Marina Almășan, reacție emoționantă după moartea lui Horia Moculescu. Ce a transmis prezentatoarea TV: ”Tu vei fi o salcie la mal, iar eu, poate...”
De Oana Vacarusi.
Publicat pe 12.11.2025 la 13:05
Actualizat pe 12.11.2025 la 14:15
Marina Almășan a fost profund marcată de decesul lui Horia Moculescu, marele compozitor care i-a fost prieten. Prezentatoarea TV a scris un mesaj emoționant în care a subliniat pierderea imensă pe care o resimte. Ce a transmis.
Galerie (3)
Marina Almășan, reacție emoționantă după moartea lui Horia Moculescu
- Reacția emoționantă a Marinei Almășan după moartea lui Horia Moculescu
- Ce a transmis prezentatoarea TV
Horia Moculescu a murit. Compozitorul s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani. Era internat în stare gravă la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” din Capitală, la Terapie Intensivă. Artistul ar fi fost intubat în ultimele zile din cauza unor complicații pulmonare.
Reacția emoționantă a Marinei Almășan după moartea lui Horia Moculescu
Vestea că Horia Moculescu s-a stins din viață a lăsat un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut și i-au iubit muzica.
Articolul continuă după recomandări
Printre cei care au resimțit profund această pierdere se numără și Marina Almășan, o prietenă apropiată a regretatului artist. Prezentatoarea TV a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale cu doar câteva minute în urmă.
În ceea ce a scris, Marina Almășan nu a vorbit numai despre prietenia de lungă durată pe care a avut-o cu artistul, ci și despre o legătură spirituală.
În cadrul emisiunii Viața fără filtru, Marina Almășan a avut o intervenție telefonică și a vorbit despre omul Horia Moculescu.
Fiica lui Horia Moculescu, mesaj dureros după moartea tatălui ei
Durerea pierderii lui Horia Moculescu este copleșitoare pentru fiica sa, Nidia. La scurt timp după ce vestea morții marelui compozitor a îndurerat o țară întreagă, fiica artistului a transmis un mesaj dureros.
”Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu. Erai drumul meu. Trimite-mi tăticule o singură bătaie de inimă care să nu mai muște din mine când și pianul tău plânge și fiecare notă te întreabă: unde ești? când vii?… Erai zâmbetul meu… Tu erai viața, lumina mea. Și acum, fără tine, sunt o fiică ruptă din trupul lumii. Sunt o strigare fără de rost care nu mai are ecou.
Îți amintești cum îmi spuneai că sunt puternică? Că am în mine seva ta? Că voi înflori chiar și în iarnă? Ai greșit, Tată. Eu nu sunt puternică. Eu sunt frântă. Sunt o frunză smulsă de vântul durerii. Sunt o fiică care nu mai știe să fie. Și te caut în fiecare colț de tăcere, în fiecare adiere, în fiecare vis. Dar nu te mai găsesc. Și mă întreb: cum să trăiesc fără tine? Cum să învăț Tată asta….
M-ai învățat atâtea, tată, dar un singur lucru nu ai reușit… cum să mă faci să trăiesc fără tine… Cum să mai văd lumea, când ochii mei – de fapt ochii tăi – , sunt orbi în fața lumii? Cum să mai vorbesc când gura mea, tot moștenirea ta, nu mai poate decât să urle? Mi-ai fost Totul. Ai fost rădăcina, coroana, cerul și pământul meu. Și acum… acum sunt doar copila ta căzută, cu genunchii zdreliți de durere, cu sufletul în zdrențe, cu inima în gol.
Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn. Da-mi un semn din tăria ta, că eu nu mai pot. Nu mai pot! Trimite-mi tăticule, te implor, un acord care să nu sune a despărțire, o armonie care să mă țină dreaptă când lacrima apasă pe pedale, când vinul lumii s-a zgâriat, iar muzica ta se tânguie pe repetiție, ca o rugăciune fără răspuns…Tu ai fost stejarul meu. Rădăcina mea. Trunchiul care m-a ținut dreaptă când viața mă lovea cu furtuni. Umbra ta era adăpostul meu. Frunza ta era speranța mea. Iar acum… acum ai căzut. Și eu cad cu tine… Într-un hău… și fără lumină. Fiica ta. Cea care cade. Cea care te strigă. Cea care nu știe cum să trăiască fără stejarul ei..”, a scris Nidia Moculescu, într-un grup de prieteni.
