Loredana, spune drept! Cine te-a muşcat de piept? Foto incendiar!
Publicat pe 29.06.2013 la 14:46 Actualizat pe 29.06.2013 la 14:51
Loredana Chivu, focoasa asistentă a lui Dan Capatos, a fost prezentă, aseară, la inaugurarea unei piscine din apropierea Capitalei şi, ca de obicei, a făcut ravagii printre cei prezenţi cu decolteul impresionant pe care îl are.

Printre „victimele” Loredanei s-a numărat şi Denisa Biţă, o altă blondă apetisantă care, recent, şi-a făcut implanturi mamare. Cele două au fost surprinse de agenţii Spynews în timp ce îşi admirau reciproc busturile „tunate”. În semn că este înnebunită după formele Loredanei, Denisa, s-a repezit în decolteul asistentei TV şi, fără să stea pe gânduri a muşcat-o uşor, de sân iar apoi a pupat locul respectiv. "Nebună mai esşti şi tu, fată!", a fost singura replică a Loredanei în acel moment, în timp ce Denisa râdea. Ce să înţelegem? Că Loredana are fani şi printre femei, nu numai printre reprezentanţii sexului tare?
Fotografii: Radu C. Munteanu