Homepage » Monden » VIDEO / IMAGINI NEVĂZUTE cu Antonia, Alex Velea şi Dominic, din timpul primei lor şedinţe foto

VIDEO / IMAGINI NEVĂZUTE cu Antonia, Alex Velea şi Dominic, din timpul primei lor şedinţe foto

Publicat pe 01.02.2015 la 17:07 Actualizat pe 01.02.2015 la 17:19

Antonia, Alex Velea, alături de fiul lor, Dominic, au fost săptămâna aceasta protagoniştii unei şedinţe foto, prin care l-au prezentat pe micuţ publicului întreg.

Antonia şi Alex Velea au încercat să-l ferească pe Dominic de ochii paparazzilor, iar odată cu lansarea ultimului număr al revistei Viva!, fanii artiştilor au înţeles şi motivul care a stat la baza acestei decizii.

Cei doi părinţi şi-au prezentat, în mod oficial, copilul, printr-una din cele mai emoţionante şedinţe foto, realizate de vedetele din România.

Dacă Antonia este mult mai familiarizată cu ipostaza de părinte, iar fanii ei au avut ocazia să o vadă în postura de mamă şi alături de mamă, surpriza a venit din partea lui Alex Velea. La bustul gol şi acoperit de tatuaje, imaginea de "băiat dur" a artistului a dispărut imediat în clipa în care şi-a luat fiul în braţe şi a început să-l sărute.

VIDEO / IMAGINI NEVĂZUTE cu Antonia, Alex Velea şi Dominic, din timpul primei lor şedinţe foto

Alex Velea și Antonia și-au asumat relația, în mod oficial, în cursul verii trecute, odată cu momentul în care artista a rămas însărcinată. Antonia mai are o fetiță cu primul ei soț, Maya, pentru a cărei custodie se luptă și în prezent, în tribunalele din Italia și România.

A.M.

Foto: captura Youtube

Citeste si:

Afară plouă, în suflet e soare! Alex Velea, DECLARAŢIE de DRAGOSTE EMOŢIONANTĂ pentru Antonia şi fiul lor

Antonia, aşa cum n-ai mai văzut-o! S-a pozat ca o piţipoancă

În articolul
VIDEO / IMAGINI NEVĂZUTE cu Antonia, Alex Velea şi Dominic, din timpul primei lor şedinţe foto
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Va avea sau nu Cătălin Măruță o colegă de prezentare la Furnicuțele? Adevărul din spatele ultimelor zvonuri
Showbiz intern • la 13:51
Va avea sau nu Cătălin Măruță o colegă de prezentare la Furnicuțele? Adevărul din spatele ultimelor zvonuri
  • Ce se întâmplă, de fapt, în emisiunea ”Furnicuțele” de pe Antena 1
  • Se mărește sau nu echipa de prezentare
Românca dată dispărută în Italia a fost găsită moartă. Ștefania avea 24 de ani și era studentă
Stiri internationale • la 13:28
Românca dată dispărută în Italia a fost găsită moartă. Ștefania avea 24 de ani și era studentă
  • Ștefania a fost dată dispărută în Italia
  • A fost găsită moartă după 24 de ore
Vica Blochina vorbește despre motivul pentru care nu vrea să se căsătorească cu iubitul ei, deși este fericită alături de el: ”Totul merge șnur”șnur”
Emisiuni TV • la 13:12
Vica Blochina vorbește despre motivul pentru care nu vrea să se căsătorească cu iubitul ei, deși este fericită alături de el: ”Totul merge șnur”șnur”
  • Vica Blochina are o relație de iubire de câteva luni
  • Vedeta a făcut confesiuni emoționante despre partenerul ei
Avocații fraților Tate susțin că averea lor era o minciună. Toate declarațiile
Showbiz international • la 12:45
Avocații fraților Tate susțin că averea lor era o minciună. Toate declarațiile
  • Andrew Tate nu ar deține nici supermașini și nici iaht, potrivit avocaților
  • Adevărul din spatele vieții de lux
VEZI MAI MULT
Recomandări
Satul în care mai trăieşte un singur bătrân. Refuză să plece la oraş şi îşi face cumpărăturile o dată pe lună
recomandare pe observatornews.ro

Comuna care oferă terenuri gratuite românilor care se mută în zonă. Cine are prioritate

Ce au scris englezii despre Isabelle, studenta de origine română din Londra care a murit la doar 19 ani
recomandare pe as.ro
Ce au scris englezii despre Isabelle, studenta de origine română din Londra care a murit la doar 19 ani
BREAKING NEWS! Nicușor Dan sare în ajutorul românilor. Legile promulgate azi, 24 august 2026
Romania TV

Lovitură pentru angajații de la stat. Ce trebuie să facă până pe 8 octombrie 2026

Plaja Olimp a fost evacuată miercuri dimineață. O dronă cu explozibil a fost detonată chiar între șezlonguri
recomandare pe antena3.ro

Doi soți din Cluj au plecat cu cei trei copii și câinele în autorulotă, din România până în Asia. „În China, toți se uită uimiți”

Ce cuvânt românesc a ales Mirabela Grădinaru pentru Vocabularul lansat luni la Kiev

Reportaj. Ultimii mineri din Valea Jiului, la 500 de metri sub pământ: „Muncim pentru mai puțin de 3.000 de lei”
recomandare pe Jurnalul.ro
Reportaj. Ultimii mineri din Valea Jiului, la 500 de metri sub pământ: „Muncim pentru mai puțin de 3.000 de lei”
Imagini din curtea Mirelei Vaida. Cât a costat pisicina: „Pentru mine adevărata valoare a fost alta: bucuria copiilor mei”
recomandare pe a1.ro

Close