Homepage » Monden » Se va decide dacă Magdalena Şerban va merge la închisoare! Când va fi gata raportul expertizei psihiatrice

Se va decide dacă Magdalena Şerban va merge la închisoare! Când va fi gata raportul expertizei psihiatrice

Publicat pe 05.01.2018 la 21:40 Actualizat pe 05.01.2018 la 21:48

Magdalena Șerban este examinată periodic de cadrele medicale, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiteri cumplit fapte.

Se va decide dacă Magdalena Şerban va merge la închisoare! Când va fi gata raportul expertizei psihiatrice

Magdalena Şerban

arhivă

Magdalena Șerban este examinată periodic de cadrele medicale, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiteri cumplitei fapte.

Potrivit unor surse, aceasta a fost supusă deja unor testări, iar trei medici specialiști poartă discuții libere cu ea pentru a înțelege ce s-a întâmplat în mintea ei. În timpul examinării cadrele medicale sunt atenţi la gesturile femeii şi la tonalitatea vocii astfel încât să îşi poată face o părere clară despre criminala de la metrou.

Totodată vor fi analizate şi episoade vechi din viaţa sa, raportul final al expertizei psihiatrice urmând să fie gata în aproximativ o lună.

Atunci, se va stabili dacă Magdalena Şerban va fi închisă într-un spital de boli nervoase sau în închisoare.

Magistrații Tribunalului București au decis, astăzi, că Magdalena Șerban va rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile.

Dacă vrei să fii la curent cu cele mai noi ştiri din ţară, dar şi din întreaga lume, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem şi pagină de Instagram.
C.L.

În articolul
Se va decide dacă Magdalena Şerban va merge la închisoare! Când va fi gata raportul expertizei psihiatrice
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Orașul considerat cel mai deprimant din lume. Soarele dispare săptămâni întregi, iar temperaturile ajung la -60 de grade
Stiri internationale • la 12:55
Orașul considerat cel mai deprimant din lume. Soarele dispare săptămâni întregi, iar temperaturile ajung la -60 de grade
  • Orașul considerat cel mai deprimant din lume
  • Soarele nu răsare pentru aproape șase săptămâni
Alberto de la Mireasa, declarație de dragoste pentru Paula, după ce a fost eliminat. Fostul concurent îi duce dorul logodnicei
Showbiz intern • la 11:32
Alberto de la Mireasa, declarație de dragoste pentru Paula, după ce a fost eliminat. Fostul concurent îi duce dorul logodnicei
  • Alberto de la Mireasa, declarație de dragoste pentru Paula
  • Fostul concurent îi duce dorul brunetei
Cât costă o noapte la un hotel de 4 stele din China. Cum arată camera și de ce o româncă a rămas surprinsă de preț
Beauty & Lifestyle • la 11:02
Cât costă o noapte la un hotel de 4 stele din China. Cum arată camera și de ce o româncă a rămas surprinsă de preț
  • Cum arată și cât costă o noapte la un hotel de patru stele din China
  • O româncă și-a împărtășit experiența
Gemenii Leon și George, la un pas să-și piardă picioarele. Povestea cutremurătoare dezvăluită la Chefi la cuțite
Emisiuni TV • la 10:26
Gemenii Leon și George, la un pas să-și piardă picioarele. Povestea cutremurătoare dezvăluită la Chefi la cuțite
  • Povestea impresionantă a gemenilor Leon și George
  • Frații vor să îi cucerească pe jurații de la Chefi la cuțite două preparate sofiscate
VEZI MAI MULT
Recomandări
Recolta bogată din grădină i-a dat o idee de afacere unui băieţel de 5 ani. A vândut deja peste 500 de borcane
recomandare pe observatornews.ro

Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
recomandare pe as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Romania TV

Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!

​Un tânăr francez a inventat un sistem prin care încălzeşte locuinţele cu mănuși de protecţie folosite în construcții
recomandare pe antena3.ro

A văzut la un târg de vechituri un tablou mic și l-a cumpărat cu 30 de dolari. După 2 luni s-a vândut la licitație cu 1.352.000 dolari

Ratonul devenit viral după ce s-a îmbătat și a adormit în baie este acum erou. A adunat donații de 290.000 $: „Sperăm că nu mai bea”

Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
recomandare pe Jurnalul.ro
Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
La ce oră începe Insula Iubirii, vineri, 13 noiembrie 2026. Programul Antena 1 și ce trebuie să știe telespectatorii
recomandare pe a1.ro

Close