și cu ce se ocupă fiecare

Fișele complete ale tuturor concurenților de la Mireasa, sezonul 14. Cine sunt și cu ce se ocupă fiecare

Bianca Cimpoi

De Bianca Cimpoi.
Publicat pe 18.08.2026 la 11:48 Actualizat pe 18.08.2026 la 11:48

Mireasa – Regatul inimii și-a deschis ieri porțile pentru noi concurenți, iar iubirea a devenit cea mai de preț coroană în locul în care poveștile cu final fericit pot deveni realitate. Premiera sezonului 14 a adus în fața telespectatorilor tineri cu povești și personalități diferite, emoții și aceeași dorință – să își găsească sufletul pereche. În emisiunea care poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY, se vor construi noi relații, iar telespectatorii vor fi cu ochii pe cei care vor simți fiorii celui mai puternic sentiment.

  • Zece fete și zece băieți au intrat în casa Mireasa
  • Fișele complete ale tuturor concurenților din sezonul 14

Sunt 20 de concurenți, iar fiecare vine cu propria poveste: unii vor să își cunoască prima iubire, alții cred că, de această dată, destinul le-a pregătit întâlnirea pe care au așteptat-o toată viața. Cine va primi coroana iubirii și va găsi cheia către inima celui ales? Regatul inimii îi așteaptă pe toți pentru a-și dezvălui surprizele.

Claudia Demeter, în vârstă de 24 de ani, vine din București și lucrează ca tehnician de unghii. Tânăra se descrie ca fiind o persoană ambițioasă, loială, perseverentă și romantică.

Maria Pară are 23 de ani, locuiește în Craiova, unde lucrează la un call center. Concurenta se descrie ca fiind sociabilă și bună la suflet.

Evelina Dolnicianu, 29 de ani, vine din Iași, însă locuiește în București. Tânăra, care a lucrat în industria hotelieră, se consideră o persoană înțelegătoare, prietenoasă și orgolioasă.

Amira Taut, în vârstă de 27 de ani, vine din București și se consideră sensibilă și jucăușă, iar alături de ea speră să aibă, în curând, un bărbat înalt și brunet. Concurenta și-a finalizat studiile de masterat și momentan nu lucrează.

Irina Oprea are 30 de ani și locuiește în Buzău, unde lucrează ca secretară într-un birou notarial. Tânăra speră să găsească în emisiune un bărbat înțelegător, manierat, atent și loial.

Andreea Popescu a venit din Râmnicu Vâlcea la Mireasa și speră să își construiască o familie. Tânăra, în vârstă de 21 de ani, care lucrează în HoReCa, vrea un om comunicativ, care să îi fie alături la bine și la greu.

Veronica Miron, 32 de ani, a venit la Mireasa din Chișinău. Aceasta speră să devină, în viitor, artistă, iar alături de ea să aibă un bărbat bun la suflet, care să o înțeleagă.

Paula Chirilă, 22 de ani, locuiește în Germania și a activat în industria farmaceutică. Tânăra visează la un bărbat comunicativ, care să o respecte.

Anne-Mary But are 23 de ani și a crescut în Hunedoara, însă în prezent locuiește în Viena, unde lucrează ca agent imobiliar. Tânăra se consideră o persoană iubitoare, dar vulcanică.

Rebeca Firloiu, în vârstă de 27 de ani, vine din Craiova, unde lucrează ca tehnician de unghii. Concurenta speră să găsească un bărbat atent la detalii și iubitor, care să o facă să râdă.

Adrian Bălașa, 25 de ani, s-a născut în Drăgășani, însă locuiește în București, unde lucrează ca antrenor de atletism. Tânărul a venit în emisiune însoțit de doamna Carmen și visează la o femeie frumoasă, sociabilă și carismatică.

Radu Vaipan are 26 de ani, vine din Timișoara și lucrează ca instructor de înot. Acesta a făcut înot de performanță timp de 15 ani și se consideră un om ambițios și perseverent.

Valentin Netejoru are 26 de ani, vine din București și lucrează ca inginer geodez. Tânărul s-a înscris în emisiunea matrimonială cu gândul că o să își cucerească aleasa prin respect, înțelegere și iubire.

Emanuel Panait, 29 de ani, a venit din Călărași pentru a intra în Casa Mireasa. Tânărul, care lucrează ca dispecer internațional transport, a venit în emisiune alături de doamna Elena și se descrie ca fiind onest și spontan.

Andrei Beleuț, în vârstă de 34 de ani, fost concurent al reality show-ului Survivor, vine din Pitești și se consideră un adevărat cuceritor. Acesta a mărturisit în emisiune că luptă pentru ceea ce își dorește, este romantic, energic, vesel și pretențios.

Stelian Cîrciu, 23 de ani, este din Târgu Jiu și a lucrat mult timp ca ospătar. Acesta a venit în emisiune însoțit de doamna Mihaela și speră la o parteneră iubitoare, care să îl ajute să ajungă la cea mai bună versiune a sa.

Ionuț Matache, în vârstă de 28 de ani, din Călărași, a venit cu planuri mari la Mireasa și se vede în Marea Finală. Tânărul, care lucrează ca electrician auto, speră să își găsească jumătatea.

