Homepage » Monden » Nea Mărin, aşa cum nu l-ai mai văzut până acum! La ce probe îi va supune pe invitaţii săi?

Nea Mărin, aşa cum nu l-ai mai văzut până acum! La ce probe îi va supune pe invitaţii săi?

Publicat pe 22.06.2015 la 11:40 Actualizat pe 22.06.2015 la 12:09

Nea Mărin surprinde din nou! În ediţia de astăzi a emisiunii "Poftiți pe la noi! Poftiți și dăruiți!”, Nea Mărin va da lecții de dans pe ghete de kangoo jumps.

Elevii săi vor fi nimeni alții decât Cătălin Măroșanu, Minodora, surorile de la "Bambi" și Vladimir Drăghia, adică vedetele care săptămâna aceasta pun umărul la treabă.

”Pentru prima dată în viața mea m-am urcat, eram curios să vâd cum e pe ele, dar nu curios cum poți să mergi, ci cum ar fi să dansezi pe ele. Pentru că pe mine mă leagă tot timpul ceva de dans”, a mărturisit Nea Mărin.

Cât de grațioși vor fi cei trei pe ghetele de kangoo jumps și cum vor reacționa Moroșanu și Drăghia și care dintre ei va rezista mai mult, telespectatorii Antena 1 vor afla luni de la 20:30. Cert e că Moroșanu va avea și o concluzie: un bărbat nu trebuie să facă kangoo jumps.

Săptămâna aceasta, luni și marți, de la ora 20:30, vedetele care trec la treabă pentru o cauză nobilă la Antena 1 sunt Minodora, surorile de la Bambi, Cătălin Moroșanu și Vladimir Drăghia.

Foto: arhivă

M.T.

Citeşte şi:

VIDEO / Pozează într-un dur, dar are o inimă sensibilă! Nea Mărin, aşa cum nu l-aţi mai văzut niciodată

Nea Mărin a mărturisit de ce s-a îmbolnăvit! Remediul miraculos care l-a ajutat să se vindece

În articolul
Nea Mărin, aşa cum nu l-ai mai văzut până acum! La ce probe îi va supune pe invitaţii săi?
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
S-au schimbat echipele în Asia Express! Cum au reacționat concurenții: „Mă apucă spumele”
Emisiuni TV • ieri la 23:53
S-au schimbat echipele în Asia Express! Cum au reacționat concurenții: „Mă apucă spumele”
  • S-au schimbat echipele în Asia Express
  • Cine cu cine va colabora
Valerie Lungu, scoasă din minți în Asia Express! Ce a enervat-o pe concurentă: „Ceva ce nu se descrie vreodată”
Emisiuni TV • ieri la 22:55
Valerie Lungu, scoasă din minți în Asia Express! Ce a enervat-o pe concurentă: „Ceva ce nu se descrie vreodată”
  • Valerie Lungu, enervată la culme în Asia Express
  • Ce a scos-o din sărite
Proba care le-a dat bătăi de cap multor concurenți din Asia Express! Loredana Chivu și Valerie Lungu, terifiate: „Groaznic”
Emisiuni TV • ieri la 22:14
Proba care le-a dat bătăi de cap multor concurenți din Asia Express! Loredana Chivu și Valerie Lungu, terifiate: „Groaznic”
  • Proba care le-a provocat greață concurenților din Asia Express
  • Ce au declarat
Horoscop 12 octombrie 2026. Trei zodii au noroc la bani și oportunități neașteptate. Cine începe săptămâna cu dreptul
Horoscop zilnic • ieri la 21:59
Horoscop 12 octombrie 2026. Trei zodii au noroc la bani și oportunități neașteptate. Cine începe săptămâna cu dreptul
  • Horoscopul zilei de luni, 12 octombrie 2026, aduce perspective interesante pentru toate cele 12 semne zodiacale. Trei zodii ar putea avea parte de oportunități financiare sau profesionale, în timp ce alți nativi vor fi nevoiți să ia decizii importante în dragoste și în viața personală. Află ce îți rezervă astrele la începutul săptămânii.
VEZI MAI MULT
Recomandări
Momentul în care avionul de pasageri rămâne blocat pe DN1, sub un pod. Cum a fost scos de acolo
recomandare pe observatornews.ro

Unde ajunge fiecare ban de pe bonul pe care îl primim la supermarket

Cât a slăbit în 10 luni Adi Mutu după ce a început un regim draconic: „Apă și ceaiuri!”
recomandare pe as.ro
Cât a slăbit în 10 luni Adi Mutu după ce a început un regim draconic: „Apă și ceaiuri!”
WOW! Mirabela Grădinaru și-a făcut apariția după sărutul pasional cu Nicușor Dan. Prima Doamnă a atras toate privirile
Romania TV

Cătălin Botezatu, operat de urgenţă!
Romania TV
Cătălin Botezatu, operat de urgenţă!
Alertă pe Aeroportul Otopeni. Un avion Wizz Air a aterizat de urgență, la câteva minute după decolare. ISU a fost mobilizat
recomandare pe antena3.ro

Avion blocat pe DN1. Transportul agabaritic nu a putut trece pe sub un pod CFR

Doi români au primit 17.000.000 de dolari în SUA pentru o idee care produce bani din comentariile de pe rețelele sociale

O săptămână printre protestatarii lui Georgescu de la Arestul Central: cine dă tonul, cine face bani pe TikTok și cine îi agresează pe „infiltrați”
recomandare pe Jurnalul.ro
O săptămână printre protestatarii lui Georgescu de la Arestul Central: cine dă tonul, cine face bani pe TikTok și cine îi agresează pe „infiltrați”
Eşarfa a fost roşie! Cheloo şi Mihai Ban au părăsit Asia Express. Duminică începe etapa mult aşteptată a schimbului de echipe
recomandare pe a1.ro

Close