Homepage » Monden » Inna îşi aminteşte cu nostalgie de copilărie: "Mama știa că dacă îi spun ceva, chiar e real"

Inna îşi aminteşte cu nostalgie de copilărie: "Mama știa că dacă îi spun ceva, chiar e real"

Publicat pe 08.03.2016 la 08:30 Actualizat pe 08.03.2016 la 08:29

Inna a vorbit despre copilăria pe care a petrecut-o în oraşul său natal, Mangalia, alături de prieteni şi familie.

Inna îşi aminteşte cu nostalgie de copilărie: "Mama știa că dacă îi spun ceva, chiar e real"

Sursa foto: Facebook

Inna a vorbit despre copilăria pe care a petrecut-o în oraşul său natal, Mangalia, alături de prieteni şi familie.

Celebra cântăreaţă spune că în şcoală cea mai bună prietenă a sa era mama ei, căreia nu putea niciodată să îi ascundă nimic, atunci când avea probleme.

"Singurele persoane la care mă gândeam în astfel de situaţii erau verii mei, care erau mai mari ca mine, mama și doamna învățătoare. Prima la care mă duceam era mama, care mă ajuta tot timpul. Avea încredere că dacă spun ceva, chiar e o situație reală. Niciodată nu mi-a spus să-mi rezolv singură problemele cu colegii. Știa că rezolvam personal dacă puteam. Ce mă depășea ajungea la ea. Pe vremea aceea nu exista un număr la care să suni... Mama nu-mi dădea acces la TV sau la telefon și nu aveam internet. Pentru mine era SF să ai un telefon de pe care să suni când vrei tu. Abia sunam o dată pe săptămână la colega mea să o întreb dacă vine afară”, a spus Inna pentru ZiarulRing.

Inna este o cântăreață de muzică dance și house din România. În aprilie 2009, șlagărul Innei, „Hot”, a fost nominalizat la categoria „Cea mai bună melodie internațională” în cadrul ceremoniei Premiilor Eska. În toamna anului 2009, Inna obținea un trofeu la premiile MTV Europe Music Awards, la categoria „Cel mai bun interpret român”.

T.S

Citeşte şi:

PUBLICITATECiteşte şi:

Inna, goală puşcă pe internet! Artista a înregistrat un nou record de like-uri pe Facebook!

Imagini senzaționale cu Inna! Paparazzii Spynews.ro au surprins-o în ipostaze INEDITE pe artistă

În articolul
Inna îşi aminteşte cu nostalgie de copilărie: "Mama știa că dacă îi spun ceva, chiar e real"
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
De unde s-a inspirat soțul Paulei Chirilă pentru buchetul ei de mireasă: ”Să-i placă din toată inima”
Emisiuni TV • la 00:08
De unde s-a inspirat soțul Paulei Chirilă pentru buchetul ei de mireasă: ”Să-i placă din toată inima”
  • Dan Giuvelic i-a pregătit Paulei Chirilă buchetul de mireasă
  • Cei doi au stabilit împreună toate detaliile
Cine sunt câștigătorii Asia Express 2026. Lupta a fost una strânsă
Emisiuni TV • ieri la 23:57
Cine sunt câștigătorii Asia Express 2026. Lupta a fost una strânsă
  • Cine a câștigat Asia Express
  • Lupta nu a fost deloc ușoară
Claudia Pătrășcanu a intrat în casa lui Gabi Bădălău. Ce i-ar fi spus băiatul cel mic, Nicolas
Emisiuni TV • ieri la 23:41
Claudia Pătrășcanu a intrat în casa lui Gabi Bădălău. Ce i-ar fi spus băiatul cel mic, Nicolas
  • Cum a decurs întâlnirea dintre Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău
  • Artista a vrut să îl vadă pe Nicolas
Valerie Lungu a primit un mesaj emoționant din partea mamei sale, în finala Asia Express! reacția neașteptată a concurentei
Emisiuni TV • ieri la 23:15
Valerie Lungu a primit un mesaj emoționant din partea mamei sale, în finala Asia Express! reacția neașteptată a concurentei
  • Valerie Lungu, mesaj de la mama ei
  • De ce a început să zbiere
VEZI MAI MULT
Recomandări
Şoferul român de TIR va fi eliberat de poliţia bulgară. Mărturia făcută în faţa procurorilor
recomandare pe observatornews.ro

Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
recomandare pe as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
ULTIMA ORĂ! Carambolul din Bulgaria cu 12 morți a fost provocat de un român. El a condus primul camion, de la care a pornit accidentul. Şoferul TIR-ului a fost reţinut
Romania TV

Nicuşor Dan i-a semnat demisia. Decretul este la Monitorul Oficial

Furtuna Charles traversează Europa și se îndreaptă spre România. Rafale de 140 km/h și cod roșu de ploi torențiale în mai multe țări
recomandare pe antena3.ro

Norvegia caută angajați în România. Sunt, în total, 31.252 de locuri de muncă disponibile în țară și în Europa

Casa de doar 92 de centimetri lățime, cu tot ce trebuie în ea, este cea mai îngustă din lume și este în Varșovia. Cum arată în interior

Cum au contribuit Damen, Rheinmetall și Ministerul Economiei la distrugerea șantierului naval de la Mangalia
recomandare pe Jurnalul.ro
Cum au contribuit Damen, Rheinmetall și Ministerul Economiei la distrugerea șantierului naval de la Mangalia
Finala Asia Express 2026. Ce spuneau Valerie Lungu, Alex Gîlcă, Gabi Torje și Alin Alexuc înainte să plece pe Drumul Mătăsii
recomandare pe a1.ro

Close