Justin Timberlake a aflat vestea cea mare: va deveni tată pentru prima dată, anul viitor.
Potrivit presei străine, Justin Timberlake şi Jessica Biel au apelat, acum câteva luni, la serviciile unei clinici medicale specializate în tratamente de fertilitate, semn că-şi doreau foarte mult un moştenitor. Acum, sunt în culmea fericirii. "În acest moment, sunt foarte bucuroşi şi ţin această veste doar pentru ei. Vor să aibă un bebeluş fericit", a declarat un apropiat al cuplului, potrivit Mediafax. Jessica Biel, în vârstă de 32 de ani, şi Justin Timberlake, de 33 de ani, s-au logodit acum trei ani şi s-au căsătorit în toamna anului 2012, într-o ceremonie restrânsă, care a avut loc în Borgo Egnazia, din sudul Italiei.
A.C.C.
Citeşte şi: