Homepage » Monden » Emisiuni TV » Răbdarea lui Alex Ion, pusă la grea încercare de un angajat coreean, în cea de-a treia ediție a etapei din Coreea de Sud

Răbdarea lui Alex Ion, pusă la grea încercare de un angajat coreean, în cea de-a treia ediție a etapei din Coreea de Sud

Patrisia Brătan

De Patrisia Brătan.
Publicat pe 04.11.2025 la 13:15 Actualizat pe 04.11.2025 la 13:15

Aseară, la Asia Express – Drumul Eroilor, concurenții au trăit una dintre cele mai dificile și emoționante experiențe de până acum: pentru prima dată, au fost nevoiți să parcurgă misiunile pe cont propriu, fără sprijinul partenerului de echipă. A fost o probă de rezistență, răbdare și adaptare, care i-a pus pe toți la încercare, dar care, în final, s-a dovedit a fi o lecție valoroasă pentru fiecare dintre ei. Ștefan și Alex au reușit să se reunească primii, la doar câteva minute distanță de celelalte echipe și au câștigat mult râvnitele cartonașe cu eroi. Emisiunea a dominat şi aseară clasamentul audiențelor, impunându-se ca lider detașat de audiență, pe toate categoriile de public.

Răbdarea lui Alex Ion, pusă la grea încercare de un angajat coreean, în cea de-a treia ediție a etapei din Coreea de Sud

Antena 1

  • Concurenții Asia Express au parcurs misiunile pe cont propriu
  • Emisiunea a fost din nou lider de audiență

Astfel, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, show-ul a obținut o audiență medie de 6.6 puncte de rating și 27.9% cotă de piață, în timp ce principalul competitor, Pro TV, a obținut doar 3.8 puncte de rating si 16.1 cotă de piață . Ierarhia s-a păstrat și pe tronsonul publicului urban, segment pe care emisiunea a înregistrat 6.1 puncte de rating și 20.3% cotă de piață, în timp ce postul de pe locul al doilea, Pro TV, a obținut doar 3.6 puncte de rating și 11.8% cotă de piață. Show-ul de la Antena 1 a condus și la nivelul întregului public, obținând 5.4 puncte de rating și 18.4% cotă de piață, poziția secundă fiind ocupată şi de această dată tot de Pro TV, cu 4.3 puncte de rating și 14.6% cotă de piață. În minutul de aur, 20.52, peste 1.2 milioane de telespectatori la nivelul întregului public au urmărit aventurile concurenților Asia Express – Drumul Eroilor. Totodată, Antena 1 s-a impus ca lider de audiență și pe intervalul orar prime time (19:00 – 00:00), înregistrând pe segmentul de public comercial, cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, 5.9 puncte de rating și 23.7% cotă de piață, în timp ce postul TV de pe locul secund, Pro TV, a obținut 5.2 puncte de rating și 20.8% cotă de piață.

Aventura de pe Drumul Eroilor continuă în Coreea de Sud, unde echipele au descoperit ce înseamnă cu adevărat disciplina și perfecționismul localnicilor. În ediția de diseară, de la ora 20:30, răbdarea lui Alex Ion este dusă la limită. Într-o fabrică de Kaki, concurenții au fost nevoiți să muncească umăr la umăr cu angajații coreeni, iar Alex ajunge să se enerveze din cauza unui angajat extrem de riguros, făcând astfel cunoștință cu ceea ce înseamnă corectitudinea și angajamentul coreean față de profesie.

După activitatea din fabrică, echipele trebuie să livreze două cadouri simbolice către o familie din sat: o cutie elegantă cu fructe Kaki și o ghirlandă tradițională Geotgamgeori, considerată un talisman al norocului. Ghirlanda este realizată chiar de concurenți, după un model tradițional coreean, folosind fructe uscate și fire colorate.

Misiunile nu se opresc însă aici. Pentru a obține ultimele cartonașe cu Eroi locali, echipele trebuie să joace un joc celebru în Coreea, inspirat din serialul de succes „Squid Game”. Doar cei care reușesc să obțină 3 puncte pot câștiga harta care îi va ghida către Pagoda de pe munte, locul unde Irina îi așteaptă. Tensiuni, surprize și un nou test al răbdării îi așteaptă pe concurenți în cea de-a treia ediție a etapei din Coreea de Sud, marți seară, de la ora 20:30, la Asia Express.

