Oana Zăvoranu a început tratamentul post-despărţire! S-a rupt pe muzica lui Salam alături de Adi Minune!
Publicat pe 23.01.2014 la 18:30 Actualizat pe 27.01.2014 la 09:53
Proaspăt despărţită de Răzvan Dumitrescu, după ce ar fi stabilit de comun acord că drumurile lor ar trebui să se despartă şi fiecare să-şi vadă de viitorul profesional, Zăvo nu s-a închis în casă să-şi lingă rănile. Dimpotrivă...
Proaspăt despărţită de Răzvan Dumitrescu, după ce ar fi stabilit de comun acord că drumurile lor ar trebui să se despartă şi fiecare să-şi vadă de viitorul profesional, Zăvo nu s-a închis în casă să-şi lingă rănile. Dimpotrivă...
Miercuri seară, fără să-i pese că e mijlocul săptămânii, bruneta a petrecut de pomină. S-a îmbrăcat frumos, lăsând la vedere picioarele de care este atât de mândră. Cizmele înalte şi fusta foarte scurtă au transformat-o într-o apariţie demnă de luat în seamă. Şi, nu, nu a poposit în vreun club de fiţe...
SUV-ul negru care îi poartă numele pe plăcuţa de înmatriculare a condus-o pe Oana într-o zonă foarte centrală a Capitalei. Pe celebrul bulevard Magheru, unde fosta vedetă TV a dispărut în mare viteză într-un local de manele, cunoscut celor care apreciază genul. Acolo, se anunţa mare recital marca Florin Salam.
La scurt timp după Oana, la aceeaşi adresă a poposit şi Adrian Minune, care, judecând după buchetul de flori pe care îl ducea în mână, a semnat condica în calitate de invitat şi nu ca artist. Ce-i drept, în local se desfăşura o petrecere privată la care au strigat „Prezent!” şi Oana şi Adi.
Revenind la Zăvo, potrivit martorilor, bruneta nu părea deloc afectată de statutul de femeie singură pe care l-a dobândit după despărţirea de Răzvan, ci, dimpotrivă, a profitat din plin de el. S-a distrat de parcă ar fi vrut să uite de toate şi să o ia de la capăt. A dansat, a ciocnit şi a savurat din plin interpretarea lui Florin Salam, care a monopolizat microfonul o bună bucată de vreme.
Aşadar, miercuri seară, Oana a început în forţă... tratamentul post-despărţire!