Zizik, fosta asistentă de la Star Matinal, prima apariție după ce a născut

+3 click pentru
galerie

Zizik, fosta asistentă de la Star Matinal, prima apariție după ce a născut © captura video

Zizik, fosta asistentă Star Matinal este una dintre cele mai fericite femei, deoarece în luna decembrie a venit pe lume primul ei copil, o fetiță. De când și-a stâns copilul în brațe viața ei s-a schimbat complet, deși a trecut printr-o perioadă mai dificilă.

Zizik, fosta asistentă de la Star Matinal a trecut prin clipe mai puțin ușoare imediat după ce a venit pe lume fetița ei, în urmă cu o lună. După operația de cezariană, fosta asistentă a avut dureri cumplite și nu s-a putut bucura de micuța sa, însă acum lucrurile au revenit la normal, iar tânăra este în al noulea cer. ”Am avut o perioadă mai dificilă, dar am trecut cu brio și e ok, ori de câte ori o privești îți trece”, a povestit la Răi da Buni. 

Tânăra s-a simțit neputincioasă, deoarece atunci când cea mică avea nevoie de ea, aceasta nu putea să-i acorde ajutorul pentru că durerile după cezariană au fost cumplite și abia dacă reușea să se desclalțe: ”Mi s-a părut greuț pentru că în momentul când ai dureri nu mai ești în stare să ai grijă de fetița ta așa cum își dorești”.

Nu a reușit încă să se căsătorească

Fosta asistentă se bucură de fetița sa alături de tatăl acesteia, un tânăr de origine germană care a cucerit-o încă din prima clipă. Cei doi nu au reușit să se căsătorească, iar motivul pentru care nu au reușit a fost un act care se dădea foarte greu. ”Am dorit să ne căsătorim până am rămas însărcinată. Însă actele, birocraţia. A fost foarte greu. Am fost în Germania să obținem actul şi au rămas să îl trimită. Este puţin absurd, dar nu avem de ales. Trebuie să aşteptăm! Noi nu ne aşteptam să rămânem însărcinată, dar Dumnezeu... Nu vreau să mă mut în Germania, pentru că niic lui nu îi place şi nu a avut niciodată o prietenă nemţoaică.”, a mai spus Zizik în direct la Răi da Buni. 

 

URMATOAREA  

facebook whatsapp twitter pinterest
A1.ro
Antena3

Mai mult 

DivaHair.ro
Clair.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro