A murit actorul care a dat viață personajelor Bugs Bunny și Daffy Duck. Eric Bauza s-a stins la 46 de ani
De Bianca Cimpoi.
Publicat pe 26.10.2026 la 10:18
Actualizat pe 26.10.2026 la 10:18
Eric Bauza a murit la 46 de ani. Anunțul a fost făcut de familia lui, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare. Eric Bauza a fost cel care a dat voce personajelor Bugs Bunny și Daffy Duck din Looney Tunes.
- Eric Bauza a murit
- Actorul a dat viață personajelor Bugs Bunny și Daffy Duck.
Eric Bauza a murit duminică, pe 25 octombrie, la 46 de ani. Anunțul a fost făcut de familia lui, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare. Actorul a câștigat trei premii Emmy pentru interpretările vocale. Tot el a dat vocea lui Bugs Bunny și Daffy Duck din Looney Tunes.
Eric Bauza a murit la 46 de ani
Familia lui Eric Bauza a anunțat moartea lui duminică seară, printr-un mesaj postat pe Instagram. Actorul s-a stins într-o locuință din Los Angeles, la 46 de ani.
Eric Bauza ar fi murit din cauze naturale și s-ar fi stabilit că decesul a fost cauzat de o boală cardiovasculară hipertensivă.
„Eric Bauza, actor de voce câștigător al premiului Emmy și vocea modernă a personajelor emblematice din Looney Tunes, Bugs Bunny și Daffy Duck, precum și a zeci de alte personaje îndrăgite din desenele animate, s-a stins pe neașteptate. Vom reveni cu mai multe detalii”, se arată în comunicatul postat pe contul de Instagram al lui Eric Bauza.
Actorul a câștigat trei premii Emmy pentru interpretarea vocală
Eric Bauza și-a început cariera ca designer de personaje, ca mai apoi să devină actor de dublaj. A dat viață personajelor Bugs Bunny și Daffy Duck, dar a dublat și alte personaje printre care Malvin Marțianul, Tweety și Porky Pig.
Actorul a câștigat trei premii Emmy pentru interpretările vocale. A fost nominalizat de mai multe ori la premiile Emmy pentru activitatea din televiziune. Managerul lui a făcut declarații emoționante după moartea lui Eric Bauza.
„Moartea sa neașteptată este un șoc pentru noi toți și ne va lipsi enorm. Este o pierdere profundă pentru familia sa, pentru industria animației și pentru fanii săi. În calitate de manager al său de lungă durată, a fost o bucurie să-l văd reușind și excelând, până când a devenit unul dintre cei mai apreciați și realizați actori de voce din industria animației. A fost o experiență plină de satisfacții și emoție”, a declarat managerul lui, pentru NBC Los Angeles.
Citește și: A murit Tim Curry, actorul legendar din „Home Alone”. Avea 80 de ani


