Homepage » Monden » Showbiz intern » Cum a reacționat fiul lui Culiță Sterp și al Danielei Iliescu atunci când a aflat că familia urmează să se mărească. Și-au dorit să devină părinți a doua oară

Cum a reacționat fiul lui Culiță Sterp și al Danielei Iliescu atunci când a aflat că familia urmează să se mărească. Și-au dorit să devină părinți a doua oară

Bianca Cimpoi

De Bianca Cimpoi.
Publicat pe 25.11.2024 la 13:10 Actualizat pe 25.11.2024 la 13:10

Culiță Sterp și Daniela Iliescu se pregătesc să devină părinți pentru a doua oară. Au dat vestea cea mare în ziua în care au anunțat că s-au căsătorit civil și își doresc să facă și cununia religioasă. Cântărețul și soția lui sunt mai fericiți ca niciodată de când au aflat că vor deveni părinți din nou, iar fiul lor, Milan, este nerăbdător să își cunoască fratele sau sora.

culita sterp si daniela iliescu

Culiță Sterp și Daniela Iliescu au anunțat în urmă mai bine de o săptămână că vor deveni părinți pentru a doua oară

Instagram

  • Culiță Sterp și Daniela Iliescu se pregătesc să devină părinți pentru a doua oară
  • Cum a primit vestea fiul lor, Milan

Culiță Sterp și Daniela Iliescu au anunțat că s-au căsătorit civil pe 17 noiembrie, atunci când au dat și vestea că vor deveni părinți pentru a doua oară. Cei doi s-au cununat în mare secret, iar manelistul și partenera lui sunt nerăbdători să își cunoască și cel de-al doilea copil.

Cum a reacționat fiul lui Culiță Sterp și al Danielei Iliescu atunci când a aflat că familia urmează să se mărească

Într-un vlog postat pe YouTube, Daniela Iliescu a vorbit despre momentul în care a aflat că va deveni mamă pentru a doua oară. Soția lui Culiță Sterp spune că amândoi își doreau un copil, doar că a doua minune din viața lor nu apărea, asta până când erau într-o vacanță în Grecia și au aflat că Daniela Iliescu este însărcinată. Nerăbdător este și Milan, fiul celor doi, care abia așteaptă să afle dacă va avea un frate sau o soră.

Daniela Iliescu a renunțat la tratamentul pentru o boală autoimună în timpul sarcinii

Daniela Iliescu urma un tratament pentru poliartrită reumatoidă pe care l-a întrerupt înainte să afle că va deveni mamă pentru a doua oară. Medicii i-au recomandat să nu mai urmeze tratamentul în perioada de dinainte și din timpul sarcinii, așa cum s-a întâmplat și când era însărcinată cu Milan.

„Eu am poliartrită reumatoidă, este o boală autoimună și fac un tratament care este benefic pentru boala respectivă, dar nu ai voie să concepi un copil în timpul tratamentului, așa că, trebuie să renunți la el înainte să încerci. Am renunțat la acest tratament și am încercat luni de zile. La Milan, s-a întâmplat foarte repede, s-a întâmplat de când am încercat prima dată, la fel și atunci, a trebuit să renunț la tratament, să mă consult cu medicul”, a povestit Daniela Iliescu, într-un vlog, pe YouTube.

Citește și: Cum o răsfață Culiță Sterp pe mama copilului său! Gestul pe care l-a făcut pentru femeia care l-a făcut tată / FOTO

