Homepage » Monden » Patru posturi pe an nu erau de ajuns! Nicoleta Luciu a luat o decizie şoc: se spovedeşte din 40 în 40 de zile!

Patru posturi pe an nu erau de ajuns! Nicoleta Luciu a luat o decizie şoc: se spovedeşte din 40 în 40 de zile!

Publicat pe 29.03.2014 la 14:59 Actualizat pe 29.03.2014 la 14:55

Crescută în spiritul credinţei, Nicoleta Luciu a preluat de la mama ei, dar şi de la bunici, anumite rânduieli bisericeşti pe care le respectă cu conştiinciozitate de la vârsta de 20 de ani. Iată că de o jumătate de an, bruneta a ajuns să se spovedească mult mai des decât obişnuia până acum.

Dacă pentru unii postul este o adevărată corvoadă, pentru Nicoleta Luciu perioada de abstinenţă este ceva firesc. Încă de la vârsta de 20 de ani, vedeta s-a obişnuit să ţină cele patru posturi mari de peste an: înainte de Paşte, de Sfinţii Petru şi Pavel, de Sfântă Marie şi de Crăciun, iar la final să îşi mărturisească păcatele în faţa preotului. Pe lângă acestea, bruneta nu se atinge de alimente de dulce nici miercurea sau vinerea, având o relaţie strânsă cu Divinitatea.

De jumătate de an, bruneta a adoptat un obicei nou, care, culmea, nu i-a fost indicat de duhovnic. Mai exact, bruneta şi-a înteţit drumurile la biserică pentru a sta de vorbă cu preotul, în faţa căruia îşi deschide sufletul, având încredere deplină în el. "Am găsit un preot care mi se pare că are o curăţenie sufletească deosebită. De jumătate de an, merg la el şi mă spovedesc cam la 40-50 de zile. Acest obicei l-am căpătat de la prietenele mele, care fac regulat acest lucru. Fiecare om greşeşte şi e bine să îţi mărturiseşti păcatele", a declarat, pentru spynews.ro, Nicoleta Luciu.

Cântăreaţa şi-a dorit dintotdeauna o familie numeroasă şi s-a rugat pentru acest lucru, iar visul ei a devenit realitate. Bruneta este sănătoasă, are patru copii frumoşi şi un soţ, pe Zsolt Csergo, care îi face poftele, iar pentru toate binefacerile primite, ea a adus mulţumiri dând de pomană.

În articolul
Patru posturi pe an nu erau de ajuns! Nicoleta Luciu a luat o decizie şoc: se spovedeşte din 40 în 40 de zile!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Narcis Bujor și Remi Dobre de la Insula Iubirii, întâlnire tensionată! Concurentul i-a oferit un cadou ispitei: "N-am mai primit…"
Emisiuni TV • la 23:08
Narcis Bujor și Remi Dobre de la Insula Iubirii, întâlnire tensionată! Concurentul i-a oferit un cadou ispitei: "N-am mai primit…"
  • Narcis Bujor și Remi Dobre, la bonfire
  • Ce au discutat cei doi
Haos pe străzile din Barcelona! Baricade incendiate și confruntări cu poliția
Stiri internationale • la 22:16
Haos pe străzile din Barcelona! Baricade incendiate și confruntări cu poliția
  • Proteste violente în Spania
  • Autoritățile au intervenit, protestatarii luptă
Speak și-a sărbătorit ziua de naștere! Ștefania, mesaj emoționant pentru logodnicul ei
Showbiz intern • la 21:39
Speak și-a sărbătorit ziua de naștere! Ștefania, mesaj emoționant pentru logodnicul ei
  • Ștefania, mesaj emoționant pentru Speak
  • Artistul a schimbat prefixul
Ionuț Mocăniță și Andrușca, în ipostaze apropiate! Cum au fost surprinși concurentul și ispita de la Insula Iubirii: „Hai, vino!”
Emisiuni TV • la 21:31
Ionuț Mocăniță și Andrușca, în ipostaze apropiate! Cum au fost surprinși concurentul și ispita de la Insula Iubirii: „Hai, vino!”
  • Ionuț Mocăniță i-a cerut ajutorul Andrușcăi
  • Ce s-a întâmplat între cei doi
VEZI MAI MULT
Recomandări
Zbor direct de la Bucureşti în Mexic. Cine îl operează şi care va fi durata
recomandare pe observatornews.ro

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Scandal monstru la vârful Armatei Române! Încă un general este acuzat că și-a snopit în bătaie amanta, cazul a ajuns la Curtea de Apel Militară
Romania TV

Ora de iarnă se schimbă cu o zi mai devreme în 2026. Dormim mai mult cu o oră!

Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
recomandare pe antena3.ro

Zbor misterios deasupra Mării Negre. Două aeronave de realimentare au survolat zona. Traseul indică operațiuni pentru avioane de luptă

Scara care arată ca un evantai uriaș și pare că sfidează gravitația. Construcția spectaculoasă inaugurată la Shanghai

Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Mesajul emoționant al lui Gabriel Torje după eliminarea Mirelei Retegan de la Asia Express: "Vă doresc..."
recomandare pe a1.ro

Close