Război în instanță între Andreea Antonescu și Victor Vrînceanu, tatăl copilului cântăreței. Au ajuns să se certe prin tribunale pentru fetiță / FOTO
Publicat pe 26.06.2024 la 11:03 Actualizat pe 26.06.2024 la 12:19
Deși în primă etapă părea că despărțirea lor era una amiabilă și de comun acord, aparent lucrurile nu stau chiar așa. Andreea Antonescu și Victor Vrînceanu au ajuns în instanță să se certe pentru copil.
- Andreea Antonescu și Victor Vrînceanu au ajuns să se certe prin tribunale
- Război în instanță
Andreea Antonescu și Victor Vrînceanu, într-o dispută intensă pentru custodia copilului lor, au ajuns în fața instanței pentru a soluționa litigiul legat de stabilirea domiciliului.
Andreea Antonescu și Victor Vrînceanu, în fața instanței
Judecătoria Sectorului 1 București a emis astăzi, 09.05.2024, o decizie cu prrivire la acest caz.
Instanța a admis parțial cererea de chemare în judecată a reclamantei Andreea Antonescu, respingând categoric cererea reconvențională formulată de Victor Vrînceanu ca neîntemeiată.
Este important de precizat faptul că instanța a împărțit decizia în două, iar tatăl copilului artistei nu a contestat.
Mai pe scurt, este vorba de faptul că vedeta a cerut să plece două luni și jumătate cu fetița. Andreea Antonescu a cerut instanței să înlocuiască acordul pentru a depune actele.
Instanța i-a dat voie să plece în America, dar a refuzat cererea de cetățenie, considerând că ambii părinți trebuie să fie de acord.
Decizia impune ca pârâtul să suporte cheltuieli de judecată în valoare de 2.020 lei, incluzând un onorariu avocațial redus proporțional cu soluția de admitere parțială și o taxă judiciară de timbru de 20 lei.
Instanța a decis: „Admite în parte cererea de chemare în judecată. Respinge cererea reconvențională, ca neîntemeiată. Suplineşte consimţământul pârâtului Vrînceanu Victor Vadmin pentru deplasarea minorei Vrînceanu Victoria Venice, născută la data de ..., în perioada 01.06.2024 – 15.08.2024 în Las Vegas Nevada – Los Angeles California, însoțită de mama sa, reclamanta Antonescu Giorgiana Andreea. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, 2.000 lei reprezentând onorariu avocațial redus proporțional cu soluția de admitere în parte și 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare, care se exercită prin depunerea cererii la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată astăzi, 09.05.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.
Un aspect crucial al hotărârii este acela că instanța a suplinit consimțământul pârâtului pentru deplasarea reclamantei Andreea Antonescu împreună cu copilul minor în perioada 01.06.2024 – 15.08.2024 în Las Vegas, Nevada – Los Angeles, California.
Această hotărâre, care este executorie, poate fi contestată prin apel în termen de 5 zile de la pronunțare, oferind părților implicate posibilitatea de a continua lupta juridică pentru drepturile lor.
Ce reguli are artista în ceea ce privește creșterea fiicelor sale
Andreea Antonescu este foarte implicată atunci când vine vorba de creșterea fetițelor sale. Vedeta a dezvăluit câteva din principiile sale de educație pentru Sienna Spark, în vârstă de 11 ani, și Victoria-Venice, care a împlinit recent un an.
Pentru Sienna, Andreea preferă să fie o prietenă apropiată și să comunice deschis. În cazul micuței Victoria-Venice, vedeta a subliniat importanța răbdării și atenției.
Citește și: Ce regrete are Andreea Antonescu! Artista spune ce greșeli nu ar mai repeta vreodată / VIDEO