Homepage » Monden » Vladimir Drăghia și iubita lui și-au făcut de cap! I-am prins în timp ce goleau sticlele, la birt

Vladimir Drăghia și iubita lui și-au făcut de cap! I-am prins în timp ce goleau sticlele, la birt

Publicat pe 06.03.2017 la 23:59 Actualizat pe 07.03.2017 la 00:01

Vladimir Drăghia pare să fie, de ceva vreme încoace, amorezat până peste cap. Și, pare-se, adoră să petreacă timpul alături de ea, indiferent de momentul sau de locația aleasă. Iar de curând, actorul a fost surprins în ipostaze mai mult decât grăitoare cu privire la pasiunile pe care le împărtășește cu ”iubi”.

Un baruleț de fițe, zâmbete și gălăgie multă. De asta a avut parte, acum câteva seri, Vladimir Drăghia și bruneta cu care se iubește de câteva luni bune. Mai exact, alături de câțiva amici de-ai lor au decis să se distreze puțin. Așa că, după ce și-au găsit o măsuță pe placul lor, au făcut comanda unui chelner. Și nimeni nu a cumpărat suc...

Vladimir Drăghia și iubita lui și-au făcut de cap! I-am prins în timp ce goleau sticlele, la birt

Iar comanda, spun martorii oculari ai ”evenimentului” s-a repetat de câteva ori, motiv pentru care, așa cum se întâmplă când lumea se distrează, tonul a devenit din ce în ce mai strident, hohotele de râs din ce în ce mai dese și mai puternice, iar filosifia de viață, împărătășită în jurul mesei, din ce în ce mai ”adâncă”. Iar distracția a durat câteva ore bune, timp în care Vladimir Drăghia și iubita lui au părut să savureze din plin momentele petrecute împreună și, chiar dacă nu au făcut risipă de gesturi tandre, au avut grijă să își arate unul altuia cât de mare este pasiunea dintre ei, atingerile, deloc întâmplătoare, schimbate fiind o dovadă clară a sentimentelor pe care le împărtășesc.
Înainte de a fi actor, Vladimir a fost înotător de performanţă şi o perioadă a făcut parte chiar din lotul olimpic. A fost în lotul olimpic şapte ani şi a facut înot de performanţă 12 ani. După liceu, a obţinut două burse în America. Din diferite motive financiare, nu a reuşit să plece, aşa că a plecat în Italia să încarce tiruri, la negru. Apoi, încet-încet, a reușit să se impună în showbiz-ul românesc cu câteva roluri în diverse seriale sau apariții în reality-show-uri.

În articolul
Vladimir Drăghia și iubita lui și-au făcut de cap! I-am prins în timp ce goleau sticlele, la birt
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Mesajul dureros al familiei lui Gheorghe Moldovan, arbitrul care a murit la 30 de ani. Ce a transmis fratele lui, la o lună de la tragedie
Stiri interne • la 23:09
Mesajul dureros al familiei lui Gheorghe Moldovan, arbitrul care a murit la 30 de ani. Ce a transmis fratele lui, la o lună de la tragedie
  • Mesajul dureros al fratelui lui Gheorghe Moldovan, arbitrul care a recurs la un gest extrem
  • A trecut mai bine de o lună de la moartea lui.
Cum se alintă Ilona Brezoianu și soțul ei. Declarațiile actriței au uimit pe toată lumea: „Problema e că și copilului îi spunem...”
Showbiz intern • la 23:07
Cum se alintă Ilona Brezoianu și soțul ei. Declarațiile actriței au uimit pe toată lumea: „Problema e că și copilului îi spunem...”
  • Cum se alintă Ilona Brezoianu și soțul ei
  • Actrița și Andrei Ril îi spun așa inclusiv fiului lor
Avocații lui Gabi Bădălău au dezvăluit ce probe a depus Claudia Pătrășcanu în instanță. Ce s-a întâmplat la proces
Emisiuni TV • la 23:00
Avocații lui Gabi Bădălău au dezvăluit ce probe a depus Claudia Pătrășcanu în instanță. Ce s-a întâmplat la proces
  • Noi detalii din conflictul dintre Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău
  • Ce au declarat avocații afaceristului după proces
Ana Ionescu și Tudor de la Fly Project, imagini de colecție. Cum arătau foștii concurenți de la Power Couple la începutul relației
Showbiz intern • la 22:36
Ana Ionescu și Tudor de la Fly Project, imagini de colecție. Cum arătau foștii concurenți de la Power Couple la începutul relației
  • Tudor de la Fly Project și-a sărbătorit ziua de naștere
  • Imagini de colecție alături de Ana Ionescu de la începutul relației
VEZI MAI MULT
Recomandări
"Cea mai mare reducere  din ultimii ani" la apartamente. Cât costă la ofertă unul de 217.000 euro
recomandare pe observatornews.ro

5.000 de lei salariul după liceu şi dublu în câţiva ani. Sunt mai multe joburi decât absolvenţi

SURSE: Care sunt magazinele din România atacate de hackeri. Alimentele din frigidere, distruse

Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
recomandare pe as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
EXCLUSIV. Imagini necenzurate de la paranghelia PSD de la Timişoara
Romania TV

Nicuşor Dan a semnat DECRETUL vineri seara. Surpriză mare!

Un inginer a cumpărat-o cu 100 de lire și a ținut televizorul pe ea 16 ani. După moartea lui, „comoda” s-a vândut cu 7,31 milioane de €
recomandare pe antena3.ro

„Mi-am luat casă de vacanță în Toscana”. Șeful CJ Călărași închide telefonul când este întrebat despre "La Gabellina Iliuță"

În 2019, un electrician a salvat un ursuleț care avea 2 kg. Acum, ursul are 150 kg și încă mai încearcă să se urce la el în brațe

Cât se țin geamurile deschise când aerisim iarna. Regula minutelor care te scapă de mucegai fără să pierzi căldura
recomandare pe Jurnalul.ro
Cât se țin geamurile deschise când aerisim iarna. Regula minutelor care te scapă de mucegai fără să pierzi căldura
Gabi Torje, mesaj după ediția Asia Express de aseară. Ce a transmis despre relația cu Alin Alexuc: „Împreună sau separați?”
recomandare pe a1.ro

Close