EXCLUSIV! Francezii au devenit „scoţieni”! Oferta ridicolă pe care Olympique Marseille i-a făcut-o lui Ianis Hagi

În această vară, Ianis Hagi (20 de ani) a fost, fără îndoială, cel mai curtat fotbalist român. Printre grupările care l-au vrut pe fostul căpitan al Viitorului Constanţa s-a numărat şi Olympique Marseille. Fosta campioană a Europei a făcut însă o ofertă mult sub pretenţiile lui Gică Hagi.

Conform publicaţiei „L'Equipe”, managerului lui „OM”,  Andre Villas-Boas, a fost cel care a insistat pentru aducerea fiului lui Gică Hagi în Franţa. Din informaţiile noastre, oficialii clubului din Hexagon au oferit în schimbul mijlocaşului român 4 milioane de euro. „Regele” a considerat ridicolă această sumă, în condiţiile în care Viitorul Constanţa trebuia să vireze 30% din banii obţinuţi din transferul lui Ianis Hagi în conturile Fiorentinei.

Până la urmă, fostul lider al „Genraţiei de aur” a bătut palma cu Genk, care a plătit 8 milioane de euro în schimbul „Prinţului”. Astfel, Viitorul Constnţa s-a ales cu 5,6 milioane de euro, mult peste ceea ce a oferit „OM”.

Pe masa lui Gică Hagi s-a aflat o ofertă mai bună decât cea a campioanei Belgiei. Spartak Moscova a pus la bătaie 10 milioane de euro, însă „Regele” le-a transmis ruşilor că îşi lasă fiul să meargă în Rusia dacă primeşte cu două milioane mai mult.

Citeşte şi: EXCLUSIV! Adevărul despre omul care stă în spatele succesului Simonei Halep! Dezvăluiri explozive

Citeşte şi: EXCLUSIV! Chinurile celui mai capricios atacant! Cum a ajuns Denis Alibec să-şi continue cariera în fotbalul românesc

Cotat la 6 milioane de euro, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de, Ianis Hagi este un produs al Academiei „Gheorghe Hagi”. Până acum, mijlocaşul în vârstă de 20 ani a evoluat pentru Viitorul Constanţa şi pentru Fiorentina. Pentru echipa naţională, el a bifat trei selecţii şi nu a marcat vreun gol.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina oficială de Facebook. Te aşteptăm şi pe pagina de Instagram.


facebook whatsapp twitter pinterest
A1.ro
Antena3

Mai mult 

DivaHair.ro
Clair.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro