Homepage » Monden » Loredana a cântat şi... ne-a încântat! Vedeta a arătat tot, chiar la Palatul Parlamentului

Loredana a cântat şi... ne-a încântat! Vedeta a arătat tot, chiar la Palatul Parlamentului

Publicat pe 02.01.2014 la 23:59 Actualizat pe 03.01.2014 la 00:04

Loredana a fost vedeta care, în noaptea de Revelion, a făcut un adevărat show pe scena de la Palatul Parlamentului, la petrecerea organizată acolo. Ca de obicei, Lori a demonstrat că este o cântăreaţă desăvârşită şi că e o adevărată maestră aîn a capta atenţia celor din sală.

Ca de fiecare dată când apare pe scenă Lori reuşeşte să electrizeze publicul cu show-ul pe care îl face şi să capteze atenţia publicului, voit sau nu, cu anumite artificii vestimantare şi apelând la indubitabilele ei atuuri fizice. De această dată, chiar la cumpăna dintre ani, îmbrăcată într-o rochie cu strasuri, uşor transparentă, Loredana a transformat recitalul într-un adevărat show. Mai ales că majoritatea bărbaţilor au observat imediat că rochiţa starului este, de fapt, foarte, foarte transparentă. Şi că vedeta a optat pentru o pereche de bikini minusculi care au lăsat totul la vedere, iar asta de faţă cu zeci de copii care doreau din tot sufletul să urce alături de talentata cânrtăreaţă pe scenă... De altfel, mulţi dintre cei prezenţi erau dispuşi să îşi bage mâna-n foc că Lori nici nu are chiloţei, dar, într-un final, s-a descoperit că artista optase pentru o pereche de culoare nude, parcă special pentriu a incita imaginaţia celor de la eveniment.
Totuşi, Loredana a avut şi o „mică” scăpare în timpul spectacolului susţinut în faţa celor peste 1.300 de oameni de la eveniment. Vedeta, rujată în exces, agitată din cauza show-ului fantastic pe care l-a susţinut, nu a fost atentă cu ... microfonul pe care l-a tot lipit de buze. Şi, la un moment dat, rujul i se întinsese pe toată bărbia...

Fotografii: Radu C. Munteanu
Citeşte şi:

Uite cum îşi încarcă Loredana Groza bateriile!

Google News SpyNews.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește SpyNews pe DiscoverUrmărește SpyNews pe Discover
În articolul
Loredana a cântat şi... ne-a încântat! Vedeta a arătat tot, chiar la Palatul Parlamentului
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Alberto de la Mireasa, adevărul despre episoadele de violență din fosta relație. Cum explică tot ce s-a întâmplat: „A fost o greșeală”
Emisiuni TV • la 21:04
Alberto de la Mireasa, adevărul despre episoadele de violență din fosta relație. Cum explică tot ce s-a întâmplat: „A fost o greșeală”
  • Alberto este foarte revoltat că fosta iubită a lansat acuzații împotriva lui
  • Concurentul a făcut o criză de nervi în casa Mireasa
Unde te adăpostești în București în caz de război. Harta locurilor de protecție civilă și cum îl găsești pe cel mai apropiat de casă
Stiri interne • la 20:28
Unde te adăpostești în București în caz de război. Harta locurilor de protecție civilă și cum îl găsești pe cel mai apropiat de casă
  • Ce trebuie să faci în cazul unei alerte de război
  • Harta locurilor din București unde poți să te adăpostești
Breaking News! Un elicopter s-a prăbușit pe o șosea din Rusia. Ambele motoare s-au oprit din lipsă de combustibil
Stiri internationale • la 20:08
Breaking News! Un elicopter s-a prăbușit pe o șosea din Rusia. Ambele motoare s-au oprit din lipsă de combustibil
  • Motoarele elicopterului s-au oprit din cauza lipsei de combustibil
  • Acesta a fost avariat în urma aterizării de urgență
De ce l-au fascinat numerele 3, 6 și 9 pe Nikola Tesla. Omul de știință le-a numit ”cheia către Univers”
Stiri internationale • la 19:33
De ce l-au fascinat numerele 3, 6 și 9 pe Nikola Tesla. Omul de știință le-a numit ”cheia către Univers”
  • Nikola Tesla dezvoltase o obsesie pentru numerele 3, 6 și 9
  • De ce a spus despre ele că pot deveni cheia către Univers
VEZI MAI MULT
Recomandări
Bucătarul hotelului Neko dă vina pe turiști pentru că le-a fost rău după cină: "V-ați adus mâncare de acasă"
recomandare pe observatornews.ro

Cultura care poate valora şi 60.000 de euro hectarul. Fermierii sârbi au dat lovitura cu o plantă neobişnuită

Cât câştigă lunar de la stat românul plecat în Franţa care a plătit 350.000 de euro de-a lungul vieţii pe asigurări şi pensie
recomandare pe as.ro
Cât câştigă lunar de la stat românul plecat în Franţa care a plătit 350.000 de euro de-a lungul vieţii pe asigurări şi pensie
Bianca Drăgușanu și-a amenajat grădina din fața blocului. Cum arată locul în care se relaxează vedeta. Avem și imagini din super locuința ei / GALERIE FOTO
Romania TV

EXCLUSIV FOTO Fiica lui Cazimir Ionescu, depusă la Bellu. Durere fără margini la căpătâiul Victoriei, mama actriței este în stare de șoc

Prima țară care își întoarce din drum avioanele către Moscova. Pegasus interzice zborurile, după avertismentul lui Zelenski
recomandare pe antena3.ro

„Tom Cruise după 3 luni în Vaslui”: Ciobanul care a găsit drona cu explozibil și i-a tăiat firele e deja viral. Ce glume fac românii

Germania e sub teroare. 3 atacuri în 24 de ore asupra centralelor și a gării din Augsburg. Omul lui Putin cere bombardarea Berlinului

Noua bijuterie a Sănătății, pe mâna SRI. Horațiu Moldovan, șeful CNAS, despre noua PIAS: „Ar trebui ca problemele să fie foarte grave pentru a se bloca”
recomandare pe Jurnalul.ro
Noua bijuterie a Sănătății, pe mâna SRI. Horațiu Moldovan, șeful CNAS, despre noua PIAS: „Ar trebui ca problemele să fie foarte grave pentru a se bloca”
Ce avere a lăsat în urmă Anca Pandrea, soția lui Iurie Darie. Cine o va moșteni pe artistă. Detaliul din testament ce schimbă tot
recomandare pe a1.ro

Close