Homepage » Monden » VIDEO / Nea Mărin recunoaşte că nu a fost uşă de biserică! Nu-ţi imaginezi ce a făcut în tinereţe

VIDEO / Nea Mărin recunoaşte că nu a fost uşă de biserică! Nu-ţi imaginezi ce a făcut în tinereţe

Publicat pe 06.09.2014 la 13:56 Actualizat pe 06.09.2014 la 15:23

Nea Mărin a fost invitat la "Dincolo de aparenţe" unde şi-a deschis sufletul şi a povestit din întâmplările care i-au marcat viaţa.

Lumea îl percepe ca pe un tip determinat, sufletist şi muncitor. De mic copil, nea Mărin a fost învăţat cu munca şi tot din primii ani de viaţă s-a îndrăgostit de dans. Pasionată şi ea de dans, soţia lui nea Mărin i-a căzut cu tronc. Au trecut 35 de ani de când cei doi şi-au unit destinele.

"Ne potrivim în foarte multe. Avem 35 de ani de când suntem căsătoriţi. Probabil aşa a vrut Dumnezeu să-mi găsesc omul potrivit, jumătatea. Eu nu cred că am fost atât de pretenţios încât să nu poate duce ea pretenţiile mele. Eu când ajung acasă uit de toate problemele. Sunt ancorat în familie. Dacă soţia mea îmi spune că nu are sare sau ce îi trebuie în bucătărie, mă întorc cu 180 de grade şi merg să-i aduc. Eu sunt berbec, sunt perfecţionist. O apreciez că e foarte sinceră şi că mi-a dăruit doi copii şi s-a ocupat de ocupaţia lor.

Eu am fost un pic de drăcuşor când am fost tânăr. Pentru mine iubita mea a fost iubită până mi-a devenit soţie. Fetele de la oraş, cu care mergeam la discotecă erau una, dar iubita mea a fost iubita mea.
Eu am avut grijă să rămână la stadiul acela", a spus nea Mărin la emisiunea "Dincolo de aparenţe".

Îl puteţi urmări pe nea Mărin în fiecare luni şi marţi, începând cu orele 20:30, la emisiunea "Poftiţi pe la noi", doar la Antena Stars.

D.C.

foto: captură "Dincolo de aparenţe"

Citeşte şi:

Pe el îl ştie toată lumea, e spaima vedetelor! Cum arată sora şi soţia lui Nea Mărin. Nu o să-ţi vină să crezi cât de mult seamănă cele două

"Sunt însărcinată!" Cine e vedeta la care nu te-ai fi aşteptat să facă marele anunţ!

În articolul
VIDEO / Nea Mărin recunoaşte că nu a fost uşă de biserică! Nu-ţi imaginezi ce a făcut în tinereţe
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Gabriel Torje și Alin Alexuc sunt marii câștigători Asia Express – Drumul Mătăsii. Finala emisiunii, lider incontestabil și record de audiență în acest sezon!
Emisiuni TV • la 11:15
Gabriel Torje și Alin Alexuc sunt marii câștigători Asia Express – Drumul Mătăsii. Finala emisiunii, lider incontestabil și record de audiență în acest sezon!
  • Marea finală Asia Express - Drumul Mătăsii s-a impus ca lider incontestabil de audiență
  • Record de audiență în acest sezon
Mirela Vaida a dezvăluit cum a fost pentru familia ei perioada în care a fost plecată la Asia Express. Ce i-au spus copiii
Emisiuni TV • la 10:44
Mirela Vaida a dezvăluit cum a fost pentru familia ei perioada în care a fost plecată la Asia Express. Ce i-au spus copiii
  • Cum a fost pentru familia Mirelei Vaida perioada în care a fost la Asia Express
  • Nici prezentatoarea și nici Oana Tomoiagă nu au urmărit un sezon de la început până la final
Alex Gîlcă, mesaj pentru Gabi Torje și Alin Alexuc, după ce a pierdut finala Asia Express în fața lor! Ce le-a transmis soțul lui Valerie Lungu: „Durerea mea...”
Showbiz intern • la 10:29
Alex Gîlcă, mesaj pentru Gabi Torje și Alin Alexuc, după ce a pierdut finala Asia Express în fața lor! Ce le-a transmis soțul lui Valerie Lungu: „Durerea mea...”
  • Ce a spus Alex Gîlcă după ce a pierdut finala Asia Express
  • A avut un mesaj puternic pentru câștigători
Gabi Torje a urmărit finala Asia Express împreună cu iubita. Apariție rară alături de Larisa
Showbiz intern • la 09:59
Gabi Torje a urmărit finala Asia Express împreună cu iubita. Apariție rară alături de Larisa
  • Gabi Torje a urmărit finala Asia Express împreună cu iubita
  • Fotbalistul s-a afișat alături de Larisa
VEZI MAI MULT
Recomandări
Prosumatorii români vor primi lunar bani pentru energia produsă. Surplusul, folosit şi la factura de gaze
recomandare pe observatornews.ro

Primul bloc de 4 etaje care va avea lift exterior. Proiectul costă 55.000 de euro

Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
recomandare pe as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
ULTIMA ORĂ! Carambolul din Bulgaria cu 12 morți a fost provocat de un român. El a condus primul camion, de la care a pornit accidentul. Şoferul TIR-ului a fost reţinut
Romania TV

Nicuşor Dan i-a semnat demisia. Decretul este la Monitorul Oficial

Bărbatul care are o meserie veche de 2.000 de ani, pe cale de dispariție, spune că nu mai face față cererilor
recomandare pe antena3.ro

Mircea Badea, după ce Erling Haaland a donat o carte din 1594 orașului său: „E greu cu generația asta, greu cu cititul”

Harta celor 148 de orașe care ar putea „dispărea” după reorganizarea administrativ-teritorială. Pe listă sunt și stațiuni celebre

Platforma CNAS de 100 de milioane de euro nu funcționează, dar Horațiu Moldovan vrea programări digitale pentru toți pacienții, în trei luni
recomandare pe Jurnalul.ro
Platforma CNAS de 100 de milioane de euro nu funcționează, dar Horațiu Moldovan vrea programări digitale pentru toți pacienții, în trei luni
Cine a câștigat Asia Express 2026. Gabi Torje și Alin Alexuc au primit trofeul sezonului 9, Drumul Mătăsii
recomandare pe a1.ro

Close