Homepage » Monden » Marius Vizante, dezvăluiri despre situaţia dificilă din familia sa

Marius Vizante, dezvăluiri despre situaţia dificilă din familia sa

Publicat pe 26.04.2014 la 11:21 Actualizat pe 26.04.2014 la 11:34

Poveştile emoţionante ale copiilor de la „Junior Chef” îi impresionează pe cei trei juraţi ai unicului show culinar cu prichindei, Marius Florea Vizante, Anca Lungu şi Horia Vîrlan, pentru că ei vin cu mărturisiri pe care nu s-ar fi gândit vreodată că le vor dezvălui.

În ediţia de luni, de la 20:30, la Antena 1, Vizante a povestit situaţia pe care a avut-o în familie atunci când era copil, emoţionat fiind de Monica Pîrlici, concurenta din Moldova care are o poveste de viaţă impresionantă: „Eram patru copii la părinţi şi ei au muncit din greu ca să ne crească, iar tu mi-ai adus aminte foarte mult de copilăria mea, care n-a fost uşoară”, mărturiseşte Vizante. Monica avea doar un an şi trei luni atunci când mama a lăsat-o în grija unei mătuşi, iar pe celelalte surori la alte rude, şi a plecat în Elveţia, unde şi-a întemeiat o nouă familie. Tatăl, plecat în acea perioadă la muncă în străinătate, s-a întors de urgenţă în ţară, şi-a recuperat fetele de la rude şi le-a crescut singur de atunci. Monica nu este doar talentată în bucătărie: de curând, a câştigat un concurs de talente în Moldova recitând poezii.
Vizante povesteşte că părinţii lui munceau din greu şi petreceau mult timp la serviciu, motiv pentru care el s-a apucat de gătit la o vârstă fragedă. Actorul recunoaşte că cel mai mult iubeşte momentele în care familia i se adună la masă. Întreaga poveste va putea fi urmărită la „Junior Chef”, luni de la 20:30, la Antena 1.
L.F.
Citeşte şi:
CRBL, uluit de talentul unui bărbat! S-a învârtit de zeci de ori în cap, imobilizat într-un scaun
În articolul
Marius Vizante, dezvăluiri despre situaţia dificilă din familia sa
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Probleme pentru Oana Tomoioagă, în Asia Express! Ce a pățit concurenta: „O doare”
Emisiuni TV • ieri la 23:47
Probleme pentru Oana Tomoioagă, în Asia Express! Ce a pățit concurenta: „O doare”
  • Ce i s-a întâmplat Oanei Tomoioagă
  • Mirela Vaida a făcut anunțul
Loredana Chivu, scoasă din sărite de Ana Maria Mocanu, în Asia Express! Cele două au avut un schimb dur de replici: „Îmi vine să-ți dau cu ăsta în cap”
Emisiuni TV • ieri la 22:41
Loredana Chivu, scoasă din sărite de Ana Maria Mocanu, în Asia Express! Cele două au avut un schimb dur de replici: „Îmi vine să-ți dau cu ăsta în cap”
  • Scandal între Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu
  • De ce s-au luat la ceartă
Noi tensiuni între Mirela Vaida și Oana Tomoioagă, în Asia Express! Ce s-a întâmplat: „Ne-am certat și acolo”
Emisiuni TV • ieri la 21:59
Noi tensiuni între Mirela Vaida și Oana Tomoioagă, în Asia Express! Ce s-a întâmplat: „Ne-am certat și acolo”
  • De ce s-au certat Mirela Vaida și Oana Tomoioagă
  • Ce s-a întâmplat între cele două
Trei români au fost reținuți în Spania! Sunt acuzați că au furat minimum 10 catalizatoare
Stiri internationale • ieri la 21:17
Trei români au fost reținuți în Spania! Sunt acuzați că au furat minimum 10 catalizatoare
  • Doi români sunt cercetați în Spania
  • Ar fi furat catalizatoare
VEZI MAI MULT
Recomandări
Zbor direct de la Bucureşti în Mexic. Cine îl operează şi care va fi durata
recomandare pe observatornews.ro

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Scandal monstru la vârful Armatei Române! Încă un general este acuzat că și-a snopit în bătaie amanta, cazul a ajuns la Curtea de Apel Militară
Romania TV

Ora de iarnă se schimbă cu o zi mai devreme în 2026. Dormim mai mult cu o oră!

Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
recomandare pe antena3.ro

Zbor misterios deasupra Mării Negre. Două aeronave de realimentare au survolat zona. Traseul indică operațiuni pentru avioane de luptă

Scara care arată ca un evantai uriaș și pare că sfidează gravitația. Construcția spectaculoasă inaugurată la Shanghai

Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Mesajul emoționant al lui Gabriel Torje după eliminarea Mirelei Retegan de la Asia Express: "Vă doresc..."
recomandare pe a1.ro

Close