Simona Halep (25 de ani) trăieşte cele mai fericite momente din ultima vreme. Jucătoarea din Constanţa a avut parte de o surpriză de proporţii.
Campioana noastră şi-a văzut pentru prima oară nepoţica. Fetiţa fratelui ei, Nicolae, a venit pe lume când Simona se pregătea să plece la Singapore, la Turneul Campioanelor. A patra jucătoare de tenis a lumii a ţinut-o pe micuţă în braţe şi s-a fotografiat alături de acesta. Simona Halep a radiat de fericire şi a postat poza pe Instagram.
Fetiţa va fi botezată Tania, după numele mamei Simonei şi a lui Nicolae. Conform tradiţiei, fetele aromânilor primesc numele bunicii din partea tatălui. La fel s-a întâmplat şi în cazul Simonei, mama tatălui său purtând acelaşi prenume.