În articolul
Cum a reacționat fiul lui Culiță Sterp și al Danielei Iliescu atunci când a aflat că familia urmează să se mărească. Și-au dorit să devină părinți a doua oară
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Roxana Vașniuc a dezvăluit care este, de fapt, motivul pentru care a sunat la 112! Acuzații grave la adresa fostului partener: „Nu îmi văd copilul de 4 luni”
Emisiuni TV • ieri la 23:54
Roxana Vașniuc a dezvăluit care este, de fapt, motivul pentru care a sunat la 112! Acuzații grave la adresa fostului partener: „Nu îmi văd copilul de 4 luni”
  • Roxana Vașniuc, declarații explozive la adresa fostului partener
  • Ce acuzații a făcut la adresa tatălui fetiței sale
Ce noi detalii au ieșit la iveală în cazul cuplului spionat de prieteni, într-o cabană din Avrig. Au fost ridicate dispozitive electronice din casa suspecților
Stiri interne • ieri la 23:40
Ce noi detalii au ieșit la iveală în cazul cuplului spionat de prieteni, într-o cabană din Avrig. Au fost ridicate dispozitive electronice din casa suspecților
  • Felicia și soțul ei au fost spionați într-o cabană din Avrig
  • Suspecți sunt mirele și partenera lui
Amalia de la Mireasa, mesaj subtil, după zvonurile despărțirii de Sebastian. Ce a lăsat de înțeles
Showbiz intern • ieri la 23:05
Amalia de la Mireasa, mesaj subtil, după zvonurile despărțirii de Sebastian. Ce a lăsat de înțeles
  • Amalia de la Mireasa, mesaj subtil, după zvonurile despărțirii
  • Cei doi par fericiți împreună, însă urmăritorii au bănuit că s-au separat
România trece de la temperaturi de iarnă la o încălzire neașteptată. Când scăpăm de frig și câte grade vor fi în termometre
Meteo • ieri la 22:59
România trece de la temperaturi de iarnă la o încălzire neașteptată. Când scăpăm de frig și câte grade vor fi în termometre
  • Cum va fi vremea în perioada următoare, în România
  • Meteorologii au emis prognoza meteo
VEZI MAI MULT
Recomandări
Românii îşi pot monta panouri fotovoltace în balcon. Facturile scad cu peste 50%
recomandare pe observatornews.ro
Românii îşi pot monta panouri fotovoltace în balcon. Facturile scad cu peste 50%
Black Friday 2026: magazinele care au furat startul şi promit reduceri de 70%
recomandare pe observatornews.ro
Black Friday 2026: magazinele care au furat startul şi promit reduceri de 70%
Black Friday 2026: magazinele care au furat startul şi promit reduceri de 70%
recomandare pe observatornews.ro
Black Friday 2026: magazinele care au furat startul şi promit reduceri de 70%
Vedeta din România cerută în căsătorie de iubitul ei, cu 5 ani mai mic: „M-ai surprins!”
recomandare pe as.ro
Vedeta din România cerută în căsătorie de iubitul ei, cu 5 ani mai mic: „M-ai surprins!”
Ea este noua iubită a lui Alexandru Rafila, cu 23 de ani mai tânără. E fosta soție a unui fotbalist care a jucat la Dinamo și FCSB. Au fost surprinși în ipostaze tandre / FOTO
Romania TV
Ea este noua iubită a lui Alexandru Rafila, cu 23 de ani mai tânără. E fosta soție a unui fotbalist care a jucat la Dinamo și FCSB. Au fost surprinși în ipostaze tandre / FOTO
Călin Georgescu iese din arest. Decizie crucială la Tribunalul Bucuresti
Romania TV
Călin Georgescu iese din arest. Decizie crucială la Tribunalul Bucuresti
Două clădiri inspirate de munți, unite printr-un pod „în cer”, vor schimba orizontul capitalei Arabiei Saudite: Cum vor arăta turnurile
recomandare pe antena3.ro
Două clădiri inspirate de munți, unite printr-un pod „în cer”, vor schimba orizontul capitalei Arabiei Saudite: Cum vor arăta turnurile
Val de amenințări cu bombă în avioanele care zboară în Europa. Zbor Wizz Air, evacuat de urgență pe Otopeni. SRI verifică aeronava
recomandare pe antena3.ro
Val de amenințări cu bombă în avioanele care zboară în Europa. Zbor Wizz Air, evacuat de urgență pe Otopeni. SRI verifică aeronava
Haosul dublării impozitelor din cauza balcoanelor închise. Primăriile calculează deja taxele pe 2027, iar oamenii sunt îngrijorați
recomandare pe antena3.ro
Haosul dublării impozitelor din cauza balcoanelor închise. Primăriile calculează deja taxele pe 2027, iar oamenii sunt îngrijorați
Cartea electronică de identitate devine obligatorie pentru că ne-a costat enorm
recomandare pe Jurnalul.ro
Cartea electronică de identitate devine obligatorie pentru că ne-a costat enorm
Frankie, reacție după ce s-a spus că a mers în emisiune pentru a-și găsi noi clienți: „De fapt, chiar da!”
recomandare pe a1.ro
Frankie, reacție după ce s-a spus că a mers în emisiune pentru a-și găsi noi clienți: „De fapt, chiar da!”
Close