Homepage » Monden » Sylvia se revoltă! Află motivul

Sylvia se revoltă! Află motivul

Publicat pe 10.09.2013 la 14:14 Actualizat pe 10.09.2013 la 14:14

Cântăreaţa Sylvia a intrat şi ea în rândul vedetelor care sunt împotriva legii care prevede uciderea câinilor fără stăpân.

Roşcata a postat pe contul de socializare un mesaj prin care îşi exprimă clar regretul faţă de legea adoptată de Parlament.

''România a reuşit să-şi demonstreze nivelul de civilizaţie impus de anul 2013 prin ură şi intoleranţă faţă de cazurile izolate de fapte necugetate ale unor animale fără discernământ, în faţa cărora păleşte procentul de pedofili, abuz sexual, pornografie infantilă, mame care îşi aruncă nou-născuţii în canal, etc, toţi fiinţe raţionale. Astea sunt priorităţile unui popor cu pretenţii, care îşi manifestă evoluţia tocmai prin lipsa de educaţie şi josnicia cu care îşi ascunde rufele murdare în ograda unor animale fără apărare. Acum îşi poate lăsa românul copilul fără griji pe stradă, să se ducă spre şcoală unde nu învaţă nimic, asta dacă se duce, să se întoarcă nestingherit în casa în care ta-su e beat mort, să iasă in părculeţul fără câini în care se injectează paşnic un boschetar, să se plimbe cu prietenii pe straduţele unde un şofer beat dă peste el şi fuge, să se formeze frumos într-o facultate pe care o plăteşte vânzând cartofi, pentru a rezulta un vânzător de fier vechi. Acum că nu vor mai exista câini pe străzi şi am început evoluţia eradicând problema cea mai gravă, viitorul generaţiilor, în contextul dorinţei de civilizaţie, se întrevede mult mai strălucitor. Pe voi nu vă orbeşte?'', a scris Sylvia.

Foto: Facebook

Citeşte şi:

Oana Zăvoranu sare din nou la gâtul lui Huidu

În articolul
Sylvia se revoltă! Află motivul
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Dolly Parton a fost înmormântată în mare secret. Familia vedetei a făcut anunțul după funeralii
Showbiz intern • la 00:00
Dolly Parton a fost înmormântată în mare secret. Familia vedetei a făcut anunțul după funeralii
  • Dolly Parton a fost condusă pe ultimul drum
  • Marea artistă a fost înmormântată în cadrul unei ceremonii private
Ioana Grama a fost impresionată de casa din Ostuni unde s-a cazat. Cum arată locuința: „Îmi vine să plâng”
Showbiz intern • ieri la 23:22
Ioana Grama a fost impresionată de casa din Ostuni unde s-a cazat. Cum arată locuința: „Îmi vine să plâng”
  • Cum arată casa de vis în care Ioana Grama va petrece cinci zile
  • Influecerița se află în Ostuni
Orașul în care poți găsi apartamente la prețuri de doar câteva sute de dolari. De ce sunt locuințele atât de ieftine
Stiri internationale • ieri la 22:45
Orașul în care poți găsi apartamente la prețuri de doar câteva sute de dolari. De ce sunt locuințele atât de ieftine
  • Câteva sute de dolari pentru un apartament
  • Orașul unde locuințele sunt surprinzător de ieftine
Elena Ionescu face declaraţii despre relația cu iubitul, la aproape un an de când s-au cunoscut. Cum i-a schimbat viața partenerul mai tânăr cu 13 ani! Exclusiv!
Showbiz intern • ieri la 22:09
Elena Ionescu face declaraţii despre relația cu iubitul, la aproape un an de când s-au cunoscut. Cum i-a schimbat viața partenerul mai tânăr cu 13 ani! Exclusiv!
  • Elena Ionescu și Alex Enache sunt împreună de un an
  • Cum se înțelege artista cu iubitul mai tânăr decât ea
  • Declarații exclusive pentru Spynews.ro
VEZI MAI MULT
Recomandări
Experienţa unor turişti la un hotel cu recenzii negative, în Mamaia. "Am zis că poate nu e aşa"
recomandare pe observatornews.ro

Recoltă istorică obţinută de România în 2026, dar trei sferturi din marfă pleacă în străinătate

Ce au scris englezii despre Isabelle, studenta de origine română din Londra care a murit la doar 19 ani
recomandare pe as.ro
Ce au scris englezii despre Isabelle, studenta de origine română din Londra care a murit la doar 19 ani
EXCLUSIV FOTO Fiica lui Cazimir Ionescu, depusă la Bellu. Durere fără margini la căpătâiul Victoriei, mama actriței este în stare de șoc
Romania TV

Durere nemărginită la înmormântarea Victoriei. Fiica lui Cazimir Ionescu, condusă pe ultimul drum în LACRIMI FOTO

"Au avut noroc. Dacă întârziam 20 de minute, cred că nu-i mai găseam". Cum a fost salvat echipajul navei lovite în Marea Neagră
recomandare pe antena3.ro

În 1889, patru capre au fost lăsate pe o insulă nelocuită. Șase decenii mai târziu, oamenii s-au întors și noul peisaj i-a șocat

Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit

Fabrica dronelor militare românești: muncitori morți de foame, conduși de clubul pensionarilor bogați
recomandare pe Jurnalul.ro
Fabrica dronelor militare românești: muncitori morți de foame, conduși de clubul pensionarilor bogați
Marcel și Armina completează lista cuplurilor participante în sezonul MAXIM Insula Iubirii!
recomandare pe a1.ro

Close