Homepage » Monden » Emisiuni TV » Una dintre victimele lui Cristian Andrei vorbește despre cum a ajuns să fie abuzată! I-a zis soțului ei să o aducă și pe ea la terapie. Exclusiv Știrile Antena Stars

Una dintre victimele lui Cristian Andrei vorbește despre cum a ajuns să fie abuzată! I-a zis soțului ei să o aducă și pe ea la terapie. Exclusiv Știrile Antena Stars

Bianca Cimpoi

De Bianca Cimpoi.
Publicat pe 03.02.2026 la 11:01 Actualizat pe 03.02.2026 la 11:09

Una dintre victimele lui Cristian Andrei a făcut dezvăluiri despre cum a ajuns să fie abuzată, la Știrile Antena Stars. Soțul ei a apelat inițial la serviciile lui, însă mai apoi a chemat-o și pe ea, ca mai apoi să îi spună să vină singură. Femeia a făcut declarații șocante despre ce i s-a întâmplat.

  • Una dintre victimele lui Cristian Andrei, dezvăluiri despre cum a ajuns să fie abuzată
  • Soțul ei a apelat inițial la el, însă a chemat-o mai apoi și pe ea

Mai multe femei l-au acuzat pe Cristian Andrei de abuz sexual în cabinet. O femeie și-a spus povestea, în exclusivitate pentru Știrile Antena Stars. Soțul victimei a apelat mai întâi la serviciile lui, ca mai apoi după câteva ședințe să o cheme și pe ea. Nimic nu avea să prevestească ce urma să se întâmple.

Cum ar fi arătat prima discuție dintre Cristian Andrei și una dintre victimele lui

Femeia a povestit că, la un moment dat, Cristian Andrei i-a spus soțului ei să o aducă și pe ea, lucru pe care l-a acceptat, crezând că așa își vor rezolva problemele în căsnicie. Prima discuție, însă, s-ar fi terminat cu contraziceri, atunci când doctorul i-ar fi spus că femeia nu trebuie să își exprime nemulțumurile într-o relație pentru ca lucrurile să funcționeze.

Victimă: La Cristian Andrei a ajuns iniţial partenerul meu, iar după câteva sedinţe cu partenerul meu, i-a spus că şi-ar dori să mă cunoască şi pe mine.

Reporter: De ce?

Victimă: Mi-aş fi dorit să am întrebările acestea la momentul respectiv. Cum am privit atunci situaţia a fost că partenerul meu căuta un terapeut, eu căutam un terapeut pentru ca vieţile noastre individual să se îmbunătăţească şi pentru ca relaţia de cuplu să se îmbunătăţească. Iar în momentul în care el mi-a spus: Uite, Cristian Andrei m-a întrebat dacă ai fi dispusă să vii şi tu să te cunoască, am considerat că fac lucrul acesta pentru a ajuta procesul lui de terapie, crezând că acesta este o manieră profesionistă. Prima dată m-am dus cu partenerul meu. A avut un anumit tip de comportament.

Reporter: Adică?

Victimă: Era destul de rece la adresa mea, chiar îmi amintesc că prima interacţiune pe care am avut-o, a fost o discuţie în contradictoriu. Încerca să mă convingă de faptul că o femeie ca să aibă linişte în cuplu nu ar trebui să îşi mai exprime nemulţumirile pe care le are sau dorinţele pe care le are şi că o idee bună ar fi ca ea să nu îşi mai exprime toate aceste nemulţumiri şi să se prefacă că totul este în regulă şi am avut un dialog în contradictoriu în legătură cu aspectul acesta.

Reporter: De faţă cu partenerul tău.

Victimă: De faţă cu partenerul meu.

Cristian Andrei și-ar fi schimbat comportamentul la următoarea ședință

După ce a cunoscut-o pe femeie, Cristian Andrei i-ar fi spus să vină singură. Femeia a acceptat, iar mai apoi el și-ar fi schimbat complet comportamentul. Ar fi fost mult mai blând față de prima dată, însă problemele din relația ei existau în continuare.

