Paula Iacob a copilărit într-un cămin! Vezi ce spunea avocata despre primii săi ani de viață

Viața Paulei Iacob ar putea fi, fără discuții, scenariul unui film care ar putea avea un succes cu totul și cu totul deosebit. Cu atât mai mult cu cât, născută înaintea celui de-al doilea război mondial, celebra avocată a prins, cu adevărat, ”alte vremuri”.

Într-un interviu pe care Paula Iacob l-a acordat, cu mult timp în urmă, unei reviste, avocata povestea, cu multă plăcere, cum i-a fost copilăria. ”Poate că am fost, într-adevăr, un "teren" bun, moștenit tot de la ai mei. Am moștenit, mai ales, energia mamei mele, care avea sânge de sârboaică. Bunica mea era o sârboaică frumoasă, din Zagreb, o chema Emilia. Se stabilise în România. A avut-o pe mama, pe care a iubit-o foarte mult. Și pe mine mă iubea. Nu vorbea foarte bine românește, îmi amintesc cum îi spunea mamei, când mai făceam câte o poznă, "Să nu bată niciodată "cupilu'"". Era foarte fermă, nu mă drăgălea toata ziua. Dimpotrivă, când îmi cerea să fac câte ceva, o auzeam: "Paula, eu nu-ți spun de două ori ce am de spus"...”, povestea ea.

Dar, pentru că părinților le era teamă că va fi prea răsfățată, au decis să o dea la internat. ”Părinții mei au hotărât să mă dea, încă de la vârsta de 6 ani, la... internat! La Pitar Moș. Era o școală de fete severă, condusă de călugărițe catolice, din Ordinul Mary Ward. Școala era pe specific de limbă germană și franceză. Decizia lor m-a speriat. Urma să ajung într-o lume total străină mie. (...) Acolo am învățat limbi străine, acolo am învățat să cânt la pian, acolo am luat lecții de modestie, de bună purtare, de bun simț... Sâmbătă și duminică veneam acasă. Țin minte că odată, pentru că nu-mi făcusem lecția la pian, mi s-a interzis să plec acasă. Tata venise să mă ia. S-a supărat, auzind decizia maicilor, "doar nu poate fi vorba de un copil arestat!". Atunci călugărițele i-au replicat: "Dacă o luați acum acasă, va rugăm să nu o mai aduceți înapoi". În final, la insistențele tatălui meu, au cedat, dar m-au lăsat să plec acasă doar în ziua următoare, adică duminică... Să știți că această strictețe a lor, aceasta disciplină "germană", în care am fost educată, mi-a făcut mult bine. Iar mâncarea... La micul dejun, pâine cu unt, gem, lapte. Îți plăcea, nu-ți plăcea, toți copiii mâncam la fel. Prânzul - tot foarte simplu. Să știți că nu exista meniu care să nu cuprindă și ceva cartofi. Noroc că ador cartofii, așa că, de mi s-ar oferi și azi, în fiecare zi, cartofi, eu aș mânca, din nou, cu aceeași plăcere”, mai povestea Paula Iacob.