Homepage » Monden » Monica Petrică are două bijuterii de suflet! Iată care sunt acestea

Monica Petrică are două bijuterii de suflet! Iată care sunt acestea

Publicat pe 28.02.2014 la 22:31 Actualizat pe 28.02.2014 la 22:35

Ori de câte ori îşi face apariţia pe scenă, jurata România Dansează, balerina Monica Petrică, este o prezenţă graţioasă şi rafinată.

Pentru că îşi petrece cea mai mare parte a timpului în sala de balet, costumul nu îi permite să poarte bijuterii extravagante, aşa că Monica a renunţat uşor-uşor la accesorii. A început să cocheteze cu baletul de la doar 3 ani, aşa că cerceii au fost primii la care micuţa balerină Monica Petrică a renunţat. Acum, jurata România Dansează are doar două bijuterii de suflet, de care nu se desparte niciodată. Este vorba de două inele, pe care Monica şi le-a achiziţionat în timpul turneelor sale prin lume.
Primul, în formă de gondolă, a fost cumpărat din Veneţia, în timpul unui turneu de aproape o lună de zile, în care aceasta a dansat în cele mai importante oraşe din Italia. La scurt timp după, jurata România Dansează a fost oprită pe stradă de o doamnă care i-a oferit 1000 de dolari în schimbul inelului, însă Monica nici nu a vrut să audă. În cutia de bijuterii a Monicăi există şi o pereche de cercei din lemn, pe care îi păstrează de mai bine de un deceniu, primiţi din suflet, de la una dintre portăresele de la Operă.
L.F.
Citeşte şi:
Monica Anghel, "la cuţite" cu Andreea Bănică? Vezi ce au avut de împărţit cele două artiste
În articolul
Monica Petrică are două bijuterii de suflet! Iată care sunt acestea
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Bubu Cernea și-a sărbătorit soția. Ce declarație de dragoste i-a făcut Elenei Mogîldea
Showbiz intern • la 10:17
Bubu Cernea și-a sărbătorit soția. Ce declarație de dragoste i-a făcut Elenei Mogîldea
  • Elena Mogîldea a împlinit 35 de ani
  • Ce declarație de dragoste i-a făcut Bubu Cernea
Imagini inedite de la mormântul tatălui Cristinei Pucean! Cum a decorat dansatoarea locul de veci
Showbiz intern • la 10:03
Imagini inedite de la mormântul tatălui Cristinei Pucean! Cum a decorat dansatoarea locul de veci
  • Cristina Pucean a împodobit mormântul tatălui său
  • Cum arată locul de veci
Fost concurent de la Mireasa, tată pentru prima dată. Ce nume poartă fetița
Showbiz intern • la 09:40
Fost concurent de la Mireasa, tată pentru prima dată. Ce nume poartă fetița
  • Fostul concurent de la Mireasa și soția lui au devenit părinți la un an de la nuntă
  • Cei doi au împreună o fetiță
Mirela Retegan, confesiuni inedite! La ce concluzie importantă a ajuns după experiența din Asia Express: „Mă blochează...”
Showbiz intern • la 09:30
Mirela Retegan, confesiuni inedite! La ce concluzie importantă a ajuns după experiența din Asia Express: „Mă blochează...”
  • Mirela Retegan, mărturisiri importante despre Asia Express
  • Ce a declarat vedeta
VEZI MAI MULT
Recomandări
De la 27 la doar 6 grade în 24 de ore. Orașul din România unde temperaturile se prăbușesc cu 21 de grade
recomandare pe observatornews.ro

Compania care le dă o zi liberă angajaţilor în ziua lansării GTA 6. Şi Armata promite ceva asemănător

Răsturnare de situaţie în cazul şoferului român de TIR, acuzat că a provocat primul carambol din Bulgaria

Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
recomandare pe as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
ULTIMA ORĂ! Carambolul din Bulgaria cu 12 morți a fost provocat de un român. El a condus primul camion, de la care a pornit accidentul. Şoferul TIR-ului a fost reţinut
Romania TV

Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO

Visul spulberat al celor 203 "pasageri pe viață" de pe vasul de croazieră Odyssey. Unii plătiseră 600.000 de $, acum nu mai au nimic
recomandare pe antena3.ro

Dentistul i-a scos unei femei dinții, iar apoi i-a spus că nu-i poate continua tratamentul. Situații disperate și absurde în Afganistan

Bărbatul care are o meserie veche de 2.000 de ani, pe cale de dispariție, spune că nu mai face față cererilor

Platforma CNAS de 100 de milioane de euro nu funcționează, dar Horațiu Moldovan vrea programări digitale pentru toți pacienții, în trei luni
recomandare pe Jurnalul.ro
Platforma CNAS de 100 de milioane de euro nu funcționează, dar Horațiu Moldovan vrea programări digitale pentru toți pacienții, în trei luni
Cine a câștigat Asia Express 2026. Gabi Torje și Alin Alexuc au primit trofeul sezonului 9, Drumul Mătăsii
recomandare pe a1.ro

Close