„Apoi la finalul şedinţei a transmis că ar vrea ca următoarea dată să de vadă doar cu mine şi atât. Şi m-am prezentat doar eu singură crezând că fac lucrul acesta ca să ajut terapia partenerului meu. Iar la a doua întâlnirea comportamentul lui a fost total diferit faţă de cum fuseseră cu o dată înainte. Era mult mai blând, îmi spunea că mă înţelege şi că nu toţi bărbaţii pot înţelege nevoile femeilor. Pur şi simplu argumentele pe care le aducea şi lucrurile pe care le spunea erau în contradicţie cu ceea ce spusese cu o şedinţă înainte când eram cu partenerul meu în cabinet (...) Am continuat să mergem în felul acesta amândoi, şi eu şi partenerul meu, şi cu cât avansam în perioada de terapie, cu atât certurile dintre noi se intensificau”, a declarat femeia, în exclusivitate pentru Știrile Antena Stars.

Cristian Andrei i-ar fi spus femeii să profeseze ca psiholog, deși nu avea dreptul

Femeia urma, în acea perioadă, cursurile unei facultăți de psihologie. Cristian Andrei ar fi încurajat-o să profeseze, deși victima nu avea atestat pentru a profesa. Ba mai mult, i-ar fi spus femeii că nu trebuie să caute spațiu pentru a închiria, căci el avea spațiu disponibil la Institut.

„La un moment dat, spre finalul doctoratului, m-am apucat de această facultate de psihologie. Se suprapune cu perioadă în care mergem la terapie la acest om (...) Era anul 1 la facultate şi el a început să îmi spună: Trebuie să faceţi cumva să intraţi în cabinet să profesaţi. Iar eu i-am spus: Păi nu am cum, nu este legal. Pot să spun asta. Nu îmi răspundea concret la întrebarea asta, dar la final de terapie mai îmi spunea: Cred că ar trebui să intraţi în cabinet (...) La un moment dat i-am spus că urmează să îmi termin studiile şi că sunt în căutarea de un spaţiu pe care să îl închiriez pentru a-mi desfăşura activitate, iar el s-a mutat în momentul respectiv cu mine pe canapea, a început să mă atingă pe cot şi mi-a spus că nu am nevoie să îmi caut spaţiu în altă parte pentru că are el spaţiu disponibil la Institut”, a mai spus femeia, în cadrul Știrilor Antena Stars.

Apropieri nepotrivite în timpul unei alte întâlniri

Femeia a povestit că, la un moment dat, s-a întâlnit cu doctorul pentru a discuta ceva legat de pagina lui de YouTube. Atunci ar fi fost momentul în care Cristian Andrei s-ar fi apropiat mai mult de ea. Victima a povestit că a luat-o în brațe, crezând pe atunci că nu era nimic greșit.

„Trebuia să discut câteva lucruri legate de pagina de Youtube, i-am transmis un mesaj, am întrebat când anume puteam să se întâlnim pentru câteva minute pentru a discuta. Eu trebuia să lucrez la câteva videoclipuri de ale dânsului şi să fac câteva notiţe în legătură cu teoriile pe care dânsul le discuta acolo, iar la schimb dânsul îmi oferea cunoştinţele pe care le avea şi răspunsurile la întrebările pe care el le adresam (...) Mi s-a spus să merg la ora 20:00 atunci când îţi încheia activitatea terapeutică. Am intrat în casă, nu mai era nimeni. Nu mai era nici doamna secretară, nu mai era absolut nimeni în toată clădirea. Şi de cum am intrat pe uşă, a venit şi m-a luat în braţe. În momentul în care m-a luat în braţe, când mi-a dat drumul am întrebat ce s-a întâmplat, de ce m-a luat în braţe? S-a uitat la mine, a zâmbit şi mi-a spus: Aşa pentru că îmi este mie drag de dumneavoastră. Acesta a fost răspunsul pe care mi l-a dat (...) Eu am sesizat în momentul respectiv că în momentul apropierii, atunci când m-a luat în braţe, că folosise apă de gură. Am simţit mirosul de apă de gură, dar am considerat că sunt eu prea precaută şi că îmi pun nişte probleme care nu ar trebui să fie puse”, a mai spus femeia.

„A început să mă pupe pe ochi, să mă atingă”

Femeia a declarat că după acele apropieri au urmat și alte scene care au speriat-o teribil. Cristian Andrei ar fi încercat să se apropie de ea și mai mult, ar fi luat-o în brațe cu forța și ar fi început să o atingă fără acordul ei. Victima spune că a fost șocată și că nimeni nu ar fi auzit-o dacă striga după ajutor, având în vedere că în jurul locației nu mai sunt și alte case.

