PAPARAZZI / Întâlnire de gradul zero între Marian Vanghelie şi un lider PSD / Cină de taină în “casa” unui milionar penal

+3 click pentru
galerie

Exclus din PSD cu mare scandal, Marian Vanghelie pare încă legat de foştii colegi, iar recent a participat la o “cină de taină” alături de un lider marcant al partidului.

Fostul edil al Sectorului 5 a fost surprins de paparazzii SPYNEWS în timp ce se grăbea la o întâlnire, în localul celebrului milionar penal Puiu Popoviciu, rămas în administrarea fostei soţii a acestuia. Vanghelie a coborât îngândurat din bolidul de lux şi a păşit mecanic spre local, ignorând tot ce era în jurul lui. La scurt timp, în zonă şi-a făcut apariţia SUV-ul lui Marian Oprişan, care, după ce a făcut mai multe drumuri prin oraş, alături de iubită, s-a retras în restaurantul în care se afla Vanghelie.

Întrucât localul era construit pe partea greşită a drumului, Oprişan s-a văzut nevoit să taie linia continuă cu bolidul şi să meargă pe contrasens, până pe trotuarul opus, unde a parcat fix lângă limuzina lui Vanghelie. Şi, vizibil preocupat de probleme, Oprişan a intrat în local, unde a pus şi ţara şi burta la cale.

În urmă cu mai bine de un an, paparazzii SPYNEWS l-au surprins pe Vanghelie în timpul unei băute, chiar în sediul PSD Sector 5, deşi fostul edil nu mai avea nicio treabă cu partidul amintit. Atunci, Vanghelie a fost filmat în timp ce intra ca la el acasă în sediul partidului din care a fost exclus. După câteva minute, şi-a făcut apariţia şi primarul Daniel Florea, preşedinte al filialei PSD Sector 5, urmat de câţiva oameni de încredere. În timp ce prietenii discutau aprins despre soarta naţiunii, lângă limuzine a parcat o dubă plină cu flori şi cadouri, pregătite pentru Sărbătorile Pascale. Cei prezenţi au împărţit frăţeşte cutiile şi coşurile, le-au îndesat prin maşini, apoi au intrat cu toţii în sediul partidului. În primele clipe, discuţia a părut extrem de aprinsă: Vanghelie a gesticulat nervos, le-a bătut obrazul interlocutorilor şi s-a răstit la ei, în timp ce aceştia se comportau ca nişte elevi nepregătiţi scoşi la tablă. Spiritele s-au mai relaxat după primele păhărele whisky, iar fostul pesedist Vanghelie s-a comportat ca o adevărată gazdă, oferindu-le şi celorlalţi din sticla aşezată strategic, în dreapta lui. (Vedeţi articolul integral aici).

URMATOAREA  

facebook whatsapp twitter pinterest
A1.ro
Antena3

Mai mult 

DivaHair.ro
Clair.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro