Cabral, victima rasismului: "Îmi vorbeşti urât, îţi răspund cum m-a învăţat cartierul şi n-o să-ţi placă"
Publicat pe 07.05.2018 la 18:30 Actualizat pe 07.05.2018 la 18:37
Cabral, victima rasismului: "Îmi vorbeşti urât, îţi răspund cum m-a învăţat cartierul şi n-o să-ţi placă"
Cabral a făcut câteva mărturisiri dureroase pe blogul său personal acolo unde a relatat că s-a confruntat cu rasismul şi discriminarea.
Cabral a mărturisit pe blogul personal că a fost victima discriminării rasiale, iar mama sa l-a mutat de la o şcoală la alta din cauza umilinţelor la care era supus zi de zi deoarece avea o altă culoare a pielii.
„M-au dat prima oară la şcoala 111. Am stat până în clasa a 2-a… Le-au zis alor mei să mă mute, eram prea bronzat pentru ei. M-au mutat ai mei la 110. A fost bine până într-a patra. Prea mult solar… Apoi m-au mutat la 96. Deja ştiam reţeta… câteva zile de observat de la distanţă, apoi începeau glumiţele cu «alb ca smoala», «maimuţa», «Congo»… şi tot aşa. Şi au început. În acelaşi ritm, cu aceeaşi răutate ca la celelalte două şcoli. Şi într-o zi s-a întâmplat ceva… am ieşit la sport, în curtea şcolii. Profu’ n-avea de gând să ia aur la Olimpiadă cu noi, aşa că ne-a aruncat o minge de fotbal şi ne-a lăsat în pace. În următoarea pauză mergeam către clasă, când un unul de la altă clasă a urlat după mine „Fugiţi că vine maimuţoiul!“ sau ceva de genul ăsta. M-am întors să-i dau replica, dar n-am apucat. Unul dintre băieţii din clasa mea a urlat tare, cu pasiune şi supărare: – Băăă, lasă-l în pace, e din echipa mea de fotbal!“, a povestit Cabral.
Fotbalul l-a ajutat astfel pe Cabral să se simtă acceptat de colegii săi, iar el a putut să lege unele prietenii.
„Sunt un băiat din cartier. Născut, crescut şi trăit în Berceni. Îmi vorbeşti frumos… sunt prietenul tău. Îmi vorbeşti urât… îţi răspund fix cum m-a învăţat cartierul. Şi-ţi promit că n-o să-ţi placă. Şi eram obişnuit să trebuiască să mă apăr singur. Dar atunci, fix în momentul ăla când un alt copil mi-a luat apărarea, am simţit pentru prima dată că… poate chiar de-s diferit, nu trebuie să fiu singur. Pentru că în anii ce au urmat am văzut în cartier cum diferenţele dintre oameni devin graniţe imposibile de traversat. Diferenţele alea simple… de la hainele pe care oamenii le poartă, jargonul pe care-l folosesc, blocul în care stau, gaşca în care-şi cheltuie timpul… ori culoarea pielii. Diferenţele alea simple deveneau la un moment dat nişte prăpăstii de netrecut. Cu o singură excepţie: când jucam fotbal. “, a mărturisit Cabral.
Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici.
C.L.