„Şi-a închis telefonul şi s-a mutat pe o canapea cu mine. A început să mă mângâie pe păr, a început să mă mângâie pe mâna dreaptă pentru că s-a aşezat în dreapta mea, a început să îmi facă tot felul de complimente, să îmi spună că îşi doreşte tot felul de lucruri bune pentru mine, să îmi spună că el s-a gândit aşa deseori cum ar fi arătat viaţa lui dacă ar fi avut lângă el o femeie ca mine (...) La un moment dat m-am ridicat de pe canapea sub pretextul de a lua o carte din bibliotecă din rafturile pe care le avea în cabinet ca să mă pot îndepărta de scena respectivă. M-am dus, am luat cartea, însă în momentul în care m-am întors cu faţa el era în picioare şi m-a luat în braţe cu forţa. M-a ţinut în braţe, în prima parte a îmbrăţisării şi eu aveam mâinile în spatele lui. La un moment dat am încercat să mă retrag, considerând că este o îmbrăţisare şi atât (...) Mi-a luat capul între mâini a început să îmi spună că ştie ce simt, eu nu mai verbalizam absolut nimic. Nu eram în stare să spun ceva (...) Casa are o grădină destul de mare pe lângă, nu mai sunt locuinţe, era doar un restaurant. Şansele ca eu să fiu auzită sau nu ştiu, dacă aş fi ţipat sau toate lucrurile acestea mi-au trecut prin cap, însă nu aveam spaţiu de a fi putut să cer ajutor, nu era nimeni acolo (...) Mi-a luat capul între mâini, a început să îşi frece barba de faţa mea, să mă pupe pe ochi, să mă atingă (...) Am făcut câţiva paşi în spate, m-am îndreptat spre ușă. Când am ajuns aproape de uşă am fost trasă înapoi în cabinet. Am fost pusă în faţa oglinzii şi în oglindă am fost pusă într-o poziţie sexuală. Îmbrăcaţi fiind nu a existat vreun contact sexual, însă direcţia, cred eu că aia era (...) Nu am capacitatea să spun cum am trecut prin eforturi personale şi la terapie de a îmi aminti cum am scăpat de acolo. Adevărul este că nu ştiu”, a mai spus victima, la Știrile Antena Stars.

Cristian Andrei i-ar fi spus femeii că ea e îndrăgostită, dar că nu vrea să recunoască

Femeia a mărturisit că doctorul i-ar fi spus că este îndrăgostită de el, dar că ei i-ar fi fost frică să recunoască. Victima a negat așa ceva și spune că speră ca mesajul ei să ajungă la cât mai multe femei, sperând că nimeni nu va mai trăi o experiență asemănătoare cu a ei.

„Mi-a spus că de fapt reacţia asta a mea este pentru că eu sunt extraordinar de îndrăgostită de dânsul, însă îmi este frică să recunosc. Am întrebat de cine mi-ar fi frică dacă lucrul acesta ar fi valabil şi mi-a spus că de societate, de Dumnezeu şi de familie pentru că eu am această credinţă şi îmi este frică să îmi recunosc atracţia faţă de dânsul din cauza acestor frici (...) Motivul pentru care eu vorbesc şi singura mea dorinţă reală este ca acest individ să nu mai fie lăsat în aceeaşi încăpere cu alte femei vulnerabile. Şi când spun lucrul acesta, eu ştiu ce am simţit”, a mai spus femeia, în cadrul Știrilor Antena Stars.

Citește și: Cristian Andrei a revenit în mediul online, după ce a fost dus încătușat la audieri. Mesajul lui acid despre femei

