Tortul inedit de la botezul fiului lui Babasha. Manelistul, în pas cu moda
De Elena Boruz.
Publicat pe 03.11.2026 la 19:00
Actualizat pe 03.11.2026 la 19:00
Babasha și-a botezat fiul zilele trecute. Acesta a trăit clipe de neuitat alături de persoanele speciale din viața lui, iar imaginile de la petrecere au făcut înconjurul Internetului. Cântărețul a demonstrat că este în pas cu moda, iar la capitolul tort a optat pentru un desert extrem de popular în zilele noastre.
Tortul inedit de la botezul fiului lui Babasha
- Cum a arătat tortul de la botezul fiului lui Babasha
- Desertul, extrem de popular în mediul online
Babasha este unul dintre cei mai cunoscuți maneliști de la noi din țară, din tânăra generație. Acesta se bucură de un succes impresionant, iar asta este clar ca lumina zilei.
Deși în ultime vreme au apărut zvonuri potrivit cărora el și logodnica lui, Mălina, s-ar fi despărțit, zilele trecute au petrecut împreună cu ocazia botezului fiului lor, Cairo.
Babasha și-a botezat copilul! Cum a arătat tortul
Babasha a devenit tată pentru prima oară, în luna aprilie a anului 2025. Fericirea a fost maximă, iar oamenii i-au felicitat la acea vreme pe el și pe Mălina, logodnica ei.
Recent, cântărețul și-a creștinat fiul, iar de la petrecere nu au lipsit persoanele apropiate. Printre artiștii care au întreținut atmosfera se numără și cunoscutul manelist Cristian de la Craiova.
Artistul a cântat la momentul aducerii tortului, prăjitură care a atras atenția tuturor. Desertul a fost unul mare, alb, în formă dreptunghiulară, decorat cu bun gust.
Un asemenea tort a devenit celebru în mediul online, în ultima perioadă, mai ales la petrecerile la care mirii au ales să orneze de unii singuri desertul.
În plus, pe lângă fructele de deasupra, tortul micuțului Cairo a fost plin de lumânări. Prăjitura a atras atenția tuturor internauților, care nu s-au ferit să îl aprecieze.
Ce spunea cântărețul despre botez, în urmă cu ceva timp
În urmă cu ceva timp, Babasha a oferit un interviu pentru Xtra Night Show. Manelistul a vorbit atunci atât despre Mălina, partenera sa, cât și despre fiul lor.
Tânărul spunea că, de când a devenit tată, își iubește și mai mult iubita, iar referitor la botez, a mărturisit că și-ar dori să îl creștineze pe micuț până la împlinirea vârstei de un an.
„Eu consider, pe lângă cât de mult îl iubesc pe Cairo, băiatul nostru, m-a făcut să o iubesc de 10 ori mai mult pe ea pentru că o văd cât de puternică e și cât de devotată este pentru a fi o mamă bună pentru băiatul nostru (...) Aș dori eu să îl fac atunci (n.r. botezul) când e puțin mai măricel copilul, bine până într-un an. Nu am vrut să îl fac acum la două-trei lunițe”, declara Babasha, la Xtra Night Show.


