Homepage » Monden » VIDEO / Pepe a recunoscut! A înşelat-o pe Raluca Pastramă?

VIDEO / Pepe a recunoscut! A înşelat-o pe Raluca Pastramă?

Publicat pe 16.01.2015 la 21:39 Actualizat pe 17.01.2015 la 11:43

Săptămâna aceasta, Pepe s-a oferit să se supună unor teste ale sincerităţii şi a dezvăluit o serie de lucruri neştiute, până acum, despe viaţa lui.

Una din cele mai controversate întrebări la care Pepe a fost nevoit să răspundă a făcut referire la simţul său al fidelităţii. Artistul a fost întrebat dacă a înşelat-o până acum pe soţia lui, Raluca Pastramă, iar răspunsul a fost cu dublu sens.

Astfel, Pepe nu a reuşit decât să îşi intrige şi mai tare admiratoarele, care l-au asaltat imediat cu întrebări, prin mesaje, pe Facebook.

"Un episod interesant mi s-a întâmplat cu o domnişoară care mi-a trimis un mesaj în care mă întreba: "Spune sincer, ai călcat vreodată strâmb?", iar eu i-am răspuns că da. "Da? Şi când vrei să ne întâlnim?", m-a întrebat ea. Eu i-am spus că nu pot, că mă doare piciorul, de la atâta călcat strâmb", s-a amuzat Pepe, la "Răi da Buni'.

Tot în cadrul aceleiaşi provocări, Pepe a mai mărturisit că s-a întâmplat să fie ţinta răzbunării femeilor, dar şi că şi-ar dori să aibă mai mult de doi copiii cu Raluca Pastramă.

A.M.

Foto: arhiva

Citeste si:

VIDEO / O să-ţi topească inima, nu alta! Cel mai "dulce" filmuleţ cu Pepe şi fiica lui

Pepe a început anul în forţă! Vezi ce provocare a acceptat!

În articolul
VIDEO / Pepe a recunoscut! A înşelat-o pe Raluca Pastramă
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Vecinii femeii din București, găsită îngropată în pădure, declarații tulburătoare! Fiica adoptivă de 13 ani ar avea probleme cu drogurile
Stiri interne • ieri la 23:45
Vecinii femeii din București, găsită îngropată în pădure, declarații tulburătoare! Fiica adoptivă de 13 ani ar avea probleme cu drogurile
  • Ce au descoperit polițiștii despre femeia găsită îngropată într-o pădure de lângă București
  • Vecinii femeii din Sectorul 4 al Capitalei au făcut declarații
Asia Express, 16 octombrie 2025. Noi tensiuni între Anda Adam și Joseph. Proba care i-a pus în dificultate
Emisiuni TV • ieri la 23:35
Asia Express, 16 octombrie 2025. Noi tensiuni între Anda Adam și Joseph. Proba care i-a pus în dificultate
  • Noi tensiuni între Anda Adam și Joseph
  • Proba care le-a dat mari bătăi de cap
Bianca Pop de la Insula Iubirii se căsătorește cu tatăl fetiței sale! Fosta ispită, declarații în premieră despre petrecere
Emisiuni TV • ieri la 23:08
Bianca Pop de la Insula Iubirii se căsătorește cu tatăl fetiței sale! Fosta ispită, declarații în premieră despre petrecere
  • Bianca Pop urmează să se căsătoreacă cu iubitul ei
  • Cum a schimbat-o rolul de mamă pe fosta ispită de la Insula Iubirii
Ioana Grama și iubitul misterios, aniversare exclusivistă în Dubai! Influencerița a avut parte de o surpriză romantică | FOTO
Showbiz intern • ieri la 22:43
Ioana Grama și iubitul misterios, aniversare exclusivistă în Dubai! Influencerița a avut parte de o surpriză romantică | FOTO
  • Ioana Grama are o relație de iubire de vis cu noul partener
  • Cum a surprins-o bărbatul la un restaurant de lux din Dubai
Asia Express, 16 octombrie 2025. Momente emoționante între Anda Adam și Joseph, în cursa pentru ultima șansă: "Iartă-mă..."
Emisiuni TV • ieri la 22:36
Asia Express, 16 octombrie 2025. Momente emoționante între Anda Adam și Joseph, în cursa pentru ultima șansă: "Iartă-mă..."
  • Anda Adam și Joseph și-au dat frâu liber iubirii
  • Ce i-a făcut pe cei doi să se emoționeze
Trei zodii din horoscop care dau lovitura în dragoste la jumătatea lunii octombrie 2025. Astrele au vești importante
Horoscop • ieri la 22:13
Trei zodii din horoscop care dau lovitura în dragoste la jumătatea lunii octombrie 2025. Astrele au vești importante
  • Trei zodii au noroc în dragoste la jumătatea lunii octombrie 2025
  • Surprize mari pentru nativii din horoscop
Vezi toate știrile noi
Recomandări
"A plecat să slujească în Ceruri". Preot român, tată a 4 copii, mort într-un accident de groază în Italia
recomandare pe observatornews.ro
"A plecat să slujească în Ceruri". Preot român, tată a 4 copii, mort într-un accident de groază în Italia
Mircea Lucescu i-a cerut scuze unui jucător după România – Austria: “O fac public”
recomandare pe as.ro
Mircea Lucescu i-a cerut scuze unui jucător după România – Austria: “O fac public”
Cine este angajatul la stat din România, fost electrician, care are un salariu DUBLU faţă de Nicușor Dan: Poate președintele nu e plătit suficient
Romania TV

Ozana Barabancea nervoasă, după ce fanii i-au spus că seamănă cu o păpușă de ceară, că își editează pozele: Dacă m-ați vedea în realitate, ați înghiți în sec, amărâtelor, coțohârlelor!

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Românii, panicaţi de un alt cutremur! A avut loc în urmă cu puţin timp, este al treilea deja
recomandare pe playtech.ro

Care dintre cele trei vehicule trece primul prin intersecție? Întrebarea, o capcană pentru şoferi

Alertă în Europa! Polonia ridică avioane de luptă! Aeroportul din Vilnius s-a închis
recomandare pe redactia.ro

Doliu în lumea filmului. S-a stins un actor iubit de mulți români

S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
recomandare pe Ciao.ro
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
FOTO. La 24 de ani e iubita unui milionar de 73 de ani și e criticată pentru comportamentul ei
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. La 24 de ani e iubita unui milionar de 73 de ani și e criticată pentru comportamentul ei
Alina Pușcău, secretul siluetei de invidiat, la 43 de ani! Face asta de patru ori! – GALERIE FOTO
recomandare pe bzi.ro

Aroganță de milionar din partea Irinei Columbeanu! S-a afișat cu o geantă care costă cât o garsonieră! – GALERIE FOTO

Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
recomandare pe dailybusiness.ro

Sébastien Lecornu, premierul Franței, suspendă reforma pensiilor pentru a evita prăbușirea guvernului

4 zodii se îndrăgostesc din nou în a doua jumătate a lunii octombrie 2025
recomandare pe Jurnalul.ro
4 zodii se îndrăgostesc din nou în a doua jumătate a lunii octombrie 2025
Carmen Brumă a întors toate capetele la un eveniment de la Palatul Parlamentului. Detaliul care i-a pus în evidență silueta
recomandare pe a1.ro

Close