Vă mai amintiţi de Luigi Ionescu, cel care umplea inimile cu celebrul: Lalele, lalele? Îndrăgitul artist ascundea un mare secret!
Publicat pe 28.02.2014 la 18:16 Actualizat pe 01.03.2014 la 00:35
În anii '50, Luigi Ionescu făcea furori pe scena Teatrului de Revistă Constantin Tănase. Era înalt, prezentabil, iar vocea sa era de neînlocuit. Era iubit şi apreciat de colegi, iar femeile păleau în faţa lui. Nu-l interesau, pentru că avea acasă o soţie minunată şi doi copii pe care-i iubea ca pe ochii din cap. Până într-o zi, când...totul s-a schimbat!
În anii '50, Luigi Ionescu făcea furori pe scena Teatrului de Revistă Constantin Tănase. Era înalt, prezentabil, iar vocea sa era de neînlocuit. Era iubit şi apreciat de colegi, iar femeile păleau în faţa lui. Nu-l interesau, pentru că avea acasă o soţie minunată şi doi copii pe care-i iubea ca pe ochii din cap. Până într-o zi, când...totul s-a schimbat!
Viaţa de artist îţi aduce mari satisfacţii dar, de multe ori, te pune în situaţii incomode, dificile, pe care le gestionezi cu greu. Luigi Ionescu este unul dintre cele mai bune exemple. „Frumosul cu voce de aur”, aşa cum era considerat de către colegii, îndrăgitul artist crea isterie în sălile de spectacol de fiecare dată când păşea pe scenă, iar la ieşire se făcea coadă kilometrică. Tinerele, măritate sau nu, aşteptau ore în şir pentru a-l vedea preţ de cţteva secunde, pentru a-l atinge sau a-i smulge o îmbrăţişare. Luigi, pe numele lui real, Ludovic, le răspundea cu aceeaşi căldură, ba de multe ori, crea senzaţia că au şi alt fel de legături.
Articolul continuă după recomandări
„Luigi era minunat, era un frumos şi avea o atitudine extraordinară. Ştia să se facă plăcut de toată lumea, avea bun simţ, era săritor, un coleg extraordinar şi iubit până la extrem de femei. De multe ori, eram geloşi pe el pentru că toată lumea era la picioarele lui. Dar, dincolo de orice, noi am fost prieteni şi colegi foarte buni. Am făcut atâtea turnee, spectacole, am împărţit atâtea lucruri împreună....Când avea spectacol, era coadă la teatru. Nu ştiu ce le făcea femeilor, făceau cozi pe la uşi”, îşi aminteşte cu plăcere Romică Sârbu, unul dintre colegii de scenă ai îndrăgitului artist.
Luigi s-a căsătorit din dragoste, devreme. Avea doar douăzeci şi cinci de ani când a cunoscut-o pe Emilia şi, îndrăgostit pe loc, a cerut-o de nevastă. La scurt timp a apărut şi primul copil, Dan. Erau fericiţi împreună, lucru confirmat chiar de sora artistului, Elena Manole.
„Un cuplu armonios, dar liniştea s-a datorat în cea mai mare parte cumnatei mele. Era înţeleaptă, înţelegătoare, a ştiut să accepte că el primea telefoane, cadouri...Luigi a şi avut probleme de sănătate, s-a operat şi a rămas cu un singur plămân şi cumnata mea l-a protejat foarte mult”, a povestit, sora artistului, într-un interviu. Asta pentru că, femeia ştia foarte bine că fratele ei, asaltat asiduu de femei, gestiona situaţia cu greu, iar soţia Emilia şi mai greu. Până într-o zi, când, întreaga viaţă le-a fost dată peste cap de una dintre colegele de scenă ale lui Luigi. Cei doi au căzut pradă pasiunii şi au dat curs unei relaţii care a durat mulţi ani. Emilia, soţia artistului a vrut să divorţeze, deşi aveau împreună deja doi copii, dar dragostea de familie şi mai ales boala cu care se pricopsise Luigi Ionescu, au oprit-o din demersul ei spre separare.
„Era greu să rezişti atâtor femei. Nu aveai cum, practic. Luigi şi-a iubit enorm soţia, copiii, dar, până la urmă şi el a fost un bărbat, şi ce bărbat! N-a umblat din floare-n floare, deşi avea femeile la picioare, dar a avut o relaţie cu o colega de-a noastră. Atunci, Emilia a vrut să divorţeze, deşi, nu-i lipsea nimic. Luigi îi oferea totul şi o iubea ca pe ochii din cap, dar n-a suportat infidelitatea. Au fost nişte complicaţii. Au avut şi o întâlnire în trei....Cert este că, Luigi a ales familia, dar după luni bune de viaţă dublă”, a mai spus Romică Sârbu.
