Homepage » Sport » Oleg Gusev, la un pas de moarte! Mijlocaşul echipei Dinamo Kiev a fost salvat de un adversar

Oleg Gusev, la un pas de moarte! Mijlocaşul echipei Dinamo Kiev a fost salvat de un adversar

Publicat pe 31.03.2014 la 11:11 Actualizat pe 31.03.2014 la 11:50

Oleg a fost lovit cu genunchiul în faţă de portarul lui Dnepr, Denis Boyko, în minutul 22 al meciului. Intervenţia rapidă a georgianului Jaba Kankava i-a salvat viaţa.

Gusev a căzut ca secerat, pierzându-şi conştiinţa, intervenţia lui Jaba salvându-i viaţa. "Starea lui Oleg Gusev e bună. Recuperarea sa va dura doar câteva săptămâni, viaţa nu îi e pusă în pericol. Dacă nu exista intervenţia adversarului său, nu ştiu dacă jucătorul ar mai fi trăit. Tot ceea ce a făcut Kankava e, procedural, strict ceea ce ar fi făcut un medic de pe ambulanţă. A acționat ca un adevărat profesionist! I-a salvat viața lui Gusev”.

"Nici nu am simţit că l-am lovit! Aşa a fost faza, am vrut doar să reţin mingea. M-am dus la el, mi-am cerut scuze, însă nu mi-a răspuns, doar a dat din cap", a declarat la finalul meciului portarul lui Dnepr.

A.C.

Citeşte şi:

Alessia, ipostază de senzaţie! Uite-o mai mult dezbrăcată, făcând asta

Tipa asta sexy s-a pozat aproape goală, dar a dat-o-n bară! Iată detaliul ruşinos din spatele ei

În articolul
Oleg Gusev, la un pas de moarte! Mijlocaşul echipei Dinamo Kiev a fost salvat de un adversar
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Ce va face Alexandru Constantin după ce și-a anunțat plecarea de la România TV. Prezentatorul are planul deja stabilit
Showbiz intern • la 10:55
Ce va face Alexandru Constantin după ce și-a anunțat plecarea de la România TV. Prezentatorul are planul deja stabilit
  • Ce face Alexandru Constantin
  • Decizia pe care a luat-o după ce a plecat de la România TV
Soția unui milionar din România îi este alături Alinei Pușcău în această perioadă. Vedeta a avut parte de o surpriză superbă
Showbiz intern • la 10:25
Soția unui milionar din România îi este alături Alinei Pușcău în această perioadă. Vedeta a avut parte de o surpriză superbă
  • Cine a surprins-o pe Alina Pușcău
  • O persoană cunoscută îi este alături
Philipp Plein, anunț exploziv în scandalul cu Lucia Bartoli! Susține că telefonul fostei iubite a fost confiscat de autoritățile elvețiene: "Rețeaua a fost expusă"
Showbiz intern • la 10:24
Philipp Plein, anunț exploziv în scandalul cu Lucia Bartoli! Susține că telefonul fostei iubite a fost confiscat de autoritățile elvețiene: "Rețeaua a fost expusă"
  • Scandalul dintre Philipp Plein și Lucia Bartoli, departe de final
  • Ce mesaje a scris designerul
Planeta, în alertă! Cutremure puternice și fenomenele extreme au lovit două destinații turistice
Stiri internationale • la 09:52
Planeta, în alertă! Cutremure puternice și fenomenele extreme au lovit două destinații turistice
  • Cutremur în Spania
  • Furtună puternică în Hawaii
VEZI MAI MULT
Recomandări
Primele imagini cu drona prăbuşită în Tulcea, la 5 km de graniţa cu Ucraina. Nu a fost detectată de radare
recomandare pe observatornews.ro

„Dă-o naibii de treabă!” David Popovici, savuros după semifinala de la 200m liber: „Am uitat”
recomandare pe as.ro
„Dă-o naibii de treabă!” David Popovici, savuros după semifinala de la 200m liber: „Am uitat”
Cum va arăta casa de 1 milion de euro a magicianului Robert Tudor de pe malul lacului din București! Are 4 niveluri cu tot cu subsol, lift de sticlă și saună / GALERIE FOTO
Romania TV

Telenovela ANNA se complică! AVEM detalii BOMBĂ despre pensionarul SRI și amanta ucraineancă. Pe fir a intrat SOȚIA

Copacii ard din interior în Parcul Natural Lunca Mureșului. Se caută explicații pentru fenomenul misterios, ce a stârnit teorii bizare
recomandare pe antena3.ro

S-a aflat de ce s-a spart geamul avionului Ryanair în care un pasager a fost aspirat afară: a fost lovit de bucăți din motor

Trei pensionari au fost chemați de acasă pentru a porni grupul 4 de la Rovinari. „Sunt trei tablotari cu 52-54 de ani pe meserie”

Turism de Eurovision, în Bulgaria: Oferte speciale pentru românii care vor să meargă la show-ul din Burgas
recomandare pe Jurnalul.ro
Turism de Eurovision, în Bulgaria: Oferte speciale pentru românii care vor să meargă la show-ul din Burgas
David Popovici, întrerupt în timpul interviului de după semifinale. Reacția simpatică a românului la gluma sportivului italian
recomandare pe a1.ro

Close