Soția lui Dani Oțil, apariție impecabilă. Cum le răspunde Gabriela Oțil celor care o judecă pentru ținutele îndrăznețe
De Bianca Cimpoi.
Publicat pe 29.10.2026 la 09:52
Actualizat pe 29.10.2026 la 09:52
Soția lui Dani Oțil arată impecabil și nu ezită să își pună silueta în valoare în ținute îndrăznețe. Gabriela Prisăcariu a postat mai multe imagini îmbrăcată într-un body negru. Soția prezentatorului nu se lasă afectată de cei care îi critică aceste apariții.
Cum le-a răspuns Gabriela Oțil celor care o judecă pentru aparițiile îndrăznețe
- Soția lui Dani Oțil, apariție impecabilă
- Mesajul Gabrielei pentru cei care o critică pentru ținutele îndrăznețe
Soția lui Dani Oțil urmează să împlinească luna viitoare 34 de ani, iar Gabriela Prisăcariu arată impecabil. Soția prezentatorului nu ezită să se afișeze purtând ținute îndrăznețe, așa cum s-a întâmplat și de curând.
Soția lui Dani Oțil, apariție impecabilă
În imaginile postate pe Instagram, soția lui Dani Oțil poartă un body negru, o pereche de dresuri negre, transparente și o pereche de pantofi negru cu toc înalt și vârf ascuțit. Gabriela Prisăcariu a primit o mulțime de complimente, dar au fost și oameni care o judecă pentru aparițiile îndrăznețe.
Soția lui Dani Oțil le-a răspuns celor care îi spun că nu ar trebui să posteze astfel de poze, pentru că este căsătorită, explicând faptul că nu trebuie să aștepte un anumit moment pentru a se simți bine în pielea ei.
„«Cum să postezi așa poze?!» Ești măritată! Adică cum? Păi eu acum mă simt mișto! Ce-ar trebui să fac? Să aștept să divorțez ca să mă redescopăr, să mă reinventez, să renasc, să re... re și toate celelalte cu «re»?”, a fost mesajul Gabrielei Oțil, postat pe Instagram.
De ce nu îi este dor de perioada în care activa ca model
Gabriela Prisăcariu a fost o lungă perioadă model, însă recunoaște că nu îi este dor de acea perioadă.
Soția lui Dani Oțil povestea că oamenii se comportă urât cu modelele în spatele ușilor închise și nici condițiile de lucru nu erau grozave.
„Nu ești respectat în spate, și sincer nu îmi este dor de acest lucru. Nu aș mai avea răbdare, cred, să fac parte dintr-o prezentare în care oamenii se poartă urât cu tine, nu te apreciază, nu te respectă. Mă refer la tot stafful. Nu știu, nu ai o apă, având în vedere că petreci foarte mult timp acolo, toată ziua pentru o prezentare, nu ți se oferă, nu ai condiții. Nu ai o cafea, o masă sănătoasă, nu există aceste lucruri”, declara Gabriela Prisăcariu, în exclusivitate pentru Spynews.ro.
Citește și: Dani Oțil, cea mai emoționantă declarație de dragoste pentru familia lui! Ce a spus prezentatorul TV


