Mihaela Rădulescu a dezvăluit cum a schimbat-o moartea lui Felix Baumgartner și a mamei sale: ”Nu mai sunt la fel”
De Ilinca Lunca.
Publicat pe 10.11.2026 la 19:00
Actualizat pe 10.11.2026 la 19:00
Mihaela Rădulescu a dezvăluit cum au schimbat-o cele două tragedii din ultimul an. Vedeta și-a pierdut atât mama, cât și iubitul, dar acestea nu au fost singurele probleme prin care a trecut. Mihaela Rădulescu a povestit că a avut parte și de comportamentul negativ al unor persoane din jurul ei.
Mihaela Rădulescu a dezvăluit cum a schimbat-o pierderea lui Felix Baumgartner și a mamei sale.
Hepta
- Mihaela Rădulescu a trecut prin momente dificile
- Ce impact au avut cele două tragedii în viața ei
Viața Mihaelei Rădulescu s-a schimbat radical în ultimul an. Felix Baumgartner, iubitul ei, a murit pe 17 iulie 2025, iar mama ei s-a stins din viață la câteva săptămâni distanță, pe 19 decembrie 2025, înainte de sărbătorile de iarnă.
După moartea regretatului parașutist austriac, Mihaela Rădulescu a avut parte și de tensiuni cu familia lui, fapt care a îngreunat trecea prin această pierdere. Vedeta a vorbit des despre stările prin care trece.
Mihaela Rădulescu a dezvăluit cum au schimbat-o cele două tragedii
Mihaela Rădulescu a transmis un mesaj în care a vorbit despre schimbările prin care a trecut după cele două tragedii din viața ei. Vedeta a accentuat faptul că nu a avut de suferit doar din cauza pierderii mamei și a iubitului ei, ci și din cauza comportamentului pe care alte persoane l-au avut față de ea.
Aceasta a precizat că nu își mai consumă timpul cu astfel de situații și nu le mai oferă atenție persoanelor cu care a avut o relație tensionată. Mihaela Rădulescu și-a schimbat complet perspectivele în ultimul an.
”Capitolul I din lecțiile de viață pe care le-am învățat, după ce am trecut prin iad. De două ori. Nu doar pentru că mi-am pierdut iubitul și mama în același mod șocant, într-un interval de trei luni. Ci și din cauza întregului extra-iad, creat de oameni plini de ură, falși și mincinoși. Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare pentru niciun fel de prostii”, a scris Mihaela Rădulescu, pe Instagram.
Vedeta a făcut acuzații
Mihaela Rădulescu a constatat că apropiații lui Felix Baumgartner ar fi făcut eforturi de a o ”șterge” pe aceasta din contextul familiei. La un an de la tragedie, vedeta a descoperit că secțiunea de pe Wikipedia în care se vorbea despre viața personală a parașutistului a fost ștearsă.
De asemenea, profilurile de pe rețelele de socializare ale lui Felix Baumgartner sunt acum gestionate de un fost angajat al companiei acestuia.
”Lucru amuzant, exact în aceeași zi, când toți cei care îl cunoșteau pe Felix trebuiau să-l onoreze, pagina de Wikipedia a lui Felix a fost modificată și singura parte ștearsă a fost... secțiunea lui «Viața personală», ultimii 12 ani din viața lui Felix, mai exact... eu.”, a declarat Mihaela Rădulescu.
Citește și: Mihaela Rădulescu vorbește despre faptul că vrea să își refacă viața. Este pregătită să iubească din nou?


