VIDEO / Concurenţii de la "Insula Iubirii", faţă în faţă cu ispitele. Abia şi-au mai luat ochii de la ele, deşi iubitele lor erau la un pas

Publicat pe 11.05.2016 la 21:00 Actualizat pe 11.05.2016 la 21:35

Cel de-al doilea sezon al emisiunii "Insula Iubirii" a debutat cum nici nu se putea mai bine. Emoţii, senzaţii, palpitaţii... şi nu în ultimul rând tentaţii.

Cel de-al doilea sezon al emisiunii "Insula Iubirii" a debutat cum nici nu se putea mai bine. Emoţii, senzaţii, palpitaţii... şi nu în ultimul rând tentaţii.

Cele cinci cupluri care îşi testează iubirea în Thailanda au fost prezentate, iar ispitele nu s-au lăsat nici ele prea mult aşteptate. Deşi au relaţii serioase, vorba aia "ce e frumos şi lui Dumnezeu îi place" se aplică şi în cazul lor.

Băieţii au făcut ochii mari în secunda în care prin faţa lor au trecut ispitele extrem de sexy. "Sună bine! E ca la muzeu? Exponatele nu se ating? Opa", au fost doar câteva dintre reacţiile pe care le-au stârnit acestea.

FOTO / Ramona, ispita de la "Insula Iubirii", a dat cărţile pe faţă: "Am considerat că a fost necesar să folosesc mici manipulări"

FOTO / Robert, ispită de la "Insula Iubirii", nevoit să păcătuiască ca să cucerească: "A trebuit să minţim"

E.V

În articolul
VIDEO / Concurenţii de la "Insula Iubirii", faţă în faţă cu ispitele. Abia şi-au mai luat ochii de la ele, deşi iubitele lor erau la un pas
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

Știri

Reacția lui Carmen de la Sălciua când a fost acuzată că ar poza indecent. Cum i-a pus artista la punct pe hateri! / FOTO
Showbiz intern • la 00:31
Reacția lui Carmen de la Sălciua când a fost acuzată că ar poza indecent. Cum i-a pus artista la punct pe hateri! / FOTO
  • Carmen de la Sălciua a fost acuzată de hateri că ar poza indecent.
  • Ce replică tăioasă le-a adresat vedeta.
A încasat peste jumătate de milion de euro, deși nu a fost la serviciu din 2005. Bărbatul a fost concediat abia în 2020
Stiri internationale • la 00:26
A încasat peste jumătate de milion de euro, deși nu a fost la serviciu din 2005. Bărbatul a fost concediat abia în 2020
  • Un bărbat a încasat peste jumătate de milion de euro fără să treacă pe la serviciu.
  • A fost concediat abia după 15 ani în care nu și-a făcut treaba.
Cum arată mama Cristinei Șișcanu. Vedeta, amintiri prețioase din perioada copilăriei: „Am intrat în casă pe geam”
Emisiuni TV • la 00:06
Cum arată mama Cristinei Șișcanu. Vedeta, amintiri prețioase din perioada copilăriei: „Am intrat în casă pe geam”
  • Imagini rare cu mama Cristinei Șișcanu.
  • Soția lui Mădălin Ionescu, detalii inedite din perioada copilăriei.
Un român s-a deghizat în preot și a furat dintr-un magazin din Italia. Cum l-au surprins camerele de luat vederi
Stiri interne • la 00:02
Un român s-a deghizat în preot și a furat dintr-un magazin din Italia. Cum l-au surprins camerele de luat vederi
  • Un român deghizat în preot a fost prins furând în Italia
  • Bărbatul de 44 de ani a fost dat de gol de alarma de la intrarea în magazin
Loredana Chivu, primele imagini din noul apartament! Cum arată locația de lux unde stă acum fosta asistentă TV
Showbiz intern • ieri la 23:55
Loredana Chivu, primele imagini din noul apartament! Cum arată locația de lux unde stă acum fosta asistentă TV
  • Loredana Chivu s-a mutat într-un apartament de lux
  • Vedeta și-a dorit mai mult spațiu
Andreea Bănică a plecat într-o vacanță exotică printre girafe! Ce destinație a ales artista / FOTO
Showbiz intern • ieri la 23:38
Andreea Bănică a plecat într-o vacanță exotică printre girafe! Ce destinație a ales artista / FOTO
  • Andreea Bănică a plecat în vacanță
  • Vedeta a postat primele imagini pe Internet
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
Război în lumea clanurilor din Timişoara. Un interlop jură răzbunare duşmanilor cu pistolul în mână: ”Pe mine nu mă omorâţi, bă!”
recomandare pe as.ro
Diletta Leotta face senzaţie şi în sala de fitness. Cum a fost surprinsă cea mai frumoasă jurnalistă din Italia
Romania TV
PETRECERE CU FINAL TRAGIC! S-au tras focuri de armă în ZECI de invitați, un adolescent a fost împușcat în CAP
Romania TV
Panică în TVR, după ce Alexandru Arşinel s-a infectat cu COVID. Dezvăluiri incredibile legate de refuzul actorului de a purta mască!
recomandare pe antena3.ro
Mihai Voropchievici: Darul divin personal în funcție de ziua nașterii
recomandare pe antena3.ro
Un nou efect advers al vaccinului anti COVID. Pacienții au dezvoltat Zona Zoster
recomandare pe antena3.ro
O pacientă în stare gravă la ATI i-a cerut medicului să o vaccineze pe loc: ”Mă vor urmări multă vreme privirea doamnei și neputința mea”
recomandare pe playtech.ro
Adela Popescu, din nou în vacanță. Unde a plecat alături de Radu Vâlcan și de copii
recomandare pe playtech.ro
Un cântăreț celebru din anii 2000 s-a reprofilat. Acum vinde carne de porc
recomandare pe redactia.ro
Cum au numit-o copiii la școală pe fiica lui Connect-R? Maya a venit plângând acasă! Ce răutate
recomandare pe redactia.ro
A intrat in istorie! Ce-a putut sa nasca Alexandra, o tanara de doar 23 de ani! Peste 40 de medici si-au facut cruce in jurul ei
recomandare pe a1.ro
Se filma singură în casă, iar ce a văzut în imagini a făcut-o să sune la Poliție. Ce apărea în spatele ei
recomandare pe romaniatv.net
Atentat la un hotel de lux! Sunt multe victime
recomandare pe romaniatv.net
Klaus Iohannis a făcut anunțul așteptat de toți românii
recomandare pe bzi.ro
Boala incurabilă de care suferă Bianca Drăgușanu: „Medicii m-au avertizat că se poate agrava foarte repede”
recomandare pe Jurnalul.ro
Cum era USR să ajungă partidul chiriașilor
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Adelina Pestrițu, apariție interzisă pe plajele din Egipt, în costum de baie!
recomandare pe Ciao.ro
Marian Drăgulescu, BĂTUT de soție! Dezvăluiri șocante din casa sportivului