Homepage » Monden » Radu Vâlcan, declaraţii din intimitate! Am aflat care este cea mai mare dorinţă a Adelei Popescu

Radu Vâlcan, declaraţii din intimitate! Am aflat care este cea mai mare dorinţă a Adelei Popescu

Publicat pe 30.08.2015 la 19:59 Actualizat pe 30.08.2015 la 20:06

În urmă cu o săptămână şi-au unit destinele într-un cadru de basm, iar acum Radu Vâlcan şi Adela Popescu se gândesc deja la următoarea etapă din viaţa lor, şi anume lărgirea familiei.

"El este Paco, băiatul nostru mai mare. Obişnuim să venim aici, în parc, practic, este modul meu de a mă relaxa şi chiar îmi prinde foarte bine. Acum aproape cinci ani, am hotărât să ne luăm un căţeluş, practic, a fost o decizie de moment şi îmi aduc aminte că a fost singurul căţel din acea canisă! Şi foarte bine că s-a întâmplat aşa"

Radu Vâlcan, declaraţii din intimitate! Am aflat care este cea mai mare dorinţă a Adelei Popescu
Cu doi căţei în casă este foarte greu să pleci chiar şi pentru câteva ore, dar Adela şi Radu par să fi găsit metoda cea mai eficientă pentru a se descurca. „Dacă plecăm pentru un timp mai îndelungat de acasă, din Bucureşti, în special, atunci ori vine mama mea şi stă la noi, ori rugăm un vecin să aibă grijă de el. Pe cel mic îl luăm cu noi, este mai uşor. Practic, au crescut împreună. Sunt fraţi, nu de sânge, dar, se simte apropierea dintre ei. Este foarte greu, atunci când ai un căţel, este foarte greu să ai grijă de el, este o responabilitate imensă. Nu ştiu, deocamdată nu am copii, dar, probabil, cei care au copii , mă înţeleg foarte bine", a mai spus Radu.

Radu Vâlcan, declaraţii din intimitate! Am aflat care este cea mai mare dorinţă a Adelei Popescu
În momentul în care a fost întrebat despre ziua în care familia lui se va mări, Radu Vâlcan a fost vizibil emoţionat. „Evident că ne gândim şi la etapa aceasta. Practic, acesta este un pas firesc în relaţia noastră şi în viaţa noastră. Adela îşi doreşte minim doi. Normal că şi eu îmi doresc, amândoi ne dorim, important e să fim sănătoşi", a mai spus Radu Vâlcan.

Radu Vâlcan, declaraţii din intimitate! Am aflat care este cea mai mare dorinţă a Adelei Popescu

Citeşte şi:

Adela Popescu se pregăteşte de nuntă! Dana Rogoz i-a făcut o surpriză neaşteptată

Radu Vâlcan, familist convins! Cum s-a pozat alături de bunica lui

Adela Popescu şi-a ales rochia de mireasă! Ce eforturi face cântăreaţa pentru a arăta perfect în ziua nunţii

În articolul
Radu Vâlcan, declaraţii din intimitate! Am aflat care este cea mai mare dorinţă a Adelei Popescu
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Ce alimente de post pot înlocui carnea și lactatele. Idei pentru mesele din următoarele 40 de zile
Actualitate • la 21:14
Ce alimente de post pot înlocui carnea și lactatele. Idei pentru mesele din următoarele 40 de zile
  • Postul Crăciunului începe pe 15 noiembrie
  • Cu ce alimente poți înlocui produsele de origine animală
Marcel și Armina de la Insula Iubirii și-au organizat nunta într-o plantație de bananieri. Imagini cu locația inedită
Showbiz intern • la 20:42
Marcel și Armina de la Insula Iubirii și-au organizat nunta într-o plantație de bananieri. Imagini cu locația inedită
  • Marcel și Armina s-au cununat religios
  • Cei doi au ales o locație ieșită din comun
Cât costă ținuta pe care partenera lui Ilie Bolojan a purtat-o la nunta fiicei fostului premier. Rochia și geanta valorează aproape 10.000 de lei
Stiri interne • la 20:07
Cât costă ținuta pe care partenera lui Ilie Bolojan a purtat-o la nunta fiicei fostului premier. Rochia și geanta valorează aproape 10.000 de lei
  • Fiica cea mare a lui Ilie Bolojan s-a căsătorit
  • Ce a declarat fostul premier la ieșirea din biserică
Cum arată mama lui Alberto de la Mireasa, sezonul 14. Imagini rare cu fostul concurent și familia lui
Showbiz intern • la 19:30
Cum arată mama lui Alberto de la Mireasa, sezonul 14. Imagini rare cu fostul concurent și familia lui
  • Alberto Marinescu are o relație apropiată cu familia lui
  • Cum arată mama fostului concurent de la Mireasa
VEZI MAI MULT
Recomandări
Recolta bogată din grădină i-a dat o idee de afacere unui băieţel de 5 ani. A vândut deja peste 500 de borcane
recomandare pe observatornews.ro

Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
recomandare pe as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Romania TV

Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!

​Un tânăr francez a inventat un sistem prin care încălzeşte locuinţele cu mănuși de protecţie folosite în construcții
recomandare pe antena3.ro

A văzut la un târg de vechituri un tablou mic și l-a cumpărat cu 30 de dolari. După 2 luni s-a vândut la licitație cu 1.352.000 dolari

Ratonul devenit viral după ce s-a îmbătat și a adormit în baie este acum erou. A adunat donații de 290.000 $: „Sperăm că nu mai bea”

Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
recomandare pe Jurnalul.ro
Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
La ce oră începe Insula Iubirii, vineri, 13 noiembrie 2026. Programul Antena 1 și ce trebuie să știe telespectatorii
recomandare pe a1.ro

Close