În articolul
Una dintre victimele lui Cristian Andrei vorbește despre cum a ajuns să fie abuzată! I-a zis soțului ei să o aducă și pe ea la terapie. Exclusiv Știrile Antena Stars
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
DRAGOSTEA POARTĂ PANTOFII ROŞII. SheroTalk a ajuns la Roma: „Aș fi avut nevoie de tine acum 35 de ani"
Stiri interne • la 10:57
DRAGOSTEA POARTĂ PANTOFII ROŞII. SheroTalk a ajuns la Roma: „Aș fi avut nevoie de tine acum 35 de ani"
  • Românce stabilite în Italia s-au reunit la SheroTalk
  • Urmează Madrid, București, Chișinău și Bruxelles
Tavi Clonda a împlinit 47 de ani! Ce urare emoționantă i-a făcut Gabriela Cristea
Showbiz intern • la 10:56
Tavi Clonda a împlinit 47 de ani! Ce urare emoționantă i-a făcut Gabriela Cristea
  • Gabriela Cristea, urare emoționantă de ziua soțului ei
  • Tavi Clonda a împlinit 47 de ani
Dorința neîmplinită a Mădălinei Apostol. Fiul ei, Tony, a dezvăluit-o
Emisiuni TV • la 10:37
Dorința neîmplinită a Mădălinei Apostol. Fiul ei, Tony, a dezvăluit-o
  • Dorința neîmplinită a Mădălinei Apostol
  • Avea legătură cu cei trei copii
Un fan Asia Express poate ajunge în culisele filmărilor noului sezon. „Viză de Asia” pune la bătaie o experiență unică
Emisiuni TV • la 10:29
Un fan Asia Express poate ajunge în culisele filmărilor noului sezon. „Viză de Asia” pune la bătaie o experiență unică
  • Experiență unică pentru un fan al emisiunii Asia Express
  • Poate ajunge în culisele filmărilor noului sezon
VEZI MAI MULT
Recomandări
Mărturia unui minor care se droghează de la 9 ani. "Cu gaşca. Unii pe la puşcărie, alţii au murit"
recomandare pe observatornews.ro
Mărturia unui minor care se droghează de la 9 ani. "Cu gaşca. Unii pe la puşcărie, alţii au murit"
Domeniul care a salvat economia ţării, în pericol. Germania vrea muncitori români: 200.000 de joburi
recomandare pe observatornews.ro
Domeniul care a salvat economia ţării, în pericol. Germania vrea muncitori români: 200.000 de joburi
Domeniul care a salvat economia ţării, în pericol. Germania vrea muncitori români: 200.000 de joburi
recomandare pe observatornews.ro
Domeniul care a salvat economia ţării, în pericol. Germania vrea muncitori români: 200.000 de joburi
Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
recomandare pe as.ro
Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
Alexandru Nazare și soția au petrecut și a doua zi după nuntă cu invitați de seamă, la ciorba de potroace. Cel care a atras atenția a fost nașul mare, ministrul Finanțelor din Grecia / GALERIE FOTO
Romania TV
Alexandru Nazare și soția au petrecut și a doua zi după nuntă cu invitați de seamă, la ciorba de potroace. Cel care a atras atenția a fost nașul mare, ministrul Finanțelor din Grecia / GALERIE FOTO
Cât costă o casă tradițională din Transilvania cu pridvor, șură, pivniță și cu un cuptor de lut încă funcțional
Romania TV
Cât costă o casă tradițională din Transilvania cu pridvor, șură, pivniță și cu un cuptor de lut încă funcțional
Autopsia generalului găsit împușcat după ce a fost filmat în timp ce bătea o femeie a fost încheiată. Ultimele date din anchetă
recomandare pe antena3.ro
Autopsia generalului găsit împușcat după ce a fost filmat în timp ce bătea o femeie a fost încheiată. Ultimele date din anchetă
Fabrica în care se lucrează doar 70 de zile pe an, dar produce 777 de milioane de euro. Produsele se vând și în România
recomandare pe antena3.ro
Fabrica în care se lucrează doar 70 de zile pe an, dar produce 777 de milioane de euro. Produsele se vând și în România
Angajata unui magazin second-hand a descoperit o adevărată „comoară” printre obiectele donate: „Găsim des obiecte scumpe”
recomandare pe antena3.ro
Angajata unui magazin second-hand a descoperit o adevărată „comoară” printre obiectele donate: „Găsim des obiecte scumpe”
În plină criză a spitalelor, Bolojan mărește salariile în firma lui Fritz
recomandare pe Jurnalul.ro
În plină criză a spitalelor, Bolojan mărește salariile în firma lui Fritz
O fostă jurnalistă Antena Stars, stabilită în SUA, a primit un diagnostic dur. „Medicii mi-au spus că…”
recomandare pe a1.ro
O fostă jurnalistă Antena Stars, stabilită în SUA, a primit un diagnostic dur. „Medicii mi-au spus că…”
Close