Iustina Loghin și Cornel Luchian își botează băiețelul în acest weekend. Cu ce probleme se confruntă înainte de eveniment: ”Încerc să nu mă stresez”
De Ilinca Lunca.
Publicat pe 03.11.2026 la 15:50
Actualizat pe 03.11.2026 la 15:50
Iustina Loghin și Cornel Luchian se pregătesc de botezul băiețelului lor. Evenimentul va avea loc pe data de 8 noiembrie, iar fosta concurentă de la Insula Iubirii a dezvăluit cu ce probleme de organizare se confruntă.
Iustina Loghin și Cornel Luchian de la Insula Iubirii se pregătesc de botez.
- Iustina Loghin a făcut declarații despre botezul fiului
- Când are loc marele eveniment
Iustina Loghin a devenit mamă pentru a doua oară în anul 2026 și a adus pe lume un băiețel, iar peste doar câteva zile va avea loc botezul acestuia. Pregătirile sunt în toi, iar influencerița a mărturisit că alegerea ținutelor este o provocare destul de mare.
Iustina Loghin a făcut declarații despre botezul băiețelului ei
Iustina Loghin și-a dedicat timpul pentru organizarea botezului băiețelului ei, iar emoțiile cresc pe măsură ce data evenimentului se apropie. Este aproape totul pregătit, mai puțin ținuta lui Cornel Luchian și a fetiței lor, Ivana.
Influencerița a dezvăluit că încearcă să trateze situația cu calm și să nu se streseze înainte de botez. Este al doilea botez pe care Iustina Loghin îl organizează în ultimii doi ani, primul fiind cel al fetiței sale, pe care a creștinat-o la finalul lunii decembrie 2024 și pentru care a organizat o petrecere cu mare fast.
”Duminică este botezul lui Milan, iar eu abia ieri am fost la prima probă de rochie. Ivana nu are ținută, nici Cornel. Dar încerc să nu mă stresez, pentru că mie așa îmi place, să nu mă stresez”, a scris Iustina Loghin, pe rețelele de socializare.
Ce surprize au pregătit cei doi pentru marele eveniment
Iustina Loghin și Cornel Luchian pregătesc un eveniment la fel de exclusivist ca cel al fetiței lor. Afaceristul a dezvăluit într-un interviu exclusiv pentru Spynews.ro că muzica va fi o surpriză fabuloasă pentru oaspeții lor.
”Am stabilit data botezului. O să fie la începutul lunii noiembrie. Am găsit și muzica, care o să fie o surpriză imensă. Nu ți-o zic, dar va fi ceva frumos. Nu e vreun mare artist internațional, este cineva din România care e foarte îndrăgit, atât.”, a declarat Cornel Luchian pentru Spynews.ro.
Copiii lui Cornel Luchian din cealaltă căsnicie nu vor fi prezenți la botezul frățiorului lor, așa cum Iustina Loghin a confirmat. Aceștia s-ar fi mutat din România de mai mult timp și le-ar fi destul de dificil să ajungă la acest eveniment.
Citește și: Iustina Loghin de la Insula Iubirii a împlinit 29 de ani! Ce a nemulțumit-o fix de ziua sa de naștere


