Homepage » Monden » Radu Vâlcan, detalii incredibile din expediţia lui în Nepal! E emoţionant ce vrea să facă cu fotografiile realizate acolo

Radu Vâlcan, detalii incredibile din expediţia lui în Nepal! E emoţionant ce vrea să facă cu fotografiile realizate acolo

Publicat pe 12.09.2017 la 20:30 Actualizat pe 12.09.2017 la 21:23

Radu Vâlcan s-a întors recent dintr-o expediţie spectaculoasă în Nepal. Vedeta a trăit acolo momente greu de descris în cuvinte, iar tot ceea ce a văzut şi fotografiat va fi folosită pentru o cauză nobilă.

Radu Vâlcan, detalii incredibile din expediţia lui în Nepal! E emoţionant ce vrea să facă cu fotografiile realizate acolo

Radu Vâlcan

Facebook

Radu Vâlcan a făcut foarte multe fotografii în Nepal cu un scop clar: vrea să facă o expoziţie, iar banii câştigaţi în urma acesteia îi va dona unor copii bolnavi de leucemie.

"Am stat în Nepal foarte puţin, doar 10 zile. Spun doar pentru că o astfel de expediţie durează cel puţin două săptămâni. Al ales Nepal pentru că este o destinaţie la care m-am gândit de vreun an de zile cu câţiva prieteni. Este un adevărat paradis pentru iubitorii de munte. E un loc în care mereu îţi doreşti să te întorci. La un moment dat eram aproape de 4000 de metri şi începusem să avem dureri de cap din cauza lipsei oxigenului. Atunci ne-am oprit pentru că este destul de periculos. (...) A fost superb. Vedeam acele vârfuri. Sunt printre cele mai înalte din lume. A fost fabulos. Este vorba şi de interacţiunea cu sătenii. Eu dacă o să mă reîntorc acolo o să mă reîntorc pentru oameni. Dincolo de sărăcie, am văzut într-adevăr... nielul lor de trai este într-adevăr...., dar asta nu îi face nefericiţi", a spus Radu Vâlcan.

"Am şi un plan cu toate pozele făcute acolo. Este un proiect pe care îl gândesc de un timp. Vreau să organizez o expoziţie de amatori, în urma căreia să strâng nişte bani pe care să îi donez pentru nişte copii bolnavi de leucemie", a adăugat Radu Vâlcan.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici.

R.P.

În articolul
Radu Vâlcan, detalii incredibile din expediţia lui în Nepal! E emoţionant ce vrea să facă cu fotografiile realizate acolo
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Un adolescent de 17 ani, găsit după șase zile în sălbăticie! Cum arăta când a fost descoperit
Stiri internationale • la 15:06
Un adolescent de 17 ani, găsit după șase zile în sălbăticie! Cum arăta când a fost descoperit
  • Un adolescent de 17 ani a fost găsit după zile întregi de căutări
  • Cum arăta în momentul descoperirii
Mirela Vaida, dezvăluiri despre Cheloo, după Asia Express: „El ne certa când îi mulțumeam”. Cum îl descrie
Emisiuni TV • la 14:44
Mirela Vaida, dezvăluiri despre Cheloo, după Asia Express: „El ne certa când îi mulțumeam”. Cum îl descrie
  • Mirela Vaida, declarații despre Cheloo, după Asia Express
  • Cum îl descrie
(P) Ce poți afla despre un casino online fără să-ți faci cont
Beauty & Lifestyle • la 14:15
(P) Ce poți afla despre un casino online fără să-ți faci cont
  • Cum afli condițiile bonusurilor de pe prima pagină
  • Ce poți afla despre depuneri și retrageri
Alertă la un liceu din Neamț! Mai mulți elevi au ajuns la spital după ce li s-a făcut rău. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție
Stiri interne • la 14:00
Alertă la un liceu din Neamț! Mai mulți elevi au ajuns la spital după ce li s-a făcut rău. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție
  • Alertă în Neamț
  • Zeci de elevi au ajuns la spital
VEZI MAI MULT
Recomandări
De la 27 la doar 6 grade în 24 de ore. Orașul din România unde temperaturile se prăbușesc cu 21 de grade
recomandare pe observatornews.ro

Compania care le dă o zi liberă angajaţilor în ziua lansării GTA 6. Şi Armata promite ceva asemănător

Răsturnare de situaţie în cazul şoferului român de TIR, acuzat că a provocat primul carambol din Bulgaria

Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
recomandare pe as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
ULTIMA ORĂ! Carambolul din Bulgaria cu 12 morți a fost provocat de un român. El a condus primul camion, de la care a pornit accidentul. Şoferul TIR-ului a fost reţinut
Romania TV

Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO

Visul spulberat al celor 203 "pasageri pe viață" de pe vasul de croazieră Odyssey. Unii plătiseră 600.000 de $, acum nu mai au nimic
recomandare pe antena3.ro

Dentistul i-a scos unei femei dinții, iar apoi i-a spus că nu-i poate continua tratamentul. Situații disperate și absurde în Afganistan

Bărbatul care are o meserie veche de 2.000 de ani, pe cale de dispariție, spune că nu mai face față cererilor

Platforma CNAS de 100 de milioane de euro nu funcționează, dar Horațiu Moldovan vrea programări digitale pentru toți pacienții, în trei luni
recomandare pe Jurnalul.ro
Platforma CNAS de 100 de milioane de euro nu funcționează, dar Horațiu Moldovan vrea programări digitale pentru toți pacienții, în trei luni
Cine a câștigat Asia Express 2026. Gabi Torje și Alin Alexuc au primit trofeul sezonului 9, Drumul Mătăsii
recomandare pe a1.ro

Close