"Mama era pe scaunul din faţă, din dreapta, şi a sărit peste noi, pentru a ne proteja. Impactul a prins-o în aer! Mama a murit în braţele mele! Ca în fiecare vara, vacanţă la mare. Plecam, parcă grăbiţi de destin, cu o zi mai devreme. Cerul e sumbru, dar, ca întotdeauna, în maşina noastră e veselie. Plouă uşor sacadat, apoi totul se întunecă. Nu zăreşti nimic la un metru în faţă. O fracţiune de secundă, atât…e tot ce te desparte uneori de iad. Curios, în crâmpeiul acela de viaţă am timp să urmăresc fisură lunetei în ritm infernal. (...) Ies dintre fiare, eu şi tată suntem mai puţin răniţi. Ploaia şterge lacrimi, spală rochia roşie a mamei, înăbuşă durerea cumplită a puiului mic de lângă mine. Mama, înger căzut, se stinge în braţele mele până să ajungem la spital", rememora Andreea Marin în urmă cu câţiva ani.

Apoi, tatăl ei, rămas singur cu două fetiţe de 4 şi 9 ani, a primit ajutorul bunicilor. Durerea era prea mare şi acesta se retrăgea în biroul lui, făcea calcule şi încerca să rezolve problemele financiare. Deşi toată această experienţă a făcut-o mai puternică pe Andreea Marin, niciodată nu va putea uita ce era în sufletul ei atunci.