S-au deschis porţile casei Marioarei Zăvoranu, iar primii oameni au fost primiţi înăuntru! Cum arată primele daruri oferite de Oana?

 
+3 click pentru
galerie

După ce au aşteptat încă de la primele ore ale dimineţii, în faţa vilei de la Afumaţi, acum primii oameni şi-au primit darurile mult dorite. Oana Zăvoranu a primit deja în casa mamei sale primii oameni şi le-a oferit câteva obiecte vestimentare care au aparţinut Mărioarei.

Mulţi dintre cei prezenţi la coadă au venit special pentru blana roşie a Mărioarei, iar pentru a putea să o primească, oamenii au fost supuşi unui test de către Oana Zăvoranu. Bruneta le-a pus câteva întrebări despre mama ei. Astfel, oamenii vor fi supuşi unui test, şi numai un singur norocos va primi celebra haină de blană roşie a Mărioarei Zăvoranu.

Obiectele sunt pe alese, pentru toate gusturile şi fiecare a primit câte două-trei.

"Am luat două pulovere, sunt mărimea mea. Oana Zăvoranu era foarte ocupată cu oamenii. Erau aproximativ 10 persoane în casă," a spus prima doamna care a ieşit din casă.

"Uite mi-am luat o fustiţă, un puliver, am luat trei obiecte. Vreau ca Oana să fie aleasă preşedinte în PRM. Cred că îmi vin bine, că şi dânsa era plinuţă," a mai spus altcineva.

În interior, Oana Zăvoranu face o listă, în interiorul casei, pe care îi trece pe cei mai norocoşi, după o selecţie. Aceştia vor avea acces la obiectele de valoare care au aparţinut Mărioarei Zăvoranu.

Urmăriţi imagini în materialul video de mai sus!

Foto: Caprturi Antena Stars

M.T.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest