Homepage » Monden » Romică Ţociu, un tată cu pretenţii! Iată cum îşi "terorizează" fiul

Romică Ţociu, un tată cu pretenţii! Iată cum îşi "terorizează" fiul

Publicat pe 25.06.2014 la 08:28 Actualizat pe 25.06.2014 la 09:47

Cătălin, fiul cel mare al lui Romică Ţociu, trece prin "examenul maturităţii". Băiatul a început probele scrise la examneul de bacalaureat, iar actorul îşi îndreaptă toată atenţia către el.

"Anul acesta, proiectul meu de căpătâi e fiul meu cel mare, care dă bacul. Săracu`, l-am terorizat! Când mă vede în casă, el, care mă iubeşte ca pe ochii din cap, zice că sunt baubau. Non-stop stau cu el pe telefoane, cu profesorii, am fost un stres pentru el. Nu a mai ieşit din casă, nu a mai făcut nimic, a stat şi a învăţat. Nu mi-e teamă că nu ia bacul. Ideea e că trebuie să luăm notă mare, peste 8", a declarat Romică Ţociu pentru ziarulrig.ro.
Actorul nu doreşte ca fiul său să urmeze aceeaşi meserie ca el şi îi îndreaptă paşii spre un job mai serios. "Eu nu-mi permit să fiu boem. N-am fost boem, poate că am fost gagicar. A trebuit să mă gândesc tot timpul cum să facem bani, cum să facem să fim vii şi în pas cu timpurile ca să putem câştiga pentru că am fost săraci, nu mi-a lăsat mama vreo avere ca să o toc... De aceea şi pentru Cătălin trebuie să ne gândim la o meserie frumoasă şi care să aibă continuitate, şi după aceea poate să facă nebunii. Toată viaţa am gândit aşa. Am avut grijă de familie şi de stabilitate. Eu mi-am făcut o viaţă frumoasă", mărturiseşte Romică Ţociu.
L.F.
Citeşte şi
VIDEO Romică Tociu prins cu mâţa-n sac! Face pe durul dar tremură de frică atunci când...
Stela Popescu, destăinuiri de pe patul de spital: "O să mă mărit"
În articolul
Romică Ţociu, un tată cu pretenţii! Iată cum îşi "terorizează" fiul
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cum a reacționat Gina Chirilă, după ce un bărbat a jignit-o. Modelul nu s-a mai abținut
Showbiz intern • la 18:48
Cum a reacționat Gina Chirilă, după ce un bărbat a jignit-o. Modelul nu s-a mai abținut
  • Reacția Ginei Chirilă, după ce a fost jignită de un bărbat
  • Modelul l-a taxat
Zodiile care înfloresc odată cu vârsta. Viața lor devine mai frumoasă pe măsură ce timpul trece
Horoscop • la 18:47
Zodiile care înfloresc odată cu vârsta. Viața lor devine mai frumoasă pe măsură ce timpul trece
  • Zodiile ale căror vieți devin mai bune odată cu trecerea timpului
  • Vor înflori pe măsură ce îmbătrânesc
Anamaria Prodan, declarație de dragoste pentru mama sa! Astăzi, Ionela Prodan ar fi împlinit 79 de ani
Showbiz intern • la 18:46
Anamaria Prodan, declarație de dragoste pentru mama sa! Astăzi, Ionela Prodan ar fi împlinit 79 de ani
  • Anamaria Prodan îi simte tot mai mult lipsa mamei sale
  • Ce a transmis de ziua de naștere a Ionelei Prodan
Tiktokerița Alișorii, declarații acide la adresa Danei Roba. De ce a răbufnit: „Ea crede că eu sunt Lele și Andra”
Showbiz intern • la 18:14
Tiktokerița Alișorii, declarații acide la adresa Danei Roba. De ce a răbufnit: „Ea crede că eu sunt Lele și Andra”
  • Scandalul dintre Alișorii și Dana Roba continuă
  • Tiktokerița a răbufnit la adresa ei
VEZI MAI MULT
Recomandări
"Scotea niște sunete mai ne-ok". Ultimele clipe din viaţa lui Octav, asistentul medical găsit mort la serviciu
recomandare pe observatornews.ro

Dispar sau nu zilele de concediu dacă nu sunt luate timp de 18 luni?

Facultatea la care a renunţat pe loc Gică Hagi! Ce studii are, de fapt, cel care a făcut milioane de euro din fotbal şi afaceri
recomandare pe as.ro
Facultatea la care a renunţat pe loc Gică Hagi! Ce studii are, de fapt, cel care a făcut milioane de euro din fotbal şi afaceri
Wow! Wow! Wow! Cum a arătat tortul de la cununia civilă a lui Valerie Lungu cu Alex. Așa ceva nu există nici în filme. Ea a vrut ca nunta ei să fie ceva nemaivăzut și a reușit / GALERIE FOTO
Romania TV

Anunţul-BOMBĂ făcut de Nicuşor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni

Accident grav la OMV, pe Valea Oltului. Un camion a lovit o pompă, în benzinărie: S-a scurs combustibil, traficul e blocat
recomandare pe antena3.ro

Șoc în SUA. Trump a sugerat ca Iranul să fie lăsat să distrugă Los Angeles și San Diego: „E un preț foarte mic de plătit”

Ce avere are Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Apartamente, terenuri și depozite bancare declarate

DOCUMENT: Radu Miruță și-a fundamentat proiectul de lege privind porturile militare prezentând, în fals, că acestea nu sunt reglementate de lege
recomandare pe Jurnalul.ro
DOCUMENT: Radu Miruță și-a fundamentat proiectul de lege privind porturile militare prezentând, în fals, că acestea nu sunt reglementate de lege
Imagini cu Lorenzo alături de copiii lui. Cum a apărut concurentul de la Insula Iubirii împreună cu cei 3 băieți
recomandare pe a1.ro

Close