Homepage » Monden » Emisiuni TV » Jador provine dintr-o familie mare, dar spune că el nu vrea să devină tată. Ce motiv a invocat artistul la insistențele mamei lui de a-i face nepoți

Jador provine dintr-o familie mare, dar spune că el nu vrea să devină tată. Ce motiv a invocat artistul la insistențele mamei lui de a-i face nepoți

Publicat pe 24.11.2020 la 00:57 Actualizat pe 24.11.2020 la 00:57

Toată lumea știe că Jador provine dintr-o familie mare, în care copiii au fost și sunt pe primul loc, dar iată, surprinzător, că el nu-și dorește să devină la rândul lui tată, sau cel puțin nu acum. În fața insistențelor venite din partea mamei sale, care-și dorește nepoți, Jador a invocat imediat un motiv destul de întemeiat, am putea spune.

Jador și mama sa povestesc pe marginea apei

Jador spune că e prea imatur pentru a fi părinte

Captura video

  • Jador nu vrea încă să devină tată.
  • Mama artistului se roagă pentru fericirea fiului ei.

Jador este unul dintre cei mai apreciați artiști din țară, dar și unul dintre cei mai râvniți bărbați din showbiz. Însă, chiar și așa, până acum, manelistul nu și-a găsit sufletul pereche, alături de care să se decidă să facă pasul cel mare. Astfel că ajuns la 25 de ani se poate declara doar câștigător pe plan profesional, dar nu și pe cel personal, acolo unde mai are de lucrat.

Chiar dacă toată familia sa, mai ales cea care l-a adus pe lume, îl tot bate la cap să se însoare și să facă un copil, sau mai mulți, Jador susține că încă nu este momentul potrivit.

Pentru că are o relație deosebită cu mama sa, Jador, a dezvăluit inițial că își dorește să devină tată abia la 30 de ani, însă, acum a spus, după discuțiile cu ea, care este adevăratul motiv pentru care tot amână acest mare pas.

Jador nu vrea să facă copii din cauza imaturității lui

Pe lângă faptul că nu și-a găsit perechea, căci susține că este un bărbat singur și disponibil, cântărețul este de părere că nu a ajuns la maturitatea necesară de care are nevoie pentru a crește un copil ca la carte.

”Îmi doresc rău copii, doar că nu e momentul. Sunt prea copil ca să am copil. Ce să-l educ eu pe copilul ălă, dacă eu sunt copil? Ce să-i spun: hai să facem muzică? Trebuie să-l învăț să nu vorbească urât și pe mine mă mai scapă asta, că sunt om, așa m-am și afișat, să fie cuminte”, a spus Jador la Antena Stars.

Astfel, deși au aceleași dorințe, doar că îndeplinirea lor este desfășurată pe o altă perioadă de timp, Jador și mama sa sunt la poli opuși. Cea mai importantă femeie din viața artistului abia așteptă să își vadă nepoții și mai ales, își dorește ca fiul ei să aibă parte de o familie ca a lor, datorită căreia Jador să nu își piardă valorile de acasă, chiar dacă acum este o persoană publică.

”Îmi place lumea asta nouă din care face parte, dar să nu se piardă. Aș vrea să își păstreze echilibrul de acasă. Cea mai mare avere din lume sunt copiii. Casa se dărâmă, banii se duc, dar copii niciodată. Mi-aș dori de la el să-și facă o familie și să-și facă o casă”, a menționat și mama artistului în cadrul emisiunii ”Jador Adevărat”.

Citește și: Jador, pus la punct de mama lui! Femeia îi da lecții în viață fiului ei: ”Trebuie să știi să faci orice”

În articolul
Jador provine dintr-o familie mare, dar spune că el nu vrea să devină tată. Ce motiv a invocat artistul la insistențele mamei lui de a-i face nepoți
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Bianca Iotu a spus adevărul despre legătura cu ispita Narcis la Insula Iubirii. Cum au reacționat fetele: „Cad jos din picioare!”
Emisiuni TV • la 21:41
Bianca Iotu a spus adevărul despre legătura cu ispita Narcis la Insula Iubirii. Cum au reacționat fetele: „Cad jos din picioare!”
  • Bianca Iotu le-a spus fetelor ce s-a întâmplat între ea și Narcis
  • Cum au reacționat fetele
Remi, în lacrimi, la Insula Iubirii! Ce vrea să îi dea cadou lui Narcis, ispita cu care a fost înșelat
Emisiuni TV • la 20:53
Remi, în lacrimi, la Insula Iubirii! Ce vrea să îi dea cadou lui Narcis, ispita cu care a fost înșelat
  • Remi, în lacrimi după ce și-a văzut iubita apropiindu-se de Narcis
  • Ce cadou vrea să-i ofere ispitei
Cine a plecat din casa Mireasa pe 23 octombrie 2026. Radu, Beleuț, Veronica și Andreea au fost în cursa de eliminare
Emisiuni TV • la 19:11
Cine a plecat din casa Mireasa pe 23 octombrie 2026. Radu, Beleuț, Veronica și Andreea au fost în cursa de eliminare
  • Cine a plecat de la Mireasa în gala de vineri, 23 octombrie 2026
  • Concurentul eliminat a fost anunțat de Andreea Frățilă
Erika Isac a confirmat despărțirea de M.G.L., după mai bine de un an de relație
Showbiz intern • la 18:38
Erika Isac a confirmat despărțirea de M.G.L., după mai bine de un an de relație
  • Erika Isac a spus adevărul despre relația cu M.G.L
  • Ce se întâmplă între cei doi
VEZI MAI MULT
Recomandări
Cel mai folosit cod PIN pentru cardurile bancare. Experţii recomandă schimbarea lui imediată
recomandare pe observatornews.ro

Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Scandal monstru la vârful Armatei Române! Încă un general este acuzat că și-a snopit în bătaie amanta, cazul a ajuns la Curtea de Apel Militară
Romania TV
Scandal monstru la vârful Armatei Române! Încă un general este acuzat că și-a snopit în bătaie amanta, cazul a ajuns la Curtea de Apel Militară
Ora de iarnă se schimbă cu o zi mai devreme în 2026. Dormim mai mult cu o oră!
Romania TV
Ora de iarnă se schimbă cu o zi mai devreme în 2026. Dormim mai mult cu o oră!
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
recomandare pe antena3.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Zbor misterios deasupra Mării Negre. Două aeronave de realimentare au survolat zona. Traseul indică operațiuni pentru avioane de luptă
recomandare pe antena3.ro
Zbor misterios deasupra Mării Negre. Două aeronave de realimentare au survolat zona. Traseul indică operațiuni pentru avioane de luptă
Scara care arată ca un evantai uriaș și pare că sfidează gravitația. Construcția spectaculoasă inaugurată la Shanghai
recomandare pe antena3.ro
Scara care arată ca un evantai uriaș și pare că sfidează gravitația. Construcția spectaculoasă inaugurată la Shanghai
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Mesajul emoționant al lui Gabriel Torje după eliminarea Mirelei Retegan de la Asia Express: "Vă doresc..."
recomandare pe a1.ro
Mesajul emoționant al lui Gabriel Torje după eliminarea Mirelei Retegan de la Asia Express: "Vă doresc..."
Close