În articolul
Răbdarea lui Alex Ion, pusă la grea încercare de un angajat coreean, în cea de-a treia ediție a etapei din Coreea de Sud
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Asia Express 2026. Maurice Munteanu a făcut o criză de nervi în timpul probei: ”Să vă închidă șandramalele”
Emisiuni TV • la 00:12
Asia Express 2026. Maurice Munteanu a făcut o criză de nervi în timpul probei: ”Să vă închidă șandramalele”
  • Maurice Munteanu și-a pierdut răbdarea la Asia Express
  • Ce s-a întâmplat în timpul probei
Oana Monea, fosta ispită de la Insula Iubirii, și-a dat în judecată cea mai bună prietenă! Ce s-a întâmplat între ele
Showbiz intern • ieri la 23:51
Oana Monea, fosta ispită de la Insula Iubirii, și-a dat în judecată cea mai bună prietenă! Ce s-a întâmplat între ele
  • Oana Monea și-a dat în judecată prietena
  • I-a deschis proces și se întâlnesc la tribunal
  • Informații exclusive!
Andra Voloș și Robert Lele își doresc încă un copil, dar întâmpină dificultăți. Mărturisirile vedetei despre problemele de sănătate
Showbiz intern • ieri la 23:51
Andra Voloș și Robert Lele își doresc încă un copil, dar întâmpină dificultăți. Mărturisirile vedetei despre problemele de sănătate
  • Andra Volos și Robert Lele vor să devină din nou părinți
  • Au început vizitele la medic și investigațiile amănunțite
  • Cu ce probleme se confruntă cei doi
Irisha iubește din nou, la un an și jumătate de la despărțire! Cine este bărbatul care a convins-o să-i mai dea o șansă iubirii
Showbiz intern • ieri la 23:51
Irisha iubește din nou, la un an și jumătate de la despărțire! Cine este bărbatul care a convins-o să-i mai dea o șansă iubirii
  • Irisha iubește din nou
  • Cine e bărbatul care o face fericită
VEZI MAI MULT
Recomandări
Specia rară care și-a făcut apariția în Marea Neagră. Un kilogram costă 60 de lei și e considerat o delicatesă
recomandare pe observatornews.ro

80% din joburi au salariile în anunţ acum. Tinerii au însă alte pretenţii
recomandare pe observatornews.ro
80% din joburi au salariile în anunţ acum. Tinerii au însă alte pretenţii
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
În timp ce fiul lui Tudorel Toader își hărțuia studentele, acasă îl aștepta Bianca, soția lui. Cum arată nora fostului ministru al Justiției
Romania TV
În timp ce fiul lui Tudorel Toader își hărțuia studentele, acasă îl aștepta Bianca, soția lui. Cum arată nora fostului ministru al Justiției
Doar lapte și miere în Guvern. Cât câștigă Luca Niculescu pe lună și cât iau consilierii săi. E viață să fii bugetar în Cancelaria Prim-Ministrului
Romania TV
Doar lapte și miere în Guvern. Cât câștigă Luca Niculescu pe lună și cât iau consilierii săi. E viață să fii bugetar în Cancelaria Prim-Ministrului
Sunt două orașe în România în care turiștii sunt deja prea mulți și se simt efectele. În Brașov, au apărut reducerile pentru localnici
recomandare pe antena3.ro
Sunt două orașe în România în care turiștii sunt deja prea mulți și se simt efectele. În Brașov, au apărut reducerile pentru localnici
Kim Jong Un s-a dus sâmbătă în China, dar de data asta nu el a atras atenția, ci ministra lui de externe. Ce s-a văzut în fotografii
recomandare pe antena3.ro
Kim Jong Un s-a dus sâmbătă în China, dar de data asta nu el a atras atenția, ci ministra lui de externe. Ce s-a văzut în fotografii
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai și trebuiau dați înapoi
recomandare pe antena3.ro
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai și trebuiau dați înapoi
Culmea ecologiei: păduri care poluează. Pădurea seculară începe să emane CO2, dacă e lăsată prea mult în conservare
recomandare pe Jurnalul.ro
Culmea ecologiei: păduri care poluează. Pădurea seculară începe să emane CO2, dacă e lăsată prea mult în conservare
Valerie Lungu, despre momentele în care l-a susținut financiar pe Alex Gîlcă: „A trebuit să mă ocup și de casă”
recomandare pe a1.ro
Valerie Lungu, despre momentele în care l-a susținut financiar pe Alex Gîlcă: „A trebuit să mă ocup și de casă”
Close