Homepage » Monden » Unul dintre cei mai cunoscuţi rockeri din lume i-a făcut cea mai mare surpriză unui fan / VIDEO

Unul dintre cei mai cunoscuţi rockeri din lume i-a făcut cea mai mare surpriză unui fan / VIDEO

Publicat pe 15.10.2013 la 10:30 Actualizat pe 15.10.2013 la 10:31

Este faimos în toată lumea, oricine îi fredonează melodiile, iar fanele sunt absolut îndrăgostite de el.

Solistul trupei Bon Jovi a păşit din nou spre altar. Nu pentru a se căsători, ci pentru a îi face o surpriză de neuitat uneia dintre cele mai înfocate admiratoare ale sale. În vârstă de 34 de ani, Branka Delic îl adora pe cântăreţ încă de când era adolescentă şi avea o singură dorinţă: să se mărite cu el. Însă pentru că el este căsătorit de 24 de ani cu Dorothea Hurley, iubita sa din liceu, femeia a trebuit să se mulţumească cu mai puţin şi a dorit, astfel, nespus de mult să se căsătorească în aceeaşi capelă în care s-a cununat şi el. Nu mică i-a fost mirarea când, în ziua nunţii, renumitul solist a apărut la biserică pentru a o conduce la altar spre cel ce urma să devină soţul ei, conform Antena 3.

Citeşte şi:
Miley Cyrus renunţă la părul scurt şi ras pe o parte! Uite cum arată cu noul său look
În articolul
Unul dintre cei mai cunoscuţi rockeri din lume i-a făcut cea mai mare surpriză unui fan / VIDEO
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Mesajul Oanei Tomoiagă după eliminarea lui Cheloo și a lui Mihai Ban de la Asia Express 2026: ”Nu vreau să-i stric imaginea de om dur”
Showbiz intern • la 08:44
Mesajul Oanei Tomoiagă după eliminarea lui Cheloo și a lui Mihai Ban de la Asia Express 2026: ”Nu vreau să-i stric imaginea de om dur”
  • Oana Tomoiagă a reacționat după eliminarea lui Cheloo și a lui Mihai Ban
  • Concurenta Asia Express a dezvăluit ce relație a avut cu cei doi
Ce echipă a părăsit Asia Express. Mătasea a fost roșie: „Așa am avut noi noroc”
Emisiuni TV • la 00:24
Ce echipă a părăsit Asia Express. Mătasea a fost roșie: „Așa am avut noi noroc”
  • Eliminare cu emoții la Asia Express
  • Cine a plecat acasă
  • Mătasea a fost roșie
Scandal între Valerie și Alex la Asia Express. Ce i-a reproșat concurenta iubitului ei
Emisiuni TV • la 00:07
Scandal între Valerie și Alex la Asia Express. Ce i-a reproșat concurenta iubitului ei
  • Valerie a cedat nervos în timpul misiunii de la Asia Express
  • Ce s-a întâmplat în timpul cursei pentru ultima șansă
Cheloo a dezvăluit câte ore doarme pe noapte. De ce nu se poate odihni: „De cel puțin 15 ani...”
Emisiuni TV • la 00:02
Cheloo a dezvăluit câte ore doarme pe noapte. De ce nu se poate odihni: „De cel puțin 15 ani...”
  • Cheloo doarme doar 4 ore pe noapte
  • De ce spune că viața unui panda este mai bună
VEZI MAI MULT
Recomandări
Apartament de 95.000 € în București, cumpărat de o tânără fără credit. Străinii, uimiţi: "Ar trebui să mă mut"
recomandare pe observatornews.ro

Românul celebru a ajuns să trăiască din 5000 de lei, după ce a cheltuit două milioane de euro: „N-au fost chiar aşa mulţi”
recomandare pe as.ro
Românul celebru a ajuns să trăiască din 5000 de lei, după ce a cheltuit două milioane de euro: „N-au fost chiar aşa mulţi”
WOW! Mirabela Grădinaru și-a făcut apariția după sărutul pasional cu Nicușor Dan. Prima Doamnă a atras toate privirile
Romania TV

Criminalul Valentinei, imagini șocante pe aeroport! Ce a făcut Vlad Bălţăţeanu întrece orice imaginație, toată lumea a rămas mască

Răsturnare de situație în cazul Valentinei, tânăra ucisă și aruncată în Olt. Iubitul ei nu recunoaște crima și indică un alt suspect
recomandare pe antena3.ro

O româncă a fost ucisă într-un mod șocant în UK de un student obsedat de un serial celebru. Maria a fost înjughiată de 78 de ori

Țara din vecinătate care a ales o președintă al cărei nume este interzis de CNA în România

Afaceri pe bani publici, la nivel înalt: 372 de contracte, toate fără licitație, date de primării firmelor înființate de Mircea Abrudean
recomandare pe Jurnalul.ro
Afaceri pe bani publici, la nivel înalt: 372 de contracte, toate fără licitație, date de primării firmelor înființate de Mircea Abrudean
Mirela Vaida, amenințată cu moartea. Vedeta de la Acces Direct a mers la Poliție: declarații în exclusivitate
recomandare pe a1.ro

Close