Homepage » Monden » Emisiuni TV » Melania și Clara, schimbare radicală la I.A cu Stil. Cum arată acum fetițele: ''Nu mi le imaginam așa”

Melania și Clara, schimbare radicală la I.A cu Stil. Cum arată acum fetițele: ''Nu mi le imaginam așa”

Publicat pe 24.09.2022 la 21:13 Actualizat pe 24.09.2022 la 21:13

În ediția din această seară de la I.A cu Stil, Melania, în vârstă de 6 ani, și Carla, în vârstă de 9 ani, au trecut printr-o schimbare radicală cu ajutorul Iuliei Albu. Cele două fetițe sunt născute la câteva zile distanța, motiv pentru care și-au aniversat ziua de naștere împreună.

  • Melania zi de naștere
  • Iată cum arată acum cele două fetițe!

În ediția din această seară de la I.A cu Stil au fost prezentate două surori, Melania și Clara, iar cele două își sărbătoresc ziua de naștere la câteva zile distanță, motiv pentru care au apelat la Iulia Albu pentru o transformare spectaculoasă.

Melania și Clara, schimbare radicală la I.A cu Stil

Melania este cea care își sărbătorește ziua pe 16 septembrie, iar sora ei, Clara, pe 8 septembrie, iar părinții au decis să pregătească ziua de naștere în aceeași zi. Cele două fetițe au făcut diferite activități cu Iulia Albu în cadrul emisiunii I.A cu Stil.

''În curând o să vină ziua mea de naștere și a Melaniei, numai că ea este pe 16 septembrie, iar eu pe 8. Mama vrea să ne facă ziua în același timp. Eu fac 10 ani, iar sora mea face 7 ani.'', a declarat Clara la I.A cu Stil.

Ce a mărturisit Iulia Albu despre schimbarea fetițelor

Iulia Albu a mărturisit în cadrul emisiunii că Melania a fost cea care i-a desenat rochița pe care ar fi vrut s-o poarte sora ei, Clara, și a menționat că îi plac culorile curcubeului, motiv pentru care Iulia Albu a decis ca părul ei să fie colorat.

''În momentul în care am fost în camera Melaniei și mi-a desenat rochița pe care ar fi vrut să o poarte surioara ei, mi-a fost foarte clar că ei îi plac culorile curcubeului, așa că am făcut ca coafura ei să reflecte această pasiune pe care ea o are. De asemenea am făcut și ținuta pe care ea a desenat-o pentru surioara ei.'', a declarat Iulia Albu la I.A cu Stil.

Părinții celor două fetițe au fost impresionați de schimbarea spectaculoasă a Melaniei, dar și a Clarei. Elena, mama celor două, a mărturisit că fetițele arată spectaculos și că nu și le imagina niciodată așa.

''Fetițele mele au arătat spectaculos. Nu mi le imaginam așa absolut deloc.'', a declarat Elena, mama fetițelor.

Citește și: Transformare uimitoare la I.A cu Stil, pentru Daria, o fetiță de 12 ani: "Nu m-aș fi gândit niciodată că Iulia Albu va ajunge la mine acasă"

În articolul
Melania și Clara, schimbare radicală la I.A cu Stil. Cum arată acum fetițele: ''Nu mi le imaginam așa”
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Bianca Drăgușanu a dezvăluit care este relația dintre fiica și mama ei! Sofia petrece mult timp cu bunica: „Mă uit cum se contrazic”
Emisiuni TV • ieri la 23:46
Bianca Drăgușanu a dezvăluit care este relația dintre fiica și mama ei! Sofia petrece mult timp cu bunica: „Mă uit cum se contrazic”
  • Cum se înțelege fiica Biancăi Drăgușanu cu bunica
  • Sofia are un caracter puternic
Român de 42 de ani, găsit fără suflare, în urma unui accident rutier, care s-a produs în Spania! Șoferul l-ar fi abandonat la fața locului
Stiri internationale • ieri la 22:45
Român de 42 de ani, găsit fără suflare, în urma unui accident rutier, care s-a produs în Spania! Șoferul l-ar fi abandonat la fața locului
  • Român, găsit mort într-un canal, în Spania
  • Șoferul care conducea vehiculul ar fi fost băut
O casă superbă de pe lacul Como se vinde la prețul unui apartament de trei camere în București! Imagini cu proprietatea fabuloasă
Beauty & Lifestyle • ieri la 22:09
O casă superbă de pe lacul Como se vinde la prețul unui apartament de trei camere în București! Imagini cu proprietatea fabuloasă
  • Cum arată casa de pe lacul Como
  • Prețul locuinței nu este deloc mic
Vlad Ghermănescu, fosta ispită de la Insula Iubirii, face primele declarații după ce s-a căsătorit. Imagini exclusive de la eveniment!
Showbiz intern • ieri la 21:59
Vlad Ghermănescu, fosta ispită de la Insula Iubirii, face primele declarații după ce s-a căsătorit. Imagini exclusive de la eveniment!
  • Vlad Ghermănescu, declarații exclusive după cununia civilă
  • El și Denisa au spus DA în fața ofițerului
  • Când urmează cununia religioasă
VEZI MAI MULT
Recomandări
Detaliu tulburător din ziua în care cei doi fraţi s-au înecat la Olimp. "Cei mai harnici copii din sat"
recomandare pe observatornews.ro

„Am divorțat de cea mai frumoasă femeie de pe planetă!” Adevărul a ieșit la iveală abia acum!
recomandare pe as.ro
„Am divorțat de cea mai frumoasă femeie de pe planetă!” Adevărul a ieșit la iveală abia acum!
Nicuşor Dan pregăteşte BOMBA. Cronometrul a fost pornit
Romania TV
Nicuşor Dan pregăteşte BOMBA. Cronometrul a fost pornit
Imagini cu casa fabuloasă a lui David Popovici. Are piscină semiolimpică la scară
Romania TV
Imagini cu casa fabuloasă a lui David Popovici. Are piscină semiolimpică la scară
Imagini spectaculoase. Barajul Leșu, construit în anii ’70, a fost reabilitat. Are acum o scară pentru pești și insule plutitoare
recomandare pe antena3.ro
Imagini spectaculoase. Barajul Leșu, construit în anii ’70, a fost reabilitat. Are acum o scară pentru pești și insule plutitoare
Cel mai populat oraș din lume se scufundă în mare. 40% din el se află deja sub nivelul apei
recomandare pe antena3.ro
Cel mai populat oraș din lume se scufundă în mare. 40% din el se află deja sub nivelul apei
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme”
recomandare pe antena3.ro
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme”
Culisele asasinării lui Mihai Viteazul: noi cercetări demonstrează că principele român deținea o sumă imensă de bani în ziua morții!
recomandare pe Jurnalul.ro
Culisele asasinării lui Mihai Viteazul: noi cercetări demonstrează că principele român deținea o sumă imensă de bani în ziua morții!
Mireasa, sezon 14. Cine sunt concurentele. Primele imagini cu fetele venite să-și găsească jumătatea
recomandare pe a1.ro
Mireasa, sezon 14. Cine sunt concurentele. Primele imagini cu fetele venite să-și găsească jumătatea
Close