Valerie Lungu a fost apărată de mama ei în scandalul cu Mirela Vaida. Ce mesaj a transmis Victoria: ”Este pianistă”
De Ilinca Lunca.
Publicat pe 13.10.2026 la 23:43
Actualizat pe 13.10.2026 la 23:43
Conflictul dintre Valerie Lungu și Mirela Vaida de la Asia Express a atras repede atenția publică și a stârnit o mulțime de reacții. Printre persoanele care au vorbit despre acest lucru s-a numărat și mama influenceriței, care i-a luat apărarea.
Valerie Lungu a fost apărată de propria mamă în conflictul cu Mirela Vaida.
- Valerie Lungu s-a certat cu Mirela Vaida la Asia Express
- Cum a reacționat mama concurentei de la Asia Express când a văzut schimbul acid de replici
Valerie Lungu și Mirela Vaida s-au certat la Asia Express 2026, după ce echipele s-au schimbat. Influencerița a fost intens criticată pentru că a ridicat tonul la celebra prezentatoare TV, dar au fost și persoane care i-au ținut partea.
Valerie Lungu a fost apărată de propria mamă în cearta cu Mirela Vaida
Victoria Lungu i-a contrazis pe cei care au spus despre Valerie Lungu că nu are nicio altă meserie în afară de cea de influencer, spunând că aceasta a avut o carieră în industria muzicală încă de la o vârstă fragedă.
De asemenea, artista se mândrește cu reușitele fiicei sale și a precizat că a reușit să își cumpere singură o locuință, în timp ce alte persoane doar visează la acest lucru. Victoria Lungu consideră că fiica ei nu trebuie să fie criticată din cauza unui schimb de replici acid în fața camerelor de filmat.
”Eu de foarte multe ori vorbesc că ce a făcut asta, că este influencer. Nu! Ea este o pianistă foarte bună, a făcut pian, canto academic, canto popular, are zeci de festivaluri în spate ca interpretă, are melodiile ei filmate, regizate. Din clasa a cincea a prezentat la radio o emisiune, a fost în atâtea concursuri, a înconjurat țara în lung și în lat. Acest copil a făcut școala de televiziune, facultate de actorie, s-a filmat în atâtea spoturi publicitare, filme. Ca mamă, când mă uit și zic doamne, dacă ar ști lumea cât a muncit acest copil”, a declarat Victoria Lungu, la Spynews TV Live.
Ce a spus Mirela Vaida despre conflict
Mirela Vaida a transmis un mesaj pe rețelele de socializare după ce conflictul cu Valerie Lungu de la Asia Express 2026 s-a difuzat pe Antena 1. Prezentatoarea TV a fost de părere că atât ea, cât și colega de emisiune au exagerat în ceea ce privește atitudinea lor.
Concurenta a mărturisit că ea și Valerie Lungu au un caracter la fel de impulsiv și își doresc la fel de mult să câștige, astfel că tensiunile au atins cote maxime.
”M-am văzut și eu pe mine. Mi s-a părut că am exagerat și eu, și ea (...) Noi eram de mai demult ambalate, noi ne-am simțit că suntem la fel de impulsive și la fel de ambițioase (...) Noi am stat vreo oră în microbuz să ne revenim, să ne calmăm, după care am stat încă o oră până am ajuns la probe. Noi am avut timp să ne calmăm (...) Era clar că trebuia să ne calmăm, ne-am calmat și ne-am dus să ne facem treaba”, a spus Mirela Vaida, pe TikTok.
Citește și: Mirela Vaida, în lacrimi la Asia Express, după conflictul cu Valerie Lungu! Ce a făcut-o, de fapt, să plângă