Mircea Fodor, 32 de ani, a venit la Mireasa din Bacău, unde are propria afacere, ocupându-se de detailing auto, alături de doamna Isabela. Concurentul a dezvăluit că știe ce își dorește și vrea alături de el o femeie cu personalitate puternică.

Alberto Marinescu are 24 de ani și locuiește în Ploiești, iar în trecut a lucrat în Germania, în domeniul distribuirii de colete. Acesta consideră că partenera pe care o va găsi la Mireasa va trăi, ulterior, alături de el ca într-un regat.

Cristian Bucșa, în vârstă de 25 de ani, locuiește în București și în trecut a lucrat în domeniul ridesharing-ului. Acesta a venit în Casa Mireasa însoțit de doamna Flori și se consideră un bărbat blând, calm și afectuos.

Emisiunea Mireasa – Regatul inimii poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

În articolul
Fișele complete ale tuturor concurenților de la Mireasa, sezonul 14. Cine sunt și cu ce se ocupă fiecare
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Tragedie la un meci de fotbal! Un membru al Forțelor Aeriene ale SUA a murit în timpul unei acrobații
Stiri internationale • la 18:29
Tragedie la un meci de fotbal! Un membru al Forțelor Aeriene ale SUA a murit în timpul unei acrobații
  • O acrobație s-a terminat tragic pentru un militar american
  • Incidentul a avut loc sub privirile spectatorilor
Fructul de toamnă pe care mulți români îl consumă rar. Ce beneficii are pentru organism și de ce îl recomandă nutriționiștii
Beauty & Lifestyle • la 17:50
Fructul de toamnă pe care mulți români îl consumă rar. Ce beneficii are pentru organism și de ce îl recomandă nutriționiștii
  • Fructele cu cele mai multe beneficii pentru organism
  • Ce să consumi pentru o alimentație sănătoasă
Bianca Iotu susține că l-a întreținut financiar pe Remi Dobre: ”N-a plătit nimic, chirie, mâncare”
Showbiz intern • la 17:11
Bianca Iotu susține că l-a întreținut financiar pe Remi Dobre: ”N-a plătit nimic, chirie, mâncare”
  • Bianca Iotu a făcut dezvăluiri controversate despre Remi Dobre
  • Ce s-a întâmplat după bonfire
Prima apariție a Papei Leon după ce a fost operat la plămâni. Ce decizie a luat cu privire la activitatea lui | FOTO
Showbiz intern • la 16:42
Prima apariție a Papei Leon după ce a fost operat la plămâni. Ce decizie a luat cu privire la activitatea lui | FOTO
  • Ce decizie a luat Papa Leon după operația suferită
  • Primele imagini cu Suveranul Pontif
VEZI MAI MULT
Recomandări
Staţiunea unică din Bucovina care i-a lăsat fără cuvinte pe turiști: "Aici este adevărata Românie"
recomandare pe observatornews.ro

Soţia lui Helmut Duckadam a aflat de indemnizaţiile de merit şi a răbufnit: „Inadmisibil!”
recomandare pe as.ro
Soţia lui Helmut Duckadam a aflat de indemnizaţiile de merit şi a răbufnit: „Inadmisibil!”
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Romania TV
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Cum arată casa de lux a Danei Budeanu. Așa ceva nu a văzut România! Imagini rare din locuința vedetei, detaliile de amenajare atrag toate privirile
Romania TV
Cum arată casa de lux a Danei Budeanu. Așa ceva nu a văzut România! Imagini rare din locuința vedetei, detaliile de amenajare atrag toate privirile
"Cerșetorul cu Lexus" din Iași a adunat de la trecători o sumă uriașă în doar 8 ore
recomandare pe antena3.ro
"Cerșetorul cu Lexus" din Iași a adunat de la trecători o sumă uriașă în doar 8 ore
Niște bancnote vechi care au ajuns într-un magazin second-hand s-au dovedit a fi extrem de rare și s-au vândut cu 100.000 de euro
recomandare pe antena3.ro
Niște bancnote vechi care au ajuns într-un magazin second-hand s-au dovedit a fi extrem de rare și s-au vândut cu 100.000 de euro
O doctoriță din Alexandria care s-a urcat beată la volan a făcut accident. Se grăbea pentru că intra în gardă la Urgențe
recomandare pe antena3.ro
O doctoriță din Alexandria care s-a urcat beată la volan a făcut accident. Se grăbea pentru că intra în gardă la Urgențe
Zboruri anulate în Italia și întârzieri masive pe aeroporturi. Probleme inclusiv pentru cursele spre București
recomandare pe Jurnalul.ro
Zboruri anulate în Italia și întârzieri masive pe aeroporturi. Probleme inclusiv pentru cursele spre București
S-a aflat cum a ajuns fostul actor-copil în țarcul tigrului care l-a ucis! Ce au descoperit anchetatorii
recomandare pe a1.ro
S-a aflat cum a ajuns fostul actor-copil în țarcul tigrului care l-a ucis! Ce au descoperit anchetatorii
Close