Homepage » Monden » FOTO / Ce a apărut pe pagina de Facebook a lui Cătălin la câteva ore după ce a fost eliminat de la ”Mireasă pentru fiul meu”

FOTO / Ce a apărut pe pagina de Facebook a lui Cătălin la câteva ore după ce a fost eliminat de la ”Mireasă pentru fiul meu”

Publicat pe 14.08.2016 la 10:04 Actualizat pe 14.08.2016 la 10:05

A încercat pentru a doua oară să-și găsească sufletul pereche în cadrul competiției ”Mireasă pentru fiul meu”, dar nici de această dată n-a fost cu noroc pentru Cătălin, căci tot ce a reușit să facă a fost să stârnească discuții aprinse.

Chiar dacă a stat câteva luni bune în cadrul acestui show matrimonial, Cătălin nu a reușit să lege prea multe prietenii, iar concurenții au votat ieri ca acesta să părăsească casa. Evident, la câteva ore după ce a ieșit afară, acesta și-a reluat activitatea pe Facebook, primul lucru pe care l-a făcut fiind să-și schimbe imaginea de profil. A fost, însă, suficient pentru fani, care au început să-i lase numeroase mesaje: ”Bine ai revenit, Cătălin!”, ”Avem nevoie de tine!”, fiind doar câteva dintre mesajele lăsate de fani.

MIREASĂ PENTRU FIUL MEU 2016. "Mireasă pentru fiul meu" este un reality-show matrimonial prezentat de Paula Chirilă, difuzat pe Antena 1, în fiecare zi a săptămânii de la 10:00-10:55 de la 11:15-13:00 şi 14:00-16:00, iar sâmbătă de la 14:00-16:00. În rest, telespectatorii pot urmări show-ul, non-stop, pe AntenaPlay.

Sursa foto: Facebook

T.F.S

În articolul
FOTO / Ce a apărut pe pagina de Facebook a lui Cătălin la câteva ore după ce a fost eliminat de la ”Mireasă pentru fiul meu”
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Roxana Vașniuc a anunțat că îi acordă divorțul soțului ei. Ce pretenții are de la el
Emisiuni TV • la 00:17
Roxana Vașniuc a anunțat că îi acordă divorțul soțului ei. Ce pretenții are de la el
  • Roxana Vașniuc a răspuns acuzațiilor soțului ei
  • Familia acestuia i-ar fi tăiat utilitățile
Mașina în care se aflau Gabi Torje și Alin Alexuc a luat foc! Cum au reacționat concurenții de la Asia Express
Emisiuni TV • ieri la 23:45
Mașina în care se aflau Gabi Torje și Alin Alexuc a luat foc! Cum au reacționat concurenții de la Asia Express
  • Gabi Torje și Alin Alexuc, momente de panică
  • Cei doi s-au speriat teribil
O româncă a câștigat ultramaratonul de 100 km din Antarctica. Povestea impresionantă a Mariei Dănilă: ”Tatăl meu a murit în acest an, am alergat pentru el”
Stiri interne • ieri la 23:30
O româncă a câștigat ultramaratonul de 100 km din Antarctica. Povestea impresionantă a Mariei Dănilă: ”Tatăl meu a murit în acest an, am alergat pentru el”
  • Maria Dănilă a devenit campioană generală
  • Cine este alpinista română
Cum faci cea mai bună varză murată pentru sarmale. Greșeala care îi poate strica gustul
Beauty & Lifestyle • ieri la 22:52
Cum faci cea mai bună varză murată pentru sarmale. Greșeala care îi poate strica gustul
  • Cum pregătești cea mai bună varză murată
  • Secretul unui preparat savuros
VEZI MAI MULT
Recomandări
EXCLUSIV. Codul nescris al Familiei Metrorex. Un fost angajat dezvăluie cum intri aici: ai rude sau dai şpagă
recomandare pe observatornews.ro

Tânăr, prins când trişa la examenul de admitere în Poliţie. Greşise răspunsurile şi după ce le-a copiat

Vedeta divorțată face un apel disperat pe internet: „Tată, nu mă lăsa singură!”
recomandare pe as.ro
Vedeta divorțată face un apel disperat pe internet: „Tată, nu mă lăsa singură!”
Brrrr! Florinela Georgescu anunță ger de crapă pietrele. Când scad temperaturile la minus 20 de grade. Urmează perioade extrem de geroase!
Romania TV

Termen-limită pentru programarea concediilor din 2027

O familie din Ilva Mică a reinventat o meserie foarte veche, de care mulți dintre noi nici nu au auzit
recomandare pe antena3.ro

Fiul lui Arnold Schwarzenegger, Joseph Baena, a debutat în culturismul profesionist și a intrat în Top 5

Vin 10 zile consecutive de ninsoare în România. Localitățile în care va ninge în zilele următoare

„Divorțul” dintre USR și Nicușor Dan se accentuează. Progresiștii vor să modifice legea privind Cancelaria Ordinelor de la Palatul Cotroceni
recomandare pe Jurnalul.ro
„Divorțul” dintre USR și Nicușor Dan se accentuează. Progresiștii vor să modifice legea privind Cancelaria Ordinelor de la Palatul Cotroceni
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
recomandare pe a1.ro

Close