Homepage » Monden » Giulia Nahmany şi-a luat ţeapă! Uite ce a păţit cântăreaţa în vacanţă!

Giulia Nahmany şi-a luat ţeapă! Uite ce a păţit cântăreaţa în vacanţă!

Publicat pe 11.07.2013 la 11:23 Actualizat pe 11.07.2013 la 11:50

Vedeta a fost plecată într-o vacanţă exotică, însă, ca tot omul, a avut parte şi de o surpriză neplăcută. Cântăreaţa se aştepta să stea într-un hotel de lux, dar condiţiile au fost mult mai modeste!

Frumoasa blondă este o persoană ocupată, dar îşi face timp şi pentru relaxare. Când a fost în Cancun, de exemplu, după un zbor istovitor, cântăreaţa a ajuns în hotelul unde era cazată, şi ce să vezi, surpriză! Condiţiile nu erau cele expuse prima oară de către agenţia de turism.
"Noi făcusem rezervare la un hotel foarte cunoscut de 5 stele. Am ajuns undeva pe la 2 noaptea acolo şi imediat ce am intrat în cameră am descoperit că erau nişte condiţii mult sub aşteptări. Am început să filmez prin cameră şi apoi ne-am cerut, bineînţeles, banii înapoi. I-am primit abia după o lună şi ceva", a mărturisit artista pentru agenţiadepresămondenă.com.

Foto: Facebook

Urmărește SpyNews pe DiscoverUrmărește SpyNews pe Discover
În articolul
Giulia Nahmany şi-a luat ţeapă! Uite ce a păţit cântăreaţa în vacanţă!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Fotbalist român, implicat într-un incident aerian. Avionul era plin de români: ”A fost horror”
Stiri interne • la 20:36
Fotbalist român, implicat într-un incident aerian. Avionul era plin de români: ”A fost horror”
  • Un fotbalist român a dezvăluit prin ce a trecut
  • Ce s-a întâmplat după decolarea din Hurghada
Andreea Marin a împodobit bradul de Crăciun. Cum și-a pregătit casa pentru sărbătorile de iarnă
Showbiz intern • la 20:07
Andreea Marin a împodobit bradul de Crăciun. Cum și-a pregătit casa pentru sărbătorile de iarnă
  • Andreea Marin a împodobit bradul de Crăciun
  • Vedeta a împărtășit cu fanii imagini din casa ei
Iubita lui Selly a devenit medic rezident! Cu ce cadou a surprins-o vloggerul pe Smaranda
Showbiz intern • la 19:14
Iubita lui Selly a devenit medic rezident! Cu ce cadou a surprins-o vloggerul pe Smaranda
  • Iubita lui Selly este medic rezident
  • Ce a declarat vloggerul
O turistă britanică a vizitat Bucureștiul și a dezvăluit 5 lucruri care au surprins-o. Ce a descoperit în stațiile de tren
Actualitate • la 18:19
O turistă britanică a vizitat Bucureștiul și a dezvăluit 5 lucruri care au surprins-o. Ce a descoperit în stațiile de tren
  • Turista a dezvăluit ce a surprins-o
  • Ce a descoperit femeia din Marea Britanie în București
VEZI MAI MULT
Recomandări
Recolta bogată din grădină i-a dat o idee de afacere unui băieţel de 5 ani. A vândut deja peste 500 de borcane
recomandare pe observatornews.ro

Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
recomandare pe as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Romania TV

Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!

​Un tânăr francez a inventat un sistem prin care încălzeşte locuinţele cu mănuși de protecţie folosite în construcții
recomandare pe antena3.ro

A văzut la un târg de vechituri un tablou mic și l-a cumpărat cu 30 de dolari. După 2 luni s-a vândut la licitație cu 1.352.000 dolari

Ratonul devenit viral după ce s-a îmbătat și a adormit în baie este acum erou. A adunat donații de 290.000 $: „Sperăm că nu mai bea”

Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
recomandare pe Jurnalul.ro
Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
La ce oră începe Insula Iubirii, vineri, 13 noiembrie 2026. Programul Antena 1 și ce trebuie să știe telespectatorii
recomandare pe a1.ro

Close