Gabi Bădălău, primele declarații după procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce s-a întâmplat în sala de judecată: „Mă lovesc de șapte ani…”
De Patrisia Brătan.
Publicat pe 03.11.2026 la 12:39
Actualizat pe 03.11.2026 la 12:46
Proaspăt ieșit din sala de judecată, Gabi Bădălău a oferit declarații exclusive pentru Știrile Antena Stars. Omul de afaceri și fosta lui soție, Claudia Pătrășcanu, sunt în plin proces, întrucât artista își dorește să-l decadă pe Gabi Bădălău din drepturile părintești.
- Ce a declarat Gabi Bădălău
- Omul de afaceri, mesaj pentru Claudia Pătrășcanu
Astăzi a avut loc un nou termen în procesul dintre Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu. Avocata omului de afaceri a transmis că termenul a fost amânat, iar fostul soț al artistei a ieșit din sala de judecată în urmă cu câteva minute și a oferit declarații.
Ce a transmis Gabi Bădălău
Gabi Bădălău a refuzat să comenteze ce s-a întâmplat în sala de judecată, dar a explicat totuși că s-au administrat probe, iar următorul termen va avea loc pe data de 4 decembrie 2026. Totodată, astăzi, la ora 13:30, omul de afaceri va ajunge din nou în fața instanței, întrucât Claudia Pătrășcanu a cerut ordin de protecție împotriva sa.
Fostul soț al artistei a amintit de momentul în care s-a hotărât ca băieții să locuiască alături de mama lor, eveniment care a avut loc în urmă cu câțiva ani buni. Gabi Bădălău este de părere că, pe atunci, nevoile copiilor erau altele față de cele de acum, fiind mult mai mici cei doi băieți.
„Nu o să comentez ce s-a întâmplat în sala de judecată. S-au administrat probe și avem un nou termen pe data de 4 decembrie (...) Claudia mi-a formulat o nouă plângere pentru un ordin de protecție atât pentru ea, cât și pentru copii, copii care vor la mine. Unul dintre ei stă la mine de peste cinci luni și își manifestă în mod constant această dorință atât mie, cât și Claudiei și nu numai, atât tuturor autorităților (...) Băiatul are 10 ani, acea hotărâre în care s-a stabilit ca băiatul să stea la Claudia s-a dat acum șapte ani de zile, altele erau nevoile copiilor când aveau trei, respectiv șapte ani jumate, altele sunt acum (...) Băiatul își dorește școală, eu îmi doresc școală (...) Am rugat-o pe Claudia să-și dea acordul pentru înscrierea copilului la școală, de asta am și venit în instanță, să ne ajute să înscriem copilul la școală”, a declarat Gabi Bădălău pentru Știrile Antena Stars.
Gabi Bădălău a încercat să-și înscrie fiul la școală
Gabi Bădălău a vorbit și despre ziua de ieri, 2 noiembrie 2026, atunci când a mers la școală cu fiul său, Nicolas. Omul de afaceri susține că băiatul său refuză vehement să locuiască la Constanța, alături de mama sa.
Ulterior, fostul soț al Claudiei Pătrășcanu a făcut un apel către artistă, căreia i-a transmis că tot ceea ce-și dorește este să se gândească la nevoile copiilor și la traumele prin care cei doi băieți ar trece în urma neînțelegerilor dintre părinți.
„Ieri am fost cu el și a fost a cincea oară când am încercat, când l-am dus la școală, copilul refuză să stea la mamă în Constanța, copilul vrea la școală și clar, eu îmi doresc foarte mult lucrul ăsta (...) Nu cred că e niciun capăt de țară că un copil își dorește să petreacă timp cu tatăl lui (...) Referitor la acel ordin, mi-e greu să comentez, pentru că mă lovesc de șapte, opt ani de toate anomaliile, toate răutățile din partea Claudiei. Sunt convins că o să se rezolve, că am probe în acest sens (...) Nu l-am văzut pe băiatul cel mare de peste două luni și jumătate (...) O rog pe această cale să se gândească la copii, la viitorul lor, la traumele prin care copiii noștri trec”, a mai spus omul de afaceri.


