Xtra Night Show. Anda Adam, detalii inedite despre nuntă. Surpriza pregătită pentru invitații săi: „Mergem cu autobuzul”
De Andreea Stancescu.
Publicat pe 29.06.2024 la 00:07
Actualizat pe 29.06.2024 la 00:14
Anda Adam și Yosif Mohaci vor face cununia religioasă și vor avea alături de ei 500 de invitați. Cântăreața a povestit câteva detalii cu privire la marea zi, precum transportul pe care îl vor avea la biserică. Datorită rochiei uriașe aleasă de vedetă, s-a apelat la un vehicul neașteptat care a fost amenajat pe măsură.
- Anda Adam, detalii inedite despre nuntă
- Ce surpriză a pregătit pentru invitații săi
Anda Adam și Yosif Mohaci urmează să se căsătorească în doar câteva ore, iar evenimentul va fi unul spectaculos. Cântăreața a făcut mai multe declarații cu privire la ziua cea mare, iar invitații ei vor avea parte de o surpriză.
Anda Adam va merge cu autobuzul la biserică
Nunta anului 2024 va avea loc pe 29 iunie, moment în care Anda Adam și Yosif Mohaci se vor căsători religios. Cei doi au pregătit numeroase surprize pentru invitații lor, iar evenimentul se anunță a fi unul cu adevărat spectaculos. Alături de ei vor fi prieteni din întreaga lume care se vor distra până în zori alături de miri.
Anda Adam va schimba trei rochii de mireasă și va străluci, la propriu. Soțul ei nu a văzut niciuna dintre ele, astfel că o va vedea prima dată în biserică, înainte de slujba religioasă.
Prima dintre rochii va fi una de prințesă, cu multe cristale cusute. În timpul pregătirilor s-a pus problema cu privire la transportul miresei, deoarece rochia ocupă foarte mult spațiu și au ajuns la o concluzie. De la hotel, Anda Adam și o parte dintre invitați vor merge cu un autobuz special către biserică. Autoturismul va fi echipat cu un Dj și muzică, astfel că petrecerea va începe de pe drum.
Anda Adam și soțul ei se vor pregăti la hotel
Anda Adam și Yosif Mohaci au decis să închirieze mai multe camere la un hotel din București, atât pentru invitații lor veniți de peste hotare, cât și pentru ei. Cei doi au considerat că în locuința lor nu ar fi putut încăpea atât de mulți invitați, motiv pentru care au ales o altă cazare. Ei se vor pregăti separat, fără să se vadă, apoi vor pleca către biserică.
Tot la hotel va fi locul unde Anda Adam se va machia, coafa și îmbrăca rochia fastuoasă de mireasă.
CITEȘTE ȘI: Emoții mari pentru Anda Adam și Yosif Mohaci. Invitații la nuntă au început să vină. Apropiații au călătorit inclusiv din Las Vegas